URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2015, 10:56

Piaţa Rogerius: Corpul de clădire destinat comercianţilor de fructe şi legume va fi terminat până la sfârşitul lunii (FOTO)

Piaţa Rogerius: Corpul de clădire destinat comercianţilor de fructe şi legume va fi terminat până la sfârşitul lunii (FOTO) Lucrări Piaţa Rogerius

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La numai patru luni de la predarea primului tronson al centrului de afaceri cu produse agricole destinat comercianţilor din bazarul fostei Pieţe Rogerius, compania TIM Cluj pregăteşte finalizarea celui de-al doilea tronson, rezervat vânzătorilor de fructe şi legume.

"Tronsonul doi va fi gata înainte de sfârşitul lunii februarie. În prezent se lucrează la zugrăveli şi instalaţiile din boxele destinate comercianţilor", a declarat şeful de şantier Dragoş Zah.

În paralel, pe acoperişul primului tronson de clădire muncitorii montează panourile fotovoltaice care vor asigura parte din necesarul de energie electrică a construcţiei, iar pe cel de deasupra tronsonului doi finalizează lucrările la corpurile de iluminat şi plăcile speciale care vor susţine gazonul de pe terasa circulantă.

TIM Cluj a început deja lucrările la tronsonul trei, dinspre linia de tramvai, cu excepţia porţiunii în care va trebui amenajat viitorul pasaj subteran cu legătură la casa scărilor din viitoarea clădire. Primăria va scoate la licitaţie în perioada următoare lucrările de construire pe amplasamentul din faţa Spitalului municipal Gavril Curteanu a unei parcări subterane care va fi legată de clădirea centrului de afaceri printr-un tunel pe sub linia de tramvai.

Lucrările de construire a centrului de afaceri cu produse agricole au fost atribuite prin licitaţie firmei TIM Cluj pentru suma de 22,9 milioane lei, după ce oferta firmei Construcţii Bihor, mai ieftină cu circa 400.000 lei a fost declarată neconformă.

Investiţia este cofinanţată în procent de 50% printr-un proiect transfrontalier în valoare de 7,7 milioane euro câştigat de municipalitate în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar. În cadrul proiectului partea română îşi construieşte un centru de afaceri pe amplasamentul pieţei Rogerius, iar partenerul ungar îşi dezvoltă incubatorului de afaceri din Debreţin.

Iniţial, termenul de finalizare a clădirii a fost stabilit pentru luna februarie a acestui an, însă a fost decalat cu câteva luni, pentru finalizarea pasajului ce va face legătura între parcarea subterană şi centrul de afaceri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@scortosul
dai si niste exemple, nu de alta, da'sa avem motiv sa-ti dam crezare.
Postat 23 Februarie 2015, 09:13 de User anonimizat
INCOMPETENTA !!
Si aceasta lucrare ( ca toate de sub "epoca" bolovan) nu se v-a termina in curand , ea necesitad adaugiri, completari, regandiri, re....... Nici o lucrare nu este gandita cu finalitate definitive din PMO lipsind viziunea, gandirea. Toate investitiile din finantari UE ca sa fie functionale trebuie completate cu lucrari platite fara finantarea europeana caci directia tehnica nu e capabila de gandire, nu are viziune in frunte cu ceea ce se numeste architect sef al PMO. Toti sunt platiti degeaba !
Postat 21 Februarie 2015, 14:38 de scortosul
Nu stii ???
In spatiul, cladirile publice : FUMATUL INTERZIS !!!!
Postat 21 Februarie 2015, 14:34 de scortosul
Atentie la incendii!
speram ca i se va face si un sistem eficient antiincendiu si reguli stricte, mai ales pt fumatori, nu de alta, dar alte piete similare construite recent au ars din temelii si ar fi pacat sa...
Postat 20 Februarie 2015, 22:37 de vg
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON