URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Ianuarie 2014, 18:51

Pe construcţia CET-ului pe gaz se bat trei asocieri de firme cu parteneri din Ungaria, Slovacia şi Italia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Construcţia noului CET pe gaz este disputată de trei asocieri de firme din Ungaria, Slovacia şi Italia. La cea mai mare mare licitaţie din istoria Oradiei s-au înscris, până la termenul limită de luni dimineaţă, asocierile de firme: Construcţii Bihor şi OTF Fovallalkozo (Ungaria), Romelectro şi Istroenergo Group (Slovacia), respectiv Elsaco Engineering şi STC spa (Italia).

"Având în vedere că este vorba de o lucrare de o mare anvergură, este foarte bine că la licitaţie au venit trei ofertanţi. Această concurenţă va trebui să se reflecte în calitatea ofertelor", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit viceprimarului, începând de marţi, funcţionarii municipalităţii vor începe analiza ofertelor, proces care ar putea să dureze săptămâni sau chiar luni, în funcţie de documentele depuse de firme la dosar.

"Dacă toate documentele sunt clare, am putea avea un câştigător deja peste două - trei săptămâni. Dată fiind însă complexitatea licitaţiei, ne aşteptăm să fie nevoie să cerem clarificări pe diferite aspecte. Oricum, ne dorim să lucrăm aşezat şi să facem cea mai bună alegere pentru oraş", a spus Mircea Mălan.

Dată fiind complexitatea documentaţiei depuse de firmele înscrise la licitaţie, numai procedura de deschidere a ofertelor a durat mai bine de trei ore.

Surse apropiate licitaţiei au povestit că, spre deosebire de experienţa licitaţiilor anterioare, când preţurile ofertate de participanţi au coborât cu până la 40% sub cele estimate, firmele participante la licitaţia de luni au cerut preţuri la limita celor 55 milioane de euro puse la bătaie de municipalitate.

Astfel, una dintre asocieri a ofertat un preţ peste cel de 242,9 milioane lei estimat de primărie, dar în limita procentului de 10% permis de caietul de sarcini, o asociere de firme a cerut cu doar 15 bani sub preţul estimat, iar cea de-a treia asociere a ofertat un preţ mai mic, dar totuşi apropiat celui estimat. Adjudecarea licitaţiei se va face pe criteriul celei mai bune oferte tehnico-economice, aşa că preţul nu va fi criteriul determinant de stabilire al câştigătorului.

Mega-licitaţia are ca obiect achiziţionarea unei centrale pe gaz cu o putere instalată de minim 40MW electric, livrată la cheie. Aceasta va fi dotată cu recuperator de căldură de minim 43 MW termic, acumulator de căldură de minim 8.500 mc, două cazane de apă fierbinte (CAF), plus instalaţii auxiliare, de la sistemul de alimentare cu gaze naturale până la instalaţiile de tratare chimică a apei din cazane.

Câştigătorul licitaţiei va face atât proiectarea cât şi execuţia lucrării şi se va ocupa inclusiv de instuirea angajaţilor care vor opera noua centrală. Acesta va trebui să îşi asume un termen de finalizare a lucrărilor de 18 luni sub sancţiunea unor penalităţi de minim 0,3% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârzire.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
FAS!
Va castiga firma de 15 bani! Adica firma care a ofertat cu 15 bani mai putin! 2-3 ore de verificare a documentatiilor (adica s-au numarat pagina cu pagina?!). Apoi saptamani sau chiar luni pt. deliberare?! Exceptand contestatii si termene (sigur vor lipsi sau vor fi de fatada) la ce le trebuie atatea saptamani sau luni? Oare in ce caz le trebuie saptamani si in ce caz luni? Si de ce iese in fata si se ocupa Malan? O afacere de 12 milioane de EURO nu il intereseaza pe BOLOJAN? Parca ne transmitea intr-un interviu ca se va apleca asupra proiectelor orasului, ca se va inchide 4-5 ore pe zi in birou!!!
Postat 21 Ianuarie 2014, 17:50 de Adi Oradeanul
Vremuri de restriste vin pentru oradeni.
Timpul necesar pentru a remedia o situaţie este invers proporţional cu timpul necesar producerii respectivei dereglări. De exemplu, durează mai mult să lipeşti o vază, decît să o spargi, sau durează mai mult să pierzi nişte kilograme, decît să le cîştigi. Primaria noastra e specialista in remedieri.
Postat 20 Ianuarie 2014, 19:55 de Book
Numai un geniu rural ca Bolojan poate vedea viitorul în gazul de la CET !?!
53.000.000 euro este doar cazanul, instalaţiile aferente şi manopera !?! Apoi urmeaza incă vreo 2.000.000 partea de punere în funcţiune, probele şi interconectarea în sistemul energetic naţional !?! După care urmează contractul cu sursa de producţie, distribuţia şi alimentarea !?! După aceea urmează cantitatea de gaz care va asigura producţia de energie electrică şi termia colaterală !?! După aceea orădenii o să începe să se debranşeze de la reţea pe motive de costuri imense până la amortizarea investiţiei !?! Între timp Bolojan nu va mai fi primar iar noua administraţie se va bate cu capul de pereţi că nici nu mai are cum să fie proprietară pe CET pentru că ruşii au preluat-o în contul datoriei !?! Iar peste vreo 20 de ani, Oradea va avea doua CET-uri pe post de fier vechi în loc de unul deja existent !?! La final nimeni nu va ştii cine e vinovatul pentru această soluţie, bună numai de a teoretiza managementul defectuos şi iniţiativele publice falimentare !?!
Postat 20 Ianuarie 2014, 19:50 de Carp III
Guvernul RO modifică strategia energetică pe termen lung !?!
Guvernul vrea să renunţăm la încălzirea cu gaze naturale în favoarea energiei electrice. Preţul mai mic al acestui tip de energie şi producţia mult mai mare pe o perioadă de timp nelimitată sunt principalele argumente pentru care strategia Executivului se va schimba, spune ministrul Energiei. Constin Niță spune că un alt avantaj ar fi faptul că oamenii ar putea beneficia de taxe scăzute la importul anumitor aparate electrice. În 2014, gazele se vor scumpi cu 10 %. Alte patru creşteri anuale de câte 12 procente sunt programate din 2015. „A scăzut foarte mult consumul de gaze naturale, deci nu cred că ar trebui să mai importăm. Poate ar trebui să stimulăm consumul de energie electrică. Avem posibilitatea să stimulăm producţia de energie electrică la un preţ care poate fi mult mai accesibil decât folosirea gazelor naturale”, a subliniat Constantin Niță. Specialistul în energie de încălzire, Popescu Tudor a explicat pentru DC News că există avantaje în ceea ce privește înlocuirea gazelor naturale cu energie electrică. “Folosirea energiei electrice pentru prepararea apei calde menajere la nivel municipal este posibilă, dar acest lucru cere o investiție foarte mare în bunurile cu acumulare de căldură care să se încălzească electric atunci când apare vântul, iar consumul să se facă posibil în cel mult 24 de ore, așa cum ar trebui la un bloc”. Așadar, este nevoie de o investiție foarte mare pentru ca acest lucru să devină realitate. Ministrul se află astăzi la Chișinău pentru a discuta despre situația interconectărilor dintre cele două țări în domeniul electricității și gazelor. El are programată o întâlnire de lucru cu vicepremierul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr. Presa de la Chișinău scrie că magistrala Iași-Ungheni riscă să nu fie dată în exploatare la data promisă de autorităţi.
Postat 20 Ianuarie 2014, 19:38 de Strattera
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON