URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Mai 2010, 07:33

Petru Filip explică de ce a demisionat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Invitat joi seara la în emisiunea lui Octavian Haragoş de la TVS, senatorul Petru Filip a fost întrebat cu privire la motivele demisiei inopinate de la şefia filialei PDL Bihor, cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor interne în care se prevedea că se va bate pentru un nou mandat.

După cum se ştie, vinerea trecută, în cadrul Biroului Permanent Judeţean, Filip şi-a luat prin surprindere colegii anunţându-şi demisia din funcţie şi decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat. În partid, senatorul a spus că ostilităţile interne au degenerat în atacuri mediatice şi critici pe care nu e dispus să le suporte şi le-a reproşat camarazilor lipsa de colegialitate. În prima ieşire publică de după demisie, deşi s-a referit la asemenea nemulţumiri, politicianul a lăsat în continuare destule semne de întrebare asupra gesului său, evitând, ca de obicei, exprimări tranşante.

"Astfel de ambiţii nu fac bine"

Petru Filip a spus că a "trăit activ" cu PDL Bihor un parcurs în care "au fost şi succesuri, au fost şi insuccese", dar în condiţiile de azi, când partidul e la putere şi are probleme de imagine din cauza gestionării crizei economice, nu crede că filiala îşi poate permite "o anumită scindare, printr-o luptă care poate fi dreaptă sau strâmbă".

Cu referire la confruntarea cu Ştefan Seremi, singurul contracandidat anunţat, Filip a spus că "nu s-ar produce o scindare" reală în partid, dar ar fi apărut o "stare tensionată", care nu ar fi folosit, fiindcă "astfel de ambiţii nu fac bine la ce are de făcut PDL Bihor în acest moment", şi anume "să revină la putere" la nivelul Oradiei şi al judeţului.

Pe de altă parte, retragerea sa din cursă a fost pusă de Filip şi pe "posibilitatea deschiderii unei porţi" către cei mai tineri din partid. "Pentru mine, această etapă, de răspundere la nivelul organizaţiei judeţene, ar trebui să se termine", a remarcat Filip, care a spus că rămâne de văzut dacă înlocuitorul său va fi unul care se va gândi la cum să obţină puterea la alegerile din 2012, sau unul limitat doar la proiecte punctuale.

În faţa constatării că, prin demisia sa, a "netezit" calea contracandidatului Ştefan Seremi, Petru Filip a evitat un răspuns clar, dar a amintit că le-a spus primarilor partidului franc că "de cei pe care îi vor alege vor depinde performanţele de la alegerile din 2012". În acelaşi context, Filip a vorbit despre relaţia sa nu tocmai fericită cu primarii PDL, pusă de adversari pe seama unei carenţe de caracter, dar asumată de senator ca fiind o diferenţă de optică privind rolul liderului de partid.

"Aşa văd eu liderul"

"Eu văd altfel rolul unui lider de organizaţie. Sigur că un lider politic trebuie să ţină seama de părerile colegilor, dar până la urmă el e cel care reprezintă imaginea numărul unu a unui partid, care trebuie să fie respectat, care trebuie să îi convingă pe cei din jur că decizia, odată luată şi asumată, trebuie urmată. A fi lider e mai mult decât să mă duc să discut cu fiecare primar sau şef de organizaţie, sau să duc fiecare primar pe la ministere. Eu aşa am fost obişnuit, aşa văd eu leadership-ul politic", a spus Filip, căruia Seremi îi reproşase într-un interviu acordat BIHOREANULUI că "s-a folosit de oameni şi apoi i-a uitat".

De altfel, Petru Filip a subliniat că "nu neapărat m-a deranjat, dar mi-a creat o stare de surpriză toată această determinare, care a răbufnit în afara partidului" odată cu lansarea competiţiei interne pentru conducerea organizaţiei.

Legat de planurile de viitor, fostul lider PDL Bihor a spus că deocamdată se va dedica activităţii parlamentare şi va face "ce nu am apucat să fac", adică să meargă în colegiul unde a fost ales, respectiv să îşi mute biroul parlamentar în Colegiul 7 din Oradea, convins că şi la viitoarele alegeri uninominale va conta notorietatea candidatului. "Mi-e greu să vă spun ce se va întâmpla mai departe, în următorii 4-5 ani, lucrurile în politică sunt foarte fluide", a spus Filip.

Întrebat în final de Octavian Haragoş, la modul direct, dacă a fost cumva şantajat să nu mai candideze la conducerea filialei, Petru Filip a spus: "Categoric nu. Nu are nicio legătură niciun fel de şantaj din partea nimănui".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Mutarea la aer curat
Buna idee. Filip se va muta la Tinca, iar Seremi la Oradea. Schimbul de hahalere este specific acestui partid fara doctrina, unde se calca unii pe altii, de dragul de a arata ei ce voinici sunt. Cum sunt ei asa este toata tara. O groapa de mizerie umana.
Postat 11 Mai 2010, 09:39 de zero
Filip pe viata
A zis Filip succesuri? Bravo, este timpul schimbarii, ca numai regii si imparatii aveau posibilitatea de a invoca continuitatea dinastiilor ... se poarta insa, in Romania, si la partidele politice, ca sa se faca apel la presedinti pina la adinci batrinete, cind numai stiu de ei, putind fi condusi din spate de altii ...
Postat 11 Mai 2010, 09:34 de blow
incet dar sigur...
Motivatia reala a demisiei? Hmmm, e simplu: pseudopolitistul chestoru Popa limbadulce l-a prins pe Filip, doar a vazut tot orasul, l-a dus cu duba, i-a tras o batuta, l-a facut de rushinica in fata lu Baselu, apoi, fin diplomat, l-a convins sa demisioneze! Urmeaza sa-l determine sa-si ceara scuze public si sa fie arestat, ca nu mai poate suporta povara celor faptuite in mandatele trecute! Limba dulce mult aduce!
Postat 07 Mai 2010, 23:40 de oradean pribeag
UN GUNOI
SA-TI FIE RUSINE ! Am trait "alaturi" de tine atatia ani ! timp irosit ! Nesimtitule ! NU AI FACUT NIMIC PENTRU ORADEA SI PENTRU ORADENI ! doar pentru nesimtirea inconmensurabila de care ai dat si dai dovada. Camarilla politica .... ce sa mai vorbesc ! Nu-ti meriti numele asociat de orasul asta pe care ai avut ocazia sa-l faci mai frumos..... si cate sanse si oportunitati ai avut. Sa-ti fie rusine ! ai esuat LAMENTABIL !!!!!!
Postat 07 Mai 2010, 14:34 de EU
mda
degeaba va mai faceti cabinet in colegiul din care ati fost ales,prea tarziu,de cand sunteti in parlament nu se vede nici o actiune benefica pro oradea,ba mai mult va-ti opus,sincer va spun,ca voturiile oradenilor nu-l veti mai pupa in veci,mai aveti tupeu sa va mai si deschideti cabinet parlamentar dupa atata amar de vreme?cu ce motiv?ce ati mai putea repara din tot ce sa stricat pana acum,pd-l tace suspect de rusinos fata de insuccesele fata de oras si judet,sunteti la porunca altora,slujile celor care sau asezat confortabil la bucuresti si ordona ca tot ce nu e pd-l sa nu fi sustinut,asta sunteti cu toti,niste sluji,nu mai meritati nimic din partea oradenilor,oricat ati incerca sa reparati din imaginea voastra prin schimbarii de sefi sau mai bine zis de "gasti" noi nu va vom uita,voi credeti ca loviti intr-un anumit partid,dar prostia din capul vostru nu isi da seama ca ne loviti pe noi toti oradeni?ne lispiti de toate,incepand de la finantari codase pt. oradea pana si unele structurii le reduceti adunand-ule in preajam "boss-ilor" vostri de la bucuresti,boc&gasca.
Postat 07 Mai 2010, 10:30 de eu cu mine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON