URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Septembrie 2014, 19:00

Primăria a semnat contractul pentru construirea pasajului suprateran peste DN 79. Lucrările încep luna viitoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procesul cu contestatarii licitaţiei a fost câştigat, lucrările pot începe! Viceprimarul Mircea Mălan a semnat marţi cu reprezentanţii firmei Tehnodomus contractul de execuţie a pasajului suprateran de la intersecţia şoselei de centură cu DN 79 Oradea - Arad. Lucrările, în valoare de 19,4 milioane lei plus TVA vor începe luna viitoare şi vor trebui finalizate până la 15 decembrie 2015.

Pasajul peste DN 79, care va fi construit pe şoseaua de centură, peste giraţia de la ieşirea din Oradea spre Arad, se realizează în cadrul proiectului "Amenajare intersecţie prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea şi drumul naţional DN 79 Arad-Oradea", în cadrul Programului Operaţional Regional (2007-2013).

Finanţarea investiţiei se face în proporţie de 81,02% din fonduri nerambursabile diferenţa de 18,98 % urmând a fi acoperită de la bugetul local.

Construcţia pasajului peste DN 79, la fel ca şi cel peste DN 76 de la ieşirea din cartierul Nufărul, are ca scop fluidizarea traficului pe şoseaua de centură a oraşului, mărirea siguranţei circulaţiei şi reducerea poluării.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
M-am săturat
Sa nu uitaţi să decontaţi de două ori reţelele de apă şi canalizare din Fonduri de Coeziune pe contractul cu Porr Bau de la Nojorid, pe deviere reţele de utilităţi cuprinse în finanţarea podului şi a treia oară pe Convenţia lui Dragnea lucrarea fiind deja făcută de Compania de Apă. Aştept provincia!
Postat 25 Septembrie 2014, 12:38 de Foghiş A.
De ce nu-ti vezi de lungul nasului, Malane ???
Un asemenea contract se semneaza de catre ordonatorul principal de credite, adica primarul in acest caz, nicdecum de un imputernicit prin delegare verbala !!! Asa a facut si Udrea cand era vorba de parandarat, punand pe vreun secretar de stat sa semneze contractele, pentru ca apoi sa vina pe din dos bani de la executanti cat pentru toata Nana !!!
Postat 25 Septembrie 2014, 10:23 de WinDos
fain
de mult trebuia realizat
Postat 25 Septembrie 2014, 10:12 de test
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON