URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2017, 12:35

Predare de ştafetă: Fostul prefect Claudiu Pop şi succesorul său, Ioan Mihaiu, s-au întrecut în politeţuri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Schimbat din funcţie după 5 ani şi o săptămână în urma divergenţelor acute cu şeful PSD Bihor, Ioan Mang, prefectul Claudiu Pop a apărut împreună cu succesorul său, Ioan Mihaiu, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, la ultima sa întâlnire cu presa în această calitate, ambii vrând să transmită, după cum au şi spus, apartenenţa la o generaţie de funcţionari publici care se ridică deasupra disputelor politice.

„Presiuni de toate felurile

Într-un sumar bilanţ al mandatului, Claudiu Pop a afirmat că pentru el funcţia de prefect a fost „onorantă” şi a mulţumit echipei de colaboratori din Cancelarie, presei şi celor care l-au sprijinit, dar şi celor care l-au criticat, spunând că toţi l-au determinat „să mişte lucrurile într-o direcţie bună”.

Pe de altă parte, Pop a spus că a cunoscut şi „presiuni de toate felurile”, dar le-a considerat „normale”, completând că a colaborat bine cu primarii bihoreni „de toate culorile politice”.

Între reuşitele sale, el a amintit reabilitarea DN 76 pe tronsonul dintre Oradea şi Dealul Bitiilor, transferarea a 62 hectare de teren de la Ministerul Apărării la autorităţile locale (15 hectare către Consiliul Judeţean pentru Aeroport, chiar dacă CJ „avea altă culoare” decât cea roşie, a PSD, din care a provenit, iar restul suprafeţei către Primăria Oradea, tot liberală), realizarea celor trei supratraversări rutiere peste centura municipiului, reabilitarea Podului Densuşianu după trei ani de blocare a lucrărilor. De asemenea, Pop a amintit că în spiritul transparenţei a deschis reuniunile Colegiului Prefectural pentru presă şi a organizat multe din acestea în judeţ.

Întrebat care au fost cele mai dificile momente ale mandatului, prefectul demis a enumerat blocarea în subteran a minerilor din Băiţa, asumarea reabilitării DN 76 pe tronsonul amintit în ciuda prestaţiei proaste a CNADNR, huiduielile şi ameninţările încasate de la ecologiştii anti-gaze de şist în 2013, când inclusiv fiica sa a primit SMS-uri de ameninţare, autorul fiind identificat. „Au mai fost două momente grele, dar nu pot să le spun”, a mai spus Pop.

Planul de mazilire, de câteva luni

În ce priveşte schimbarea sa din funcţie, fostul prefect a confirmat că de câteva luni se pregătea acest lucru şi că, deşi ştia de acum trei zile că Hotărârea de Guvern va fi semnată joi, şi-a făcut datoria fără rabat chiar şi în aceste condiţii.

„Ştiam de această schimbare de mai multe luni”, a spus el, adăugând că după ce a fost înştiinţat la începutul săptămânii, „fiind un profesionist, am ales să duc mandatul până la capăt cu demnitate şi onoare”, ocupându-se de desfăşurarea Colegiului Prefectural, miercuri, iar joi participând la festivităţile de Ziua Eroilor, dar şi asigurând celelelalte activităţi curente.

De altfel, Pop a spus că până la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern pentru numirea lui Mihaiu în funcţie „voi rămâne la comanda instituţiei”.

Întoarcere în PSD? Înscriere în PNL?

Întrebat de jurnalişti dacă va reveni în PSD ori se va alătura PNL în condiţiile în care relaţiile sale cu şeful pesediştilor bihoreni, Ioan Mang, sunt conflictuale, Pop a dat un răspuns diplomatic, spunând că îşi ia un răgaz personal, după care va decide dacă va continua în administraţie, în politică sau în afaceri. Cu toate acestea, el a sugerat că PSD-ul din care a plecat era cu totul altul decât cel de acum.

„Eu îmi închei mandatul cu fruntea sus şi am dobândit o experienţă mai mult decât bună pentru a lua decizia potrivită. În ultimii 5 ani, contrar zvonurilor care, dealtfel, nu s-au adeverit (n.r. – aluzie la afinitatea sa cu primarul liberal Ilie Bolojan), am avut o colaborare bună cu toţi factorii politici, indiferent de culoare. Partidele, în ultimii doi ani, s-au schimbat destul de mult. După două săptămâni în care voi sta mult mai mult cu familia, voi lua o decizie, cum voi continua, în privat, în administraţia publică sau în politică”, a spus Pop.

Insistenţele jurnaliştilor s-au dovedit inutile şi când a fost întrebat cu privire la relaţiile sale cu Ioan Mang, şeful PSD Bihor, care ar fi „uneltit” să-l mazilească din fruntea Prefecturii. „Nu am ce să răspund la această întrebare”, a spus el sec.

„Om al sistemului, din sistem, care cunoaşte sistemul”

Descris de prefectul demis ca fiind „un profesionist, un om al sistemului, un om din sistem, un om care cunoaşte sistemul şi, sunt convins, care va duce mai departe ce am făcut bine şi va îmbunătăţi ceea ce noi nu am reuşit”, Ioan Mihaiu le-a mărturisit jurnaliştilor că nu se aştepta ca Pop să-l invite de dimineaţă la o discuţie în birou despre transferul funcţiei şi apoi să participe împreună la conferinţa de presă. „Ţinuta mea, fără cravată, demonstrează că pentru mine a fost o surpriză plăcută. Mă bucur că se face acest transfer în condiţii normale, chiar dacă este o situaţie neplăcută”, a spus şeful Finanţelor Publice Bihor.

Întrebat de BIHOREANUL dacă va continua conduita lui Pop de transparenţă şi faţă de presă şi echidistanţă faţă de factorul politic, Mihaiu a răspuns afirmativ. „Nici nu se pune problema, ca reprezentant al Guvernului, de a nu fi echidistant faţă de toată lumea”, a spus el, adăugând că îşi doreşte o colaborare cu toate partidele pentru dezvoltarea judeţului. „A face lucruri bune pentru judeţul Bihor înseamnă să faci lucruri bune şi în Oradea, şi în comune. Nici nu se pune problema de a nu colabora cu toţi factorii politici”, a întărit el.

Mihaiu a mai arătat că încă nu s-a gândit la persoanele pe care le va angaja în Cancelaria prefectului, iar funcţia de director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor îi va rămâne ocupată pe perioada detaşării sale la Prefectură, urmând să fie girată „de cineva din interior”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
zău?!
Cum așa? sau femeile îl plac pe dlui? cum e? dragi? dragi! dar tu lor? si ele mie :)))
Postat 28 Mai 2017, 00:34 de ADINA
femei dupa femei!
moralitatea dlui nou-venit lasa de dorit...dar se pare ca are o trasatura comuna cu Mang.
Postat 27 Mai 2017, 09:39 de onuta
in privata da,
in privat nu.Si nici in politica si nici in administratie publica .Pentru ca aici tre sa ai activitate,adica sa muncesti,asa ca eu zic ca,pana te odihnesti,sa se inventeze un nou post,caldut, bine remunerat,unde altundeva daca nu la CAO.
Postat 26 Mai 2017, 22:44 de nealiniat
STIU SI EU?
N-o fi ca M.M.I. ? Acum niste ani m-a dus cineva la ea ! Dupa doua " tratamente " am zis....PA ! Poate azi este experimentata ( chit ca extractiile nu le face ea, cheama pe unul...). De-asta zic ! Sper ca e MAI profesionist ! Moralitatea ? Hmmm....ceva gen Bolojan ! Divortat, concubinaj...d-astea !
Postat 26 Mai 2017, 18:33 de TDS
mda...
Asa e si la privat, cand pleci pentru o oferta mai buna, vechiul loc de munca se tine pentru tine, in caz ca nu iti place noul loc. Ce frumos e sa faci parte din sistem, omul sistemului...
Postat 26 Mai 2017, 16:02 de seth
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON