URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2013, 12:38

PDL-iştii bihoreni nu vor să-i reprimească în partid pe Octavian Bot şi Mircea Matei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Reprimirea în partid a lui Octavian Bot şi Mircea Matei este catalogată de pedeliştii bihoreni drept "o situaţie penibilă" şi "un lucru nesănătos", deoarece ambii traseişti au dat dovadă de lipsă de caracter, a explicat Dorin Corcheş, fostul preşedinte al PDL Oradea, într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi.

"Împroşcător de noroi"

Întrebat dacă ar fi de acord cu revenirea deputatului Octavian Bot - care în 2008 a fost ales ca pedelist, în 2012 sub sigla USL, iar imediat după scrutin i-a insultat pe foştii colegi liberali aşa cum făcuse şi cu foştii colegi pedelişti, ceea ce a atras excluderea sa din PNL de către Biroul Politic Central în cursul zilei de luni - Corcheş a afirmat că în opinia sa asemenea ipoteză este exclusă.

"O asemenea situaţie penibilă ar necesita un vot în forurile partidului, dar eu pot aprecia că este exclus să se întâmple aşa ceva. Dacă (n.r. - Bot) şi-ar dori o revenire în PDL, voi fi printre primii care vor depune o contestaţie", a spus Corcheş.

El a adăugat că înţelege "anumite repoziţionări", dar nu poate fi de acord cu cineva care prin politică înţelege "să vii într-un partid pentru o funcţie, iar apoi, când nu te mai înţelegi cu anumiţi colegi, să pleci şi să-i împroşti cu noroi pe cei care te-au ajutat să urci pe o anumită poziţie".

"Dacă am fost şmecheri la putere..."

În ce priveşte dorinţa lui Mircea Matei de a se întoarce în PDL după ce în decembrie a candidat la Camera Deputaţilor din partea PPDD, Corcheş este la fel de categoric, criticând faptul că acesta, deşi partidul l-a ajutat să devină membru al Guvernului în mandatele premierilor Boc şi MRU, "şi-a luat o vacanţă" pentru a-şi încerca norocul ca PPDD-ist.

"Eu nu cred că Mircea Matei ar fi binevenit în organizaţia în care s-a dezvoltat politic, care l-a sprijinit pentru o poziţie executivă. Nu pot să accept, atâta timp cât eu şi alţi colegi suntem alături de partid şi la bine şi la greu, ca unii să creadă că îşi pot lua vacanţă din partid ca să candideze la PPDD sau la USL sau la alt partid. Nu este sănătos!", a spus Corcheş.

Fostul şef al PDL Oradea a concluzionat că "dacă am fost şmecheri când am fost la putere, atunci hai să arătăm că suntem puternici şi în opoziţie", pledând pentru ca şi alţi colegi de partid să rămână în PDL chiar dacă acesta a pierdut guvernarea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Uau!
S-au trezit PDL-istii de Bihor ca au principii! (nu ca si cumva-n ograda altor formatiuni politice ar conta principiile/moralitatea ceva mai mult! Sa fim sobri!)Sigur ca nu gingasia genereaza astfel de decizii,ci calculele privind imaginea.Catoptrica si jocul anamorfozelor nu-s discipline de studiu prin mediile astea,medii in care oglinzile buclucase-s la moda.
Postat 16 Ianuarie 2013, 18:56 de gyorgy tozser
La capatul drumului-politic
Bot hai repede la noi " ca te iubim ca ca tine nu gasim".
Postat 16 Ianuarie 2013, 09:44 de Alegator
Din categoria: NIŞTE ŢĂRANI (CON)DUŞI DE UN IDIOT
Ca să te reprimească cineva trebuie în primul rând să existe măcar o intenţie din partea celui sau celor vizaţi. Ori această intenţie există doar în capul Kriss. Gol adică, precum a celor încadraţi la categoria din titlul părerii.
Postat 15 Ianuarie 2013, 13:14 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON