URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Septembrie 2011, 13:22

Peste două tone de deşeuri periculoase şi produse toxice expirate, găsite la o firmă din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că o acţiune comună a poliţiştilor Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi a comisarilor din cadrul Gărzii de Mediu Bihor a dus la depistarea unui depozit de produse toxice în municipiu.

Echipele mixte au găsit la firma Despa de pe Calea Borşului peste 1.100 de kilograme de deşeuri periculoase, 1.000 de kilograme de produse chimice cu termenul de valabilitate expirat, 100 de litri de ulei uzat şi alţi patru litri de produs toxic, tot expirat. Întreaga cantitate de produse expirate a fost indisponibilizată, firma având acum datoria de a o distruge.

"Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producere, deţinere sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice şi de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri", se arată în comunicatul Poliţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
era si timpul
dar numai astia credeti ca sunt? A descoperit in sfarsit rolul jobului, ce ironie daca nu descopereau ce se intampla? astia sunt frustrati stau in birou si viseaza functia de Presedinte , atat in rest nimic sanatos!
Postat 09 Septembrie 2011, 10:05 de dorina
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON