URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2016, 17:08

Pasztor Sandor "îngroapă" proiectul lui Cornel Popa pentru modernizarea pe bani UE a drumului Şuşti-Moneasa şi-l înlocuieşte cu unul pentru sistemul sanitar

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Surpriză: actualul preşedinte al CJ Bihor, Pasztor Sandor, revizuieşte obiectivele prioritare finanţabile cu fonduri europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria stabilite de predecesorul său, Cornel Popa.

Pasztor a anunţat joi că, în loc să promoveze proiectul declarat strategic prin votul consilierilor judeţeni în precedenta legislatură, vizând modernizarea drumului Şuşti-Moneasa în scopul dezvoltării turismului în Munţii Apuseni, va promova un alt proiect, deocamdată secret, ce vizează sistemul sanitar.

Şeful CJ a făcut anunţul joi, într-o conferinţă de presă, unde - la punctul "Diverse" - a vorbit despre lentoarea cu care se desfăşoară pregătirile în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră.

"Suntem la mijloc"

Referindu-se la încetineala cu care avansează acest program, Pasztor a amintit că, la fel ca omologii români din judeţele Timiş, Arad şi Satu Mare, precum şi cei ungari din judeţele Csongrad, Bekes, Hajdu Bihar şi Szabolcs-Szatmar, a făcut demersuri către administraţia centrală pentru a o presa, atât la Budapesta, cât şi la Bucureşti, să grăbească birocraţia din fiecare ţară. "Sunt schimburi de scrisori, adrese, întâlniri între cele două capitale, dar noi suntem aici la mijloc", a spus şeful CJ Bihor.

Concret, Pasztor a afirmat că, aşa cum colegii din Ungaria s-au adresat Guvernului lor, şi el, împreună cu colegii români, a cerut conducerii Autorităţii de Management de pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale, care gestionează Programul Ro-Hu, rezolvarea a două probleme.

"O problematică este cea a ajutorului de stat şi schemei de acordare a ajutorului de stat (...), iar cealaltă este poziţia Consiliului Concurenţei, care ne dă răspunsuri evazive la întrebările noastre", a spus Pasztor, explicând că CJ vrea să afle de pe acum ce obiective va putea propune spre finanţare aşa încât să nu se considere că printr-o investiţie nouă va influenţa o investiţie deja existentă, pentru a nu returna fondurile europene după realizarea investiţiei. El a dat ca exemplu proiectul "Drumul Vinului" al Consiliului Judeţean Arad, pentru care în prezent autorităţile din judeţul vecin trebuie să returneze câteva milioane de euro deoarece se consideră că ar fi "distorsionat" concurenţa unei firme private.

Infrastructură medicală, nu turistică

Dincolo de explicaţiile privind birocraţia de la Budapesta şi Bucureşti în care se împotmoleşte Programul de Cooperare Transfrontalieră Ro-Hu, Pasztor a servit apoi surpriza. El a spus că s-a întâlnit, miercuri, cu un secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării şi că i-ar fi spus acestuia că CJ Bihor va promova spre finanţare, ca proiect strategic, nu drumul Şuşti-Moneasa, ci unul destinat îmbunătăţirii sistemului medical.

Cum pentru schimbarea proiectului strategic ar avea nevoie de votul consilierilor jdueţeni, Pasztor a spus că deocamdată, până la 1 septembrie, va realiza doar "o fişă de proiect", după ce în prealabil s-ar fi asigurat că intenţia sa va avea sprijinul factorilor din sistemul sanitar, dar şi al municipalităţii orădene.

Pasztor a spus că doreşte schimbarea proiectului strategic deoarece pentru modernizarea infrastructurii rutiere CJ ar putea obţine maximum 10 milioane euro, în timp ce pentru îmbunătăţirea sistemului medical ar accesa "circa 11,8 milioane euro, dar vom merge pe supra-programare, până la 14 milioane euro".

Mare secret mare

Şeful CJ nu a dat niciun fel de detalii despre proiectul pe care intenţionează să-l promoveze, iar pentru că i-ar fi imposibil s-o facă fără acceptul consilierilor PNL, care deţin 17 din cele 35 de voturi în forul deliberativ judeţean, a sugerat că l-ar putea obţine sau l-a şi obţinut deja. "Dacă facem un proiect de care toate părţile sunt mulţumite....", a spus Pasztor, lăsând restul frazei în suspensie.

Amintim că în ultimii doi ani, CJ şi Primăria Oradea s-au "confruntat" pe seama proiectului strategic al judeţului pentru perioada 2014-2020, în timp ce fostul preşedinte al judeţului, Cornel Popa, susţinut de consilierii judeţeni liberali, dar şi din PSD şi UDMR, pleda pentru modernizarea drumului Şuşti-Moneasa aşa încât să stimuleze dezvoltarea turismului în Apuseni, primarul Ilie Bolojan şi consilierii liberali de la municipiu au încercat să impună ca proiect strategic realizarea şoselei de centură metropolitane, de la intersecţia cu Calea Sântandreiului a actualei centuri peste câmp şi peste Crişul Repede până dincolo de Biharia, în viitorul nod de legătură cu Autostrada Transilvania.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Un avocat !
Sa ne spuna un avocat pot acesti politruci gunoiosi dati in judecata pentru gestionarea rau voita a intereselor comunitatii pentru interes propriu sau in folosul altei comunitati decat celei pe care o reprezinta ???? Pasztor asta continua "munca" grasuluikiss si a lui borbeli in detrimental cetatenilor din Romania in interesul direct al hungariei sustinuti direct de catre plagiatorulmangeala si clica psdista locala si nationala !!! psd o mizerie gretoasa locala !!!
Postat 19 August 2016, 11:18 de scortosul
clar
Dupa ce nu facem concurenta aeroportului din Debretin, nu promovam nici turismul. De ce sa facem o legatura directa intre zona Beiusului si Moneasa ? Cred ca nici betivii aproape de coma alcoolica nu mai pot fi convinsi sa voteze PSD. Rusine sa va fie mang & company.
Postat 19 August 2016, 09:05 de un_cetatean
@scortosul
ghici ghicitoarea mea ce firma din satu mare renoveaza muzeul?
Postat 18 August 2016, 22:38 de no_name
Trans-frontlier ???
Acu trebuie sa pricepem mai multe chestii : daca e trens atunci musi vor fi implicate firme din hungaria ca doar trebuie sa munceasca si sa castige si de la noi ceva si... si v-a fi facut cu dedicatie pentru hungurii cu ochi albastri ca doar nu credeti ca toti ungurii catei vor beneficia de acest proiect, doar hyngurii dulia !!! !!!!
Postat 18 August 2016, 21:26 de scortosul
investitii maghiare
Din surse am aflat ca se va investi intr-un spital etnic in nordul judetului!
Postat 18 August 2016, 20:14 de no_name
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON