URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Iulie 2013, 16:06

Piaţa Obor se va extinde cu peste 4.000 de metri pătraţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Piaţa Ocska este tot mai căutată de clienţi şi, ca atare, de comercianţi. După ce a decis ca piaţa de vechituri să fie deschisă în fiecare zi a săptămânii, Administraţia Domeniului Public Oradea o va şi extinde.

"Ca urmare a situaţiei economice, în piaţă sunt tot mai mulţi comercianţi de obiecte vechi aduse din mai multe ţări europene. La cererea acestora am şi prelungit orarul de funcţionare, iar acum vom şi extinde Piaţa Obor", a declarat pentru BIHOREANUL Liviu Andrica, directorul ADP Oradea.

Aleşii locali au aprobat, miercuri, în şedinţă ordinară, transmiterea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 10 ani a unei suprafeţe de 4.444 de metri pătraţi de teren situat între Piaţa Obor şi Liceul cu Program Sportiv "Bihorul".

"Terenul care ni s-a acordat este acum plin cu bălării. Hotărârea este bună şi din acest motiv, zona aceea urmând să fie igienizată şi împrejmuită", a mai afirmat Andrica, adăugând că speră ca terenul va fi pregătit pentru a fi închiriat comercianţilor în circa două săptămâni.

Citiţi pe această temă şi articolul: "Piaţa Ocska va fi deschisă în fiecare zi"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
ORADEA .....
In scopul de a realiza venituri cu orice pret ,Oradea va ramane fara spatii verzi. De ce nu se face un parc de agrement cu copaci ,gazon ,alei ,apa ,filigorii pentru un urias loc de pic-nic pentru oradeni. Mai importanti sunt banii din chiria pe locul de vanzare . Betonul ,masinile fara numar vor invada zona si vor ,,infecta'' si terenurile de la LPS si Gradina Zoologica.
Postat 01 August 2013, 17:53 de Oradea
SE DISTRUGE TOTUL IN JUR !
Ce splendoare va fi cand in zona plina cu verdeata ,terenuri de sport ,gradina zoologica ,universitate,pista de biciclism va apare o platforma betonata cu zgomot ,mizerie,nasini cat incape zilnic de la 06-18 . Chiar asta ne lipseste ,numai talciocuri si talciocuri !? Primaria sa se mai gandeasca si la cetatenii orasului si nu numai la banii care se vor incasa pe metru patrat !?
Postat 01 August 2013, 13:48 de oradean
No asta-i buna, Oare se merita?!
De unde are primaria bani de amenajat Piata Obor si nu are pentru drumul de Oradea- Beius care duce catre obiectivele turistice din judet si care aduce mai multi bani in judet decat amarata aia de piata de pureci? Se vede ca mafiotii ( indiferent de religie unora ) fac legea in oras ca o anumita comunitate sa-si vanda rablele din vest. Rusine Primariei nu este o prioritate pentru oras piata Obor!
Postat 01 August 2013, 10:47 de pmarin
OK !!!! Sa se faca curatenie !
E OK. Cu conditia sa se desfiinteze tate talciocurile din pietele oradeane. Si fara cearceaf plin cu de toate pe strazile colaterale pietei si/sau pitelor oradene.
Postat 31 Iulie 2013, 16:44 de scortosul
BRAVO ! Toata Oradea va fi un talcioc !
BRAVO ! Toata Oradea va fi un talcioc ! In loc sa ne indreptam spre vest mergem spre Turcia !? .
Postat 31 Iulie 2013, 16:33 de politicos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON