URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2017, 11:28

Ouă pentru PSD-işti: Organizatorii protestelor de stradă din Oradea îi încurajează pe social-democraţi să scape de Dragnea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei doi organizatori ai protestelor de stradă anti-Guvern şi anti PSD din Oradea, Sebastian Duma şi Cristian Klapan, au lăsat, marţi dimineaţă, o cutie cu ouă la uşa sediului PSD Bihor. 

"Dacă nu aveţi "ouă" să scăpaţi de Liviu Dragnea, vă dăm de la noi... #continuăm", a fost mesajul scris pe cutia de ouă.

Cei doi protestatari au fost văzuţi de un bărbat care vorbea la telefon pe holul clădirii din Piaţa 1 Decembrie şi care i-a întrebat sec: "Ce-i cu astea?". Duma i-a spus că sunt exact ce scrie pe mesaj: ouă ca să prindă curaj să-l schimbe pe Dragnea.

Potrivit lui Duma, protestatari din întreaga ţară fac şi ei la fel marţi şi lasă coşuri cu ouă la sediile organizaţiilor PSD. "Se ştie că Liviu Dragnea este capul răutăţilor. Omul ăsta e cel care a tras sforile pentru Ordonanţa 13", a explicat Duma.

"Este un mesaj alternativ şi încercăm toate formele pentru a sensibiliza coaliţia celor care ne-au făcut să ieşim în ţară", a spus şi Cristian Klapan.

În continuare, seară de seară, de la ora 19 orădeni nemulţumiţi de Guvernul PSD-ALDE ies la protest în Piaţa Unirii. Chiar dacă în număr tot mai mic, manifestanţii nu vor să renunţe la acţiunea lor, convinşi că Guvernul trebuie să-şi dea demisia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Pofta buna!
Oua?Pai coada o mincati seara la proteste voi useristi,sorosisti si anarhisti fara rusine!Respectati votul electoratului,lasati copiii acasa,sper sa platiti amenzile pregatite...Bon apetit!!!!!!!
Postat 22 Februarie 2017, 06:46 de grigore
@ian - - - emus
iancule te rog ia-l pe remus si mergeti la tatucu vost ilici uned lingariti si lasa-ne pe "sorosisti" in pace.
Postat 21 Februarie 2017, 22:19 de User anonimizat
ce prostie
Ăştea doi au prostit pe bieţii oameni să urle pe străzi şi debiteze tot felul de lozinci idioate? Înseamnă că ei sunt locotenenţi lui muma pădurii care îşi bate joc de ROMÂNIA la Bruxells. Jos ciuma sorosistă!
Postat 21 Februarie 2017, 21:12 de Iancu_Remus
Social democrația ...
Cea suedeză de exemplu e bună,chiar foarte bună,choar și dreapta de acolo,păcat că la noi sunt hoți de politicieni din toate spectrele politice
Postat 21 Februarie 2017, 16:50 de crisan
Ce o sa fie ce o sa fie ? Dragnea la pălărie?
Cine sa aiba oua Ianos ? nu cred poate un Chirica da dar trebuie și susținere la politica bagatului de pumni in gura tre sa ai oua intradevar dar majoritatea prefera sa stea că și capra la țap desi e fierbere mare prin partid fiecare așteaptă să vadă ce va ieși în final și atunci sa atace că leii până atunci Bull sheet .
Postat 21 Februarie 2017, 12:17 de sss
La multă pușcărie
Sau amendă pentru vandalism !
Postat 21 Februarie 2017, 11:51 de vocilebihoreanului29
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON