Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, miercuri, în dosarul inspectorului Liviu Bota de la Registrul Auto Român Bihor, acuzat de luare de mită, după ce a "iertat" o şoferiţă care circula fără tobă de eşapament la maşină în schimbul unei şpăgi de 300 lei şi o masă la restaurant.
Este vorba despre un dosar trimis în faţa instanţei în luna mai 2015 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care inspectorul a fost inculpat alături de intermediarul şpăgii, Gheorghe Jurcă, un om de afaceri din comuna Budureasa, acuzat la rândul lui de complicitate la dare şi luare de mită.
Potrivit rechizitoriului, fapta s-a petrecut pe 12 iulie 2012, când inspectorul a constatat neregulile la maşina şoferiţei şi când, pentru a nu consemna defecţiunile, a cerut banii şi a beneficiat de plata unei consumaţii la un restaurant din Ştrandul Beiuş prin intermediul lui Jurcă.
Pe 29 noiembrie anul trecut, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea lui Bota la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în timp ce Jurcă a scăpat cu o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
Hotărârea Tribunalului Bihor nu a fost, însă, definitivă iar procesul s-a reluat la Curtea de Apel Oradea. S-a terminat miercuri, cu o soluţie mult mai blândă pentru fostul inspector al RAR Bihor. Instanţa a dispus suspendarea pedepsei care i-a fost aplicată pe o perioadă de probă de 6 ani.
În cazul lui Jurcă, însă, Curtea a decis să menţină soluţia Tribunalului, ca fiind temeinică şi legală. Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.