URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2014, 17:45

Percheziţii în Bihor: farmacişti, medici şi asistente, acuzaţi de deconturi fictive de medicamente

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

29 de percheziţii au fost efectuate, luni, în judeţele Bihor, Maramureş, Ilfov şi Mureş, iar 14 persoane sunt audiate în prezent la sediul DIICOT Maramureş, într-o anchetă ce vizează o grupare suspectată de înşelăciune, fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ancheta este derulată de DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi Ilfov, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, Oradea şi Mureş, cu suportul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Din verificările efectuate până în prezent, procurorii au descoperit că gruparea este formată din farmacişti, medici şi asistente medicale care efectuau tranzacţii ilicite cu medicamente, având ca scop fraudarea bugetului Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2013, membrii grupării au făcut mai multe tranzacţii fictive cu medicamente pentru bolnavii de cancer. Cantităţi importante de medicamente din domeniul oncologic ori hematologic erau achiziţionate fără documente legale de provenienţă şi introduse în gestiunea firmelor pe baza unor acte false.

Ulterior, folosindu-se de reţete fictive prescrise de medicii implicaţi pe numele unor persoane care nu aveau astfel de boli, firmele "eliberau" medicamentele şi încasau contravaloarea acestora de la bugetul public. În realitate, însă, ele rămâneau în farmacii, fiind scoase fără acte justificative ori cu facturi obţinute de la firme fantomă din Bucureşti şi Bihor.

Firmele facturau livrări fictive de medicamente către farmaciile care trebuiau să justifice existenţa acestora pe stoc şi, mai apoi, să le poată livra altor membri ai grupului infracţional din ţară, pentru a fi reintroduse în circuitul comercial încă o dată, urmărindu-se din nou decontarea lor prin aceleaşi metode.

Luni, procurorii DIICOT au decis să acţioneze în forţă şi au descins în percheziţii la mai multe depozite de medicamente, la farmacii dar şi la un spital din Baia Mare. Acţiunea, derulată cu sprijinul jandarmilor, s-a lăsat cu o captură de proporţii, fiind descoperite şi ridicate sute de cutii cu medicamente fără documente de provenienţă dar şi peste 80.000 dolari cash.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
tepari
cei mai mari corupti spagari sant medici o clica care fac front comun fura ampreuna vand sanatate sant oameni care mor daca nau bani ,majoritatea lor au copii dupa masura niste bastarzi si se mira de ce ,mergi la un spital de la portar ,asistenta,medic la toti trebe sa le dai.rusine
Postat 01 Aprilie 2014, 10:10 de gabi
doctorhabarnam
In urma manevrelor astora, ne trezim inregistrati prin diverse fise medicale cu cine stie cate boli cronice si noi habar nu avem.
Postat 31 Martie 2014, 23:27 de pacient fara voie
Cum umblau la stocuri?
Cum umblau la stocuri? Nu erau tinute electronic? Unde au fost IT-istii care intretineau sistemul informatic de gestiune si care efectuaza comunicarile farmaciilor cu Casa de Asigurari de Sanatate? Nu sunt implicati?. Astea sunt crime fiindca atenteaza la viata bolnavilor de cancer si a celor cu probleme de hematologie. Dureros!
Postat 31 Martie 2014, 22:19 de Altul
numele lor
Asteptam numele acestor distinsi spagari cu nerabdare.Nesatulilor justitia divina o sa va asigure o pdeapsa pe masura!!!!
Postat 31 Martie 2014, 21:39 de gil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON