URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Octombrie 2011, 17:01

Orădenii aflaţi în căutarea unui job au la dispoziţie 322 de noi locuri de muncă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorenii care au rămas fără serviciu sau vor să-şi schimbe locul de muncă pe care îl au în prezent pot alege din 322 de joburi pe care AJOFM le anunţă disponibile în luna octombrie. Comparativ cu luna trecută, când au fost scoase spre ocupare 263 de posturi, numărul acestora a crescut cu 59.

Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru absolvenţii de licee şi şcoli profesionale - 161, urmate de cele pentru muncitori necalificaţi - 124. Persoanele cu studii superioare au în continuare dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea unui job, pe luna octombrie fiind scoase spre ocupare de către acestea doar 37 de posturi.

La capitolul studii superioare, cele mai multe posturi sunt de ingineri, din care 5 de inginer electronist, 5 de inginer de producţie şi câte 3 de inginer în construcţii civile, industriale şi agricole, şi drumuri şi poduri.

Şomerii care au absolvit un liceu o şcoală profesională pot opta pentru 30 posturi de montator de subansamble sau pentru 20 de posturi de confecţioner îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Din cele 124 de posturi pentru muncitori necalificaţi, cele mai multe sunt pentru ambalatarea a diverse produse, inclusiv electronice, precum şi pentru asamblarea şi montarea de diferite piese.

Cei interesaţi pot obţine mai multe detalii la sediul AJOFM, pe strada Transilvaniei nr.2, sau la telefon 0259/435802.

Ultimele statistici ale AJOFM Bihor arată că în judeţ sunt 10.517 şomeri înregistraţi, dintre care 5.038 sunt femei. Numărul persoanelor fără loc de muncă şi ieşite din perioada de şomaj îndemnizat nu a fost comunicat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
nu au o organizare
job=munca personala in functie de randamentul propriu, daca tu ca OM nu muncesti pentru tine foarte greu vei munci pentru altii:)) mergeti in strainatate nu se compara calitatea profesionala, in ROMANIA nu merita sa va risipiti, va distrugeti si nimeni nu va va renumera corespunzator muncii depuse, avem economia de piata la pamant.Contrabanda si evaziunea merg din plin.
Postat 27 Octombrie 2011, 09:04 de incompetenti
Post inginer constructor
Posturile de inginer constructor si drumuri si inginer poduri sunt la firma DUMEXIM. Va sfatuiesc sa nu mergeti sa va angajati la aceasta firma decat daca aveti nervii tari si va tine stomacul sau daca va place sa se strige la voi, sa fiti injurati sau sa suportati alte lucruri injositoare cum ar fi sa vi se taie din salariu dupa 2 luni de munca pe motive economice, insa firma prospera prin utilaje noi si angajati noi, dar asta depinde doar de voi cat puteti sa va injositi de mult. Bafta!
Postat 27 Octombrie 2011, 08:45 de Cristi
dobosii se plang de femeile nesatisfacute
aloo, domnu.....nu pricepi ca e vorba de ajofm si nu de targ??? adica meri in rogerius, la somaj si spui ca te intereseaza un post de inginer cu salar de 800 brut/luna, plus tichete de masa!
Postat 26 Octombrie 2011, 20:36 de raveica
a
In ce data va fi targul acesta de joburi?
Postat 26 Octombrie 2011, 19:32 de un om interesat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON