URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iunie 2014, 11:08

Poetul şi avocatul Paşcu Balaci a lansat un volum de sonete despre viaţa minerilor în anii "stăpânirii" sovietice de la Băiţa (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de bihoreni, printre care şi locuitori din zona Şteiului, au fost prezenţi, joi seară, în Sala Mare a Primăriei la lansarea volumului de sonete "Cartea de uraniu" semnat de avocatul şi poetul Paşcu Balaci.

Cartea cuprinde peste 100 de sonete şi povestiri care prezintă impactul sovieticilor asupra zonei Ştei-Băiţa între anii 1952 şi 1960, când URSS a pus stăpânire pe mina Băiţa, printr-o societate româno-sovietică, şi a exploatat peste 17.000 de tone de uraniu, un adevărat tezaur, în opinia autorului.

"Cartea de uraniu este cea în care Paşcu Balaci a investit o bună parte din depunerile copilăriei sale. Volumul prezintă o istorie, o comunitate, un destin, toate ilustrate prin sonetele reunite în carte sub acolada unui blestem parcă, pe care poetul este chemat să-l exorcizeze", a spus poetul Ioan Moldovan, redactorul-şef al Revistei Familia, la lansare, referindu-se la faptul că autorul provine din zona Şteiului.

Prezent şi el în prezidiu, criticul literar Ion Simuţ l-a felicitat pe Paşcu Balaci pentru demersul "moral, tematic şi artistic" reuşit prin "Cartea de uraniu".

Intervenţiile invitaţilor au fost intercalate cu momente în care actorul Rin Tripa a recitat câteva sonete adunate în volum.

"Cartea de uraniu" a fost lansată la editura Familia şi a putut fi cumpărată de doritori de la faţa locului, cu 10 lei, autorul semnând la finalul evenimentului câte o dedicaţie pentru aceştia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON