URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2013, 14:51

PDL-istul Puşcaş: Demolarea de pe Avram Iancu ar fi "un act de vandalism urban"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o joi la sediul PDL, arhitectul Cristian Puşcaş a cerut tuturor asociaţiilor profesionale, locatarilor din strada Avram Iancu, celor din centru, tuturor orădenilor, ONG-urilor şi partidelor politice să se opună propunerii de demolare a caselor de pe partea dreaptă a străzii Avram Iancu de la intersecţia cu Iuliu Maniu până la cea cu Sucevei, propunere înaintată Primăriei de o firmă de specialişti urbanişti din Olanda şi din Cluj şi inclusă în proiectul Planului Urbanistic General al oraşului.

Felicitări pentru PPMT

Declarându-se "şocat", Puşcaş a amintit că primarul Ilie Bolojan a mai avut "tendinţe" de a demola fosta cantină a Primăriei pentru a amenaja o parcare publică, a început transformarea fostei clădiri a Spitalului Judeţean în parcare supraterană, precum şi construirea în parteneriat public-privat cu compania RDS&RCS a unei parcări subterane în strada Independenţei (idee despre care a spus pe un ton insinuant că "a venit pe fondul unor interese private, ştiut fiind că RDS vrea să-şi asigure acolo parcaj"). PDL-istul a cerut municipalităţii "să abandoneze ideea demolării frontului stradala Avram Iancu" şi în acelaşi timp a salutat "iniţiativa PPMT şi Asociaţiei Pro Democraţia care au condamnat această iniţiativă".

Puşcaş a recunoscut că imobilele despre care firma de urbanism angajată de municipalitate să întocmească PUG nu au nicio valoare arhitecturală, dar a spus că au valoare sentimentală. "Deşi nu este un monument arhitectonic, acolo este prima clădire din oraş în care şi-au desfăşurat activitatea elevii de la un liceu românesc, şi în apropiere este casa turcească, una din cele două urme ale ocupaţiei turceşti în acest oraş", a pledat Puşcaş.

Pro unicitate

PDL-istul a afirmat că, în ciuda lipsei valorii clădirilor de pe partea dreaptă a străzii Avram Iancu, acestea asigură "unicitatea" centrului Oradiei, iar "distrugerea lor" nu poate fi tratată "de parcă ar fi vorba de un rând de cartofi pe care să-l scoatem din holdă", şi - cu toate că nu a fost luată nicio decizie în acest sens - a cerut "ca la această decizie să fie implicaţi diverşi factori, de la asociaţii profesionale, asociaţii de proprietari, partide politice".

Condamnând propunerea firmei de urbanism, Puşcaş a spus că în loc să elibereze centrul de traficul rutier, lărgirea străzii Avram Iancu ar aglomera centrul oraşului, şi că acest lucru ar contraveni chiar intenţiei Primăriei de a amenaja o zonă pietonală închizând circulaţiei strada Vasile Alecsandri. "Zona pietonală devine autostradă", a spus PDL-istul, fără a spune că tocmai din cauza închiderii străzii Alecsandri traficul ar trebui orientat spre Avram Iancu şi Sucevei.

"Credinţa mea şi a PDL este că oraşul este o selecţie, nu o colecţie", a mai spus arhitectul Cristian Puşcaş, criticând apoi vehement firma de urbanism angajată de Primărie, despre care a spus că "a devenit un avocat al diavolului", ai cărui arhitecţi "fie şi-au abandonat crezul, fie aşa au primit comanda". "Noi, orădenii, ar trebui să ne opunem, nu să stăm muţi şi resemnaţi, ci să avem şi noi o opinie", a spus el.

"Personal nu pot"

Cristian Puşcaş a mai arătat că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire între viceprimarul Mircea Mălan şi reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor, motiv pentru care aşteaptă şi opinia colegilor săi de breaslă, sugerând apoi că aceştia ar trebui să vină cu propuneri alternative care să contrazică propunerea firmei de urbanism angajată de municipalitate.

Întrebat dacă, personal, va pune pe masă o propunere proprie care să fie luată în seamă la fluidizarea circulaţiei din centru, Puşcaş a afirmat că nu are timp, din cauza aglomerării şi altor îndatoriri, dar şi pentru că nu este specialist. "Personal nu pot răspnde la o problemă atât de complexă, pentru că am şi eu proiectele mele, am familia mea, şi nu am timp să mă apuc să studiez această problemă", a spus arhitectul democrat-liberal.

După cum BIHOREANUL a mai scris, ideea demolării unor case de pe Avram Iancu pentru lărgirea acestei străzi a fost inclusă în proiectul viitorului Plan Urbanistic General al oraşului, care trebuie supus dezbaterii publice şi celei a Consiliului Local. Proiectul PUG nu fixează nici un termen sau orizont de timp în care ar urma să fie demolate casele de pe Avram Iancu, primarul Ilie Bolojan afirmând săptămâna trecută într-o conferinţă de presă că acest lucru nu se va întâmpla în mandatul său.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Lipoveanu - securista (protejata) procurorilor de la Parchetul Curtii de Apel
PN(a)L(a)-ista LIPOVEANU,mari procurori,securisti,deturnari de fonduri la ITFS Bihor ,consilieri si directori alesi pe interese si trafic de influenta - Bolojan constrans sa faca jocul SISTEMULUI MAFIOT,- ACEASTA ESTE ORADEA DE AZI. Bani...bani....bani...,cat mai multi ptr. SISTEM, asa ca: demolam,construim, demolam,construim.....nu conteaza ce, BANI SA IASA.! LIPOVEANU -"se pare ca e sustinuta din umbra de oameni de la fosta securitate si din parchet o camarila care trage sforile prin oras si care a spalat-o si de dosarul de la ISC "- BROVO Domn dir. Chindle, aceasta este motivatia mentinerii ei pe acest post -"arhitect sef"al primariei Oradea. Bolojan = Filip.
Postat 30 Martie 2013, 20:53 de xyz-q
bolojan=ceausescu
intrebarea mea este: cine nu sa fie de accord sa paraseasca casa , o sa scoata afara cu forta ?! sau locuitori acestei strazi ce fel de recompensa o sa primeasca? bolojan o sa cumpara toate casele din bani publici?! mai rau ca si in vremea ceausescu !!!
Postat 30 Martie 2013, 18:11 de gigi
PDL e cel mai tare din parcare !?!
PUG-ul a fost votat si de PDL. Si-au adus aminte ca sunt ignoranti fata de propunerile lui Bolojan ? Si-au dat seama ca primarul e tembel si are probleme psihice ? Dar pana acum unde ati fost, ca interventiile voastre in consiliul local au fost doar ca sa nu comenteze lumea ce prost sunteti reprezentati !?!
Postat 28 Martie 2013, 21:33 de Carp III
Cine a angajat
Păcat că a ajuns primar a 2-a oară , mare păcat, n-are frică de d-zeu, betonează tot ce poate prin parcuri,urmează dealul de la Ciuperca, parcul de la Lotus,totul va fi plin de borduri și betoane, iar acum demolează ! de ce nu restricțuonează circulația in centrul orașului , de ce nu protejează clădirile de fum și praf ? Dar la copii care locuiesc in aceste zone se gândește cineva ?Da, să omoare câini care se scapă pe iarbă, dar la aerul pe care-l respiră copiii se gândește Bolojan ? Fumul mașinilor ce iese din eșapament cine-l ia in punguță ? De ce este nr bolnavilor in Oradea crescut ? Poluarea face bine ?Cred că nimeni din primărie n-are interesul să citească aceste comentarii, singura lor preocupare este parcarea mașinii cât mai aproape de primărie...
Postat 28 Martie 2013, 18:46 de Floricel
Cine a angajat
Cine a angajat firma de urbaniști din Olanda și Cluj , și cât s-a plătit ptr proiect !
Postat 28 Martie 2013, 18:35 de Floricel
Ca cum seful si sub sefa!
Stai linistit mai Puscas ca BolovanulBolojan s-a inconjurat numai de gagici care pupa tat ce zice si ce are bolovanul asa ca si "arhitecta" PNL-ista v-a aproba demolarea ceruta de CoadaDeCiocan. Nicaieri in Europa nu se demoleaza centrul istoric numai un Bolovan poate gandi asa din putul mintii lui. Astia gandesc numai cu curu nu si cu capu si poate se gandesc ca asa cum tat construiesc si demoleaza si reconstruiesc si redemoleaza marele sens giratoriu din centru civic vor face si cu centrul vechi : demoleaza, reconstruesc iarasi demoleaza si iar reconstruiesc ca sunt fraieri destui care sa alimenteze din taxe si impozite bugetul PMO. Cat despre cea care ocupa postul de "arhitect sef " la PMO , ce pot sa spun ...... e PNL-ista, singurul argument .... se pare ca e sustinuta din umbra de oameni de la fosta securitate si din parchet o camarila care trage sforile prin oras si care a spalat-o si de dosarul de la ISC alaturi de vesnicul............ uite ca nu-mi aduc aminte cum il cheama pe pruncul celui ce pe vremea lui Ceasca era seful sefilor de la finante,ITFS. si cu care au avut un dosar cu ceva deturnari de fonduri, dosar uitat de procurori .VAI de ORADEA cu asemenea "meseriasa" !!!
Postat 28 Martie 2013, 17:06 de Chindle
PUG
Unde se poate consulta PUG-ul asta sa vedem si noi ce se mai prevede pentru oras?
Postat 28 Martie 2013, 16:51 de Maria
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON