URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Iulie 2014, 16:55

Pedeapsă diluată: Condamnat iniţial la închisoare cu suspendare, directorul Pelican s-a ales doar cu amendă penală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a pronunţat, vineri, verdictul în procesul în care ortopedul Ovidiu Gogu Cacuci, coproprietar şi director al spitalului privat Pelican, era judecat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, medicul a fost prins iarna trecută de poliţiştii rutieri, în timp ce încerca să ajungă acasă cu o alcoolemie de 1,60 la mie în sânge la volanul bolidului său. În primăvara acestui an, Judecătoria Oradea l-a condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni.

Sentinţa a fost atacată, prin apel, de avocatul ortopedului, iar procesul a continuat la Curtea de Apel Oradea, unde judecătorii au îmblânzit pedepsa primită iniţial, stabilind în sarcina lui Cacuci doar o amendă penală de 3.600 lei. Hotărârea este definitivă.

Odată cu condamnarea penală, judecătorii au anulat şi permisul de conducere al medicului, care se va putea înscrie pentru obţinerea unui nou document abia peste 6 luni.

Povestea dosarului penal deschis pe numele ortopedului Doru Cacuci a fost prezentată în exclusivitate de BIHOREANUL care a descoperit cum, pentru a scăpa de rigorile legii, doctorul Ovidiu Gogu Cacuci s-a folosit de mărturiile mincinoase ale finului său, legistul Răzvan Oros, dar şi de „opinia" unui alt confrate, dr. Camelia Buhaş, care susţinea că alcoolemia îi era mare din cauza... curei de slăbire.

Citiţi întreaga poveste în articolul: Doctori mincinoşi: Prins beat criţă la volan, directorul Spitalului Pelican şi-a minţit cu tupeu anchetatorii, dar a fost condamnat

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
si ce * ati relevat ?
va faceti de * cu asemenea articole ! daca a baut la volan nu e bine ! noroc ca nu a omorat pe nimeni ! dar de aici si pana la a-l baga in inchisoare, cum vreti voi, astia din preSSa , ati escaladat pana la gretosenie.va legati ca innecatul de un pai ! parca ati fi niste hiene, nu oameni ! apropo, nu e cumva si o vendeta a unuia de la fituica voastra ???!!! cred ca , daca se cerceteaza mai adanc se va face legatura si cu un anume jurnalist care are anumite interese ! cam asa se vede din exterior, sa denigrati o institutie privata in detrimentul alteia + niscai interese particulare ! nu va vad pe voi, unii jurnalisti, sa fiti intr-atat de deontologi sa o faceti fara un scop !
Postat 05 Iulie 2014, 15:07 de rturetusru
maria
Avocatul ortopedului Tarau Andrei , este tanara spranta a Baroului Bihor, care a pregatit cauza cu maxima seriozitate!
Postat 05 Iulie 2014, 11:34 de Stef
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON