URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2010, 17:23

Bomba de la Băiţa: dacă angajaţii neplătiţi sistează munca, mina devine pericol public

Bomba de la Băiţa: dacă angajaţii neplătiţi sistează munca, mina devine pericol public Liderul sindical al angajaţilor de la mina din Băiţa, Alexandru Iştoc (foto), spune că oamenii ar prefera închiderea minei, pentru că valorificarea acesteia pentru închidere le-ar asigura un loc de muncă timp de aproximativ 3 ani
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcţii, ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului se va reuni joi la Prefectură, pentru a discuta despre mina de la Băiţa.

"Prefectul a convocat aceste instituţii, care vor raporta situaţia cu potenţial de risc de la Băiţa", a declarat pentru BIHOREANUL Florin Ardelean, consilier al prefectului Gavrilă Ghilea.

Motivul pentru care prefectul a cerut informaţii celor patru instituţii este faptul că cei 25 de angajaţi ai minei, care răspund de siguranţa acesteia, ar putea oricând să înceteze munca, dat fiind că nu au mai fost plătiţi de circa nouă luni.

"La mină nu mai lucrează niciun miner, ci doar pompagii, maşinişti, electricieni, care asigură securitatea minei. Dacă, de exemplu, pompagiii nu mai trag apa, golurile din subteran se inundă, galeriile pot exploda. Mina are o galerie care iese în Nucet, astfel că şi acesta ar putea fi inundat", a explicat riscul Alexandru Iştoc, liderul sindical al angajaţilor de la mina din Băiţa.

Iştoc a spus că este suficient ca pompele de apă să nu funcţioneze 24 de ore, ca galeriile să se inunde. "Noi nu ne dorim să ajungem acolo", a spus Iştoc. Acesta a mai declarat că angajaţii minei ar prefera să ucreze la închiderea minei, pentru că valorificarea acesteia pentru închidere le-ar mai asigura circa trei ani de muncă.

Mina de la Băiţa a fost exploatată de firma Mineral Mining, însă finanţatorul suedez al firmei n-a mai plătit salariile minerilor luni de zile. De mai multe ori, ortacii s-au blocat în subteran în semn de protest, iar în luna iunie, pentru a stopa acţiunile de nemulţumire ale minerilor, patronul suedez i-a făcut pe fiecare acţionari ai Mineral Mining. După ce au ajuns "patroni", ortacii au fost concediaţi, pentru a beneficia de ajutorul de şomaj, la mină rămânând să lucreze doar 25 de angajaţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
minciuni
mai lucreaza pentru alti ca sa scoata fierul vechi sal vanda. bineinteles ca ei lucreaza pe gratis, alti primesc bani.
Postat 01 Ianuarie 2011, 14:52 de jok
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON