URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2015, 17:35

Pe bucăţi! Primăria cumpără casa Darvas la Roche pentru a amenaja un muzeu Art Nouveau

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria preia casa Darvas la Roche, din strada Iosif Vulcan, pe bucăţi. La o jumătate de an după ce Administraţia Imobiliară Oradea a cumpărat de la un proprietar privat apartamentele 3 şi 6 cu 200.000 euro, Consiliul Local a aprobat joi, achiziţionarea altor două din cele şase locuinţe din clădire. Ultimele două apartamente se află în proprietatea Statului Român şi administrarea oraşului.

Municipalitatea va cumpăra cu 178.000 euro apartamentele 2 şi 5. Conform înţelegerii făcute AIO, îi va plăti proprietarului un avans de 15.000 euro şi îi va ceda un apartament din strada Republicii 15, estimat la 34.900 euro. Diferenţa rămasă, de 128.100 de euro, va fi achitată vânzătorului până la 1 martie 2016.

Primăria va prelua de la proprietarii privaţi casa Darvas la Roche pentru a amenaja aici un muzeu Art Nouveau. Considerată cea mai originală casă din Oradea, clădirea ridicată între anii 1911-1912 după proiectul celebrilor fraţi arhitecţi Laszlor şi Joszef Vago, a fost şi prima reşedinţă individuală în stilul vienez secession din oraş. Pe lângă obiecte de epocă, odată transformat în muzeu, imobilul va putea adăposti inclusiv ateliere de restaurare.

Fără ridicări!

În cadrul aceleiaşi şedinţe, aleşii orădenilor au hotărât, rapid şi fără comentarii, eliminarea din regulamentul de parcări a tuturor referirilor la activitatea de blocare şi ridicare a autovehiculelor. În fond, modificarea regulamentului a constituit doar o formalitate întrucât aceasta a fost impusă prin Decizia 9 din 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa Supremă a constat pe 25 mai, la sesizarea Avocatului Poporului, că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc şi sancţionează contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere, deci au fost adoptate cu depăşirea competenţei ce le revine.

Începând din 26 mai, municipalitatea a parcat în garajul OTL autospecialele de ridicat maşini până la reglementarea acestei activităţi printr-o lege. Care nu a mai apărut.

Sedii pentru ONG-uri

Tot legat de activitatea AIO, consilierii locali au aprobat organizarea unei sesiuni de depunere a dosarelor pentru spaţiile destinate organizaţiilor non-profit. ONG-urile, de la asociaţii şi fundaţii la ligi sau simpli artişti, vor putea să depună dosare pentru obţinerea unui spaţiu în perioada 14 decembrie 2015 - 29 ianuarie 2016.

În prezent un număr de 116 organizaţii deţin în chirie sau comodat spaţii cu altă destinaţie decât de locuinţă aflate în administrarea Consiliului Local. Având în vedere că în perioada următoare municipalitatea va analiza activitatea acestora este de aşteptat ca unele ONG-uri să rămână fără spaţii de la Primărie.

Se "scumpesc" chiriile

Pe de altă parte, tot joi, aleşii orădenilor au aprobat valoarea reevaluată a blocurilor ANL din străzile Ştefan cel Mare şi Decebal. Actualizarea valorii imobilelor se va reflecta în chiria aferentă  locuinţelor proprietate de stat calculată astfel încât să asigure recuperarea investiţiei într-o perioadă de 30 de ani.

Astfel, la o valoare recalculată de aproximativ 20.000 euro pentru un apartament cu o cameră şi 26.000 de euro pentru un apartament cu două camere în Bulevardul Ştefan cel Mare, chiria lunară va fi majorată de la 120 lei la 2012 lei pentru un apartament cu o cameră şi 280 lei pentru unul cu două camere.

La fel, chiria lunară pentru un apartament cu o cameră din Bulevardul Decebal, estimat la 21.000 euro va creşte de anul viitor de la 87 lei la 281 lei iar pentru un apartament cu două camere, de circa 29.000 euro, chiria se va majora de la 281 la 291 lei. Mai aproape de preţurile practicate pe piaţă, dar oricum sub ele...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON