URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
04 Iunie 2010, 14:39

Primăria vinde maşinile contravenienţilor care nu şi-au plătit amenzile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care nu şi-au plătit impozitul pe mijloacele de transport sau amenzile pentru parcare neregulamentară aplicate de municipalitate riscă să rămână fără maşină. Conform unui comunicat al municipalităţii, Serviciul de executare silită din cadrul Primăriei a pus sechestru pe nu mai puţin de 73 de autovehicule ai căror proprietari au datorii de aproape 711.000 faţă de bugetul local.

În patru cazuri angajaţii Primăriei au trecut inclusiv la ridicarea maşinilor în vederea valorificării. Pentru celelalte autovehicule rămase în custodia datornicilor, Primăria a făcut demersuri privind înscrierea lor în evidenţele Arhivei Electronice de Garanţii Reale Imobiliare. Conform Legii 99 din 1999, înscrierea în arhivă conferă creditorului, respectiv municipalităţii, dreptul de a-şi recupera creanţa prin executarea bunurilor datornicului înaintea altor creditori ale căror drepturi asupra bunurilor în garanţie au rang de prioritate inferior.

La fel, pentru amenzile neîncasate de la debitorii cu venituri reduse, Primăria a deschis acţiuni în Justiţie pentru transformarea amenzilor în zile de muncă în folosul comunităţii. Nouă orădeni vor trebui să lucreze la îngrijirea spaţiilor verzi şi curăţarea străzilor din municipiu până la stingerea unei datorii totale de circa 187.400 lei. "Primăria invită debitorii neîncasaţi, în urma transmiterii somaţiilor şi titlurilor executorii a înfiinţării popririlor, să achite obligaţiile bugetare scadente, pentru a preîntâmpina aplicarea măsurilor mai sus descrise, inclusiv a costurilor ocazionate de acestea", se mai menţionează în comunicatul municipalităţii.

Primăria a fost nevoită să treacă la executarea silită a amenzilor şi a impozitului pe mijloacele de transport în comun pentru că această categorie de venituri la bugetul local a înregistrat, în 2009 şi primele patru luni din 2010, cel mai scăzut grad de încasare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
si eu vreau casa
de la PRIMARIE aici trebuie sa facem tam-tam, sa ne dea case nu rate le bancii, mama lor de javre, ca satau in patii ff mari multi...si altii in chirii private....
Postat 06 Iunie 2010, 15:53 de wow
de-aia
Am opservat ca tu de obicei scrii despre ce "actiuni" benefice face politia comnitara si primaria. Oare e frumos sa-i lingi in c.... ? :) Sau vrei si tu casa si masina de la primaria, ca colegu si pretenu Adi Abrudan ? ;)
Postat 06 Iunie 2010, 09:41 de Marean care este
eu inteleg
acum intervine greva masiniilor.....ha, ha, ha, hai sa ne luam biciclete, nu mai esti bogat daca ai masina, din contra esti al naibii de sarac si dator vandut.....liber la biciclete, faceti reduceri
Postat 04 Iunie 2010, 16:52 de anca
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON