URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Aprilie 2014, 16:36

PDL şi teoria conspiraţiei: Bolojan face campanie electorală pentru candidaţii PNL la europarlamentare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PNL a "furat startul" campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, care va începe oficial după sărbătorile de Paşte, susţin democrat-liberalii orădeni.

"Nu putem să nu observăm că unii dintre adversarii noştri politici au furat deja startul, strecurând deja în cutiile poştale ale 80.000 de "Dragi orădeni" a unor aşa zise scrisori "civice", semnate cu numele şi prenumele primarului, acţiunea urmând să fie reeditată la finele lunii aprilie, deci exact după debutul campaniei electorale", a declarat Marius Sonea, vicepreşedintele Biroului Permanent Local al PDL Oradea, joi, într-o conferinţă de presă.

Cu alte cuvinte, PDL-iştii susţin că scrisoarea primarului - în care nu se pomeneşte deloc despre politică sau alegeri, ci se vorbeşte în exclusivitate despre importanţa şi obligativitatea colectării selective a deşeurilor - ar fi de fapt o promovare a candidaţilor PNL la europarlamentare.

"În mod firesc cele două situaţii nu ar trebui să fie legate, dar noi nu putem să nu vedem acest mesaj strecurat pe sub uşile orădenilor şi considerăm că este un start furat al campaniei electorale", a declarat şi Cristian Puşcaş, preşedintele PDL Oradea.

Întrebat cum anume face Bolojan campanie pentru europarlamentare, având în vedere că nicăieri nu apare numele partidului ori al candidaţilor, acesta a precizat: "Apare numele primarului, care este o locomotivă şi o imagine simbol a PNL".

În aceeaşi conferinţă de presă, PDL-iştii au anunţat că sloganul democrat-liberalilor pentru alegerile din 25 mai va fi "Europa în fiecare casă". Cel mai bine plasat bihorean pe lista PDL este Sorin Moldovan, care candidează de pe poziţia a 12-a.

Citiţi scrisoarea la care fac referire PDL-iştii, în articolul "Vă roagă primarul! Orădenii primesc scrisori de la Bolojan despre cum să colecteze deşeurile"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
he,he,he !
Aduceti-va aminte de campania din 2012, pe cine a propus bolovan a fi alesi in parlamentul Romaniei ! Exact, v-ati amintit bine : a propus niste gunoaie! Ce-si zice el acum : daca a tinut pt. parlamentul national, de ce sa nu propun non-valori si pt. parlamentul UE ?!
Postat 13 Aprilie 2014, 07:08 de DlGoe
dl
Doamne ce cretini mai are PDL-ul , de unde naiba apar oameni astia !
Postat 11 Aprilie 2014, 13:53 de Eu
alternativa la Bolojan
Poate ar fi indicat sa pregatiti si pdl-ul o scrisoare mesaj semnata de "Domnul GHILEA GAVRIL"simbolul si locomotiva PDL Bihor.
Postat 11 Aprilie 2014, 11:16 de andrada
Doina ! Cine sunt...
Doina ! Cine sunt extraterestii astia din sediul PDL -Bihor !?
Postat 10 Aprilie 2014, 22:42 de politicos
Acest candidat de iPhone este prea tanar pentru politica mare :)
Acest candidat de iPhone este prea tanar pentru politica mare. Dar asa e bine, sa lasam si copiii la volan atat timp cand se este volanul unei masini de jucarie cu baterii :)
Postat 10 Aprilie 2014, 21:23 de iphone
Asta înseamnă să ai cu adevărat simţul umorului !?!
Colectarea selectivă a deşeurilor şi selecţia electorală pentru europarlamentare sunt două lucruri complementare la liberali, indiferent că sunt naţional-liberali sau democrat-liberali !?! Dar chestia cu "locomotiva" care, în realitate, trage o căruţă de ţărani urbanizaţi cu forţa spre Europa, este cea mai plastică imagine pe care o putea genera tânărul din stânga pozei !?!
Postat 10 Aprilie 2014, 18:29 de Carp III
Marius Sonea
Cine este domnule acest vicepreședinte al PDL? Aveți domnule măcar un an vechime în PDL sau sunteți venit ...de la un alt partid? Nu de altceva dar nu am auzit de dumneavoastră până acum. În schimb vă dați cu părerea. Deh...la politică și fotbal crede că se pricepe oricine.
Postat 10 Aprilie 2014, 18:29 de PeDist
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON