URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2015, 09:59

Percheziții la Oradea: grupare de infractori cibernetici, căutată în 15 state, descoperită de procurorii DIICOT

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O grupare specializată în infracţiuni informatice, care acționa în mai multe state din Europa și SUA, a fost descoperită de procurorii DIICOT - Structura centrală, membrii fiind ridicați, miercuri, în urma unei operațiuni de amploare sincronizate şi coordonate de FBI şi Europol. În România, descinderile s-au efectuat în șapte orașe, între care și Oradea, la 12 persoane.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei 12 români sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracţional organizat, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fraudă informatică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani.

Ancheta, pornită în primăvara anului 2013, a scos la iveală că, alături de alte persoane, cei 12 suspecți s-au înscris pe forumurile online darkode.com respectiv darkode.me, unde au comercializat date confidențiale ale unor instrumente de plată electronică și au coordonat atacuri asupra unor sisteme informatice.

“Există suspiciunea că, folosindu-se de informațiile deţinute, suspecţii ar fi inițiat și executat atacuri informatice împotriva unor servere care găzduiau diverse site-uri pe internet, precum și atacuri de tip phishing împotriva clienților unor platforme financiare online”, se arată în informarea procurorilor.

Unul dintre români e acuzat că, în perioada 2013 - 2014, s-ar fi implicat în lansarea mai multor atacuri de tip "phishing" împotriva utilizatorilor unei platforme online de plăţi şi totodată împotriva clienţilor unei bănci germane. Un altul e bănuit că, în cursul anului 2014, a achiziţionat prin intermediul internetului, de la mai multe persoane, date confidenţiale aferente unor carduri bancare emise de instituţii financiare din SUA şi Anglia, iar ulterior a transferat sume de bani sustrase din conturile respective către mai multe persoane atât din SUA, şi Marea Britanie.

Operațiunea de miercuri a fost făcută cu ofiţeri din cadrul National Crime Agency din Marea Britanie și a constat în descinderi simultane la domiciliile a aproximativ 50 de membri ai grupării din 15 state.

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

La perchezițiile organizate, miercuri, în România, au participat poliţişti din cadrul DCCO - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi din cadrul BCCO București, Timișoara, Iași, Craiova, Oradea și Braşov, ofițeri din cadrul National Crime Agency din Marea Britanie, precum şi echipe de intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Roman de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale din I.G.P.R.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PONT PENTRU D.I.I.C.O.T
Procurorul Sef DIICOT Oradea, o Sesizare: Daca doriti sa stiti cine are troiane si keylogare pe calculatoare la toate persoanele de decizie din Oradea inclusiv Seful IPJ ,Prefectul Judetului ,Presedintele Consiliului Judetean si cel putin 30 de primari ,intre care si Primarul Oradei va sesizez eu aici: VLAD ULICI - Seful Serviciul Tehnic al GUARDIA SECURITY .Acesta trebuie sa predea in fiecare dimineata, batute la imprimanta ,toate inregistrarile facute de toate aceste keylogere catre "Presedintele" gruparii paramilitare: VIOREL MICULA.
Postat 16 Iulie 2015, 12:11 de vladulici
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON