URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Aprilie 2014, 15:11

Parcarea supraetajată din spatele Tribunalului va fi recepţionată pe 30 aprilie (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Firma Construcţii Bihor este aproape de a finaliza prima parcare supraetajată din Oradea. După mai multe termene amânate, lucrările la parkingul din spatele Tribunalului urmează să fie recepţionate.

"Recepţia lucrărilor se va face pe 30 aprilie. Deocamdată se lucrează la racordurile la utilităţi şi la căile de acces", a precizat Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, instituţie care s-a ocupat de licitarea lucrărilor şi supravegherea lucrării din bani publici.

Construcţia are trei etaje, subsol, demisol şi terasă şi va avea, în total, 457 de locuri de parcare. De asemenea, clădirea are şi un modul de spaţii comerciale pe circa 1.000 mp situat spre strada Franz Schubert. Parcarea supraetajată are intrări şi ieşiri atât dinspre strada Tribunalului cât şi dinspre strada Gheorghe Dima.

Execuţia acestei lucrări a fost adjudecată în august 2011 de firma Construcţii Bihor, lucrările demarând însă abia în vara anului 2012. Parcarea, care a costat în total 16.739.984 lei fără TVA, trebuia predată la finalul anului 2013, însă termenul a fost decalat printr-un act adiţional până la sfârşitul lunii aprilie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
parcare gratis
pai cine imparte parte isi face, iar daca i-ai scutura putin pe toti "brutarii" astia din justitie s-ar umple "brutariile" de notari, avocati si procurori...
Postat 28 Aprilie 2014, 10:59 de mititica
lift
2 lift-uri pt masini unu cre coboara si celalat care urca masinile era mult mai bine venit ramaneau mai multe spatii de parcare si la cat a costat lucrarea nici nu se simtea financiar
Postat 26 Aprilie 2014, 12:39 de bh
extraordinar ...
Din spagile zilnice....nu va permiteti voi sa platiti un abonament pt parcare...ma da nesatui santeti....n-ati vrea voi o gratuitate ceva ...lovi-v-ar boala NICI NU-I GATA SI VOI VA GANDITI CUM SA SMENUITI CEVA....CAplatitorii d impozite, tampitii aia din banii carora s-a facut investitia...da-i dreacu sa plateasca ..cretinii pretul triplu....noi jud si procurorii....sa fim bine...fire-ati ai dreacu de scursuri
Postat 26 Aprilie 2014, 10:17 de ion
bolo
parcarea aia va fi un esec financiar TOTAL! bravo bolo!
Postat 26 Aprilie 2014, 00:48 de csirke
Ghilea la CIOLAN
Firma Construcţii Bihor = Ghilea Gavrila .... iar COINCIDENTA la contracte cu banii publici.ALOOO DNA-u pe GHILEA nu-l cautati?
Postat 25 Aprilie 2014, 23:28 de Gavrila Ghilea
Super Oferta
Pe nesimtitii aia as taxa dublu.
Postat 25 Aprilie 2014, 22:50 de Obs
vezi să nu...
I-auzi măi, săracii de ei. Așa salar mic au că nu își permit să plătească parcarea la preț întreg?
Postat 25 Aprilie 2014, 16:30 de Marius
Oferta
Sper sa faceti o oferta buna pentru angajatii de la Parchet si Tribunal ca sa mai eliberati str. Aurel Lazar.
Postat 25 Aprilie 2014, 15:57 de Oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON