URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iunie 2016, 15:32

Oradea, după potop: Comercianţii din pasajul subteran de lângă Crişul s-au ales cu magazinele distruse (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Furtuna abătută duminică seară peste Oradea a lăsat răni adânci comercianţilor din pasajul subteran de la magazinul Crişul. Afacerile le-au fost luate odată cu apa, magazinele şi marfa fiind - aproape în totalitate - distruse.

Luni, în jurul prânzului, proprietarii afacerilor scoteau apa, împreună cu angajaţi ai Companiei de Apă. Micul magazin cu haine de la intrarea dinspre Crişul a fost efectiv înmuiat, multe dintre produse fiind aruncate. "Oricum, Primăria ne-a dat termen până la 1 iulie să stăm aici, dată fiind reabilitarea pasajului şi a pieţei, dar nu am fi crezut că se va abate furtuna chiar în halul acesta, să ne distrugă toate afacerile, toată munca. Acum ce să mai facem?", a spus resemnată o comerciantă.

Afaceri pe apă

O parte dintre micii afacerişti de aici se pot considera norocoşi. Un magazin de haine a terminat mutarea chiar duminică, cu câteva ore înainte de furtună, dar ceilalţi au suferit prejudicii de mii de euro.

Cunoscuta "gyroşerie" non stop de la intrarea dinspre strada Spitalului, de pildă, a fost distrusă total. Aici, duminică seară, apa era adâncă de peste un metru. Viitura a prins angajatele înăuntru, în timp ce încercau să mai salveze câte ceva. "După cum se ştie, inundaţii aici tot au mai fost. Au mai fost situaţii în care apa ajungea la jumătate de metru şi noi ţineam uşile închise şi o scoteam cu pompele. Dar acum nu s-a mai putut face nimic. Apa a crescut foarte repede, în 5 minute, a venit de pe toate scările. Le-am spus fetelor să iasă pe geam, să lase totul acolo. Am avut noroc cu doi băieţi care erau în zonă şi le-au scos pe geam",  a povestit luni BIHOREANULUI patroana magazinului, Ana Chilba.

Comercianţii din pasaj s-au obişnuit deja să facă curat după fiecare ploaie abundentă. Duminică seară, însă, viitura a fost fără precedent.

"De 18 ani suntem aici şi niciodată nu s-a mai întâmplat aşa. Au fost inundaţii, dar nu în asemenea hal.  Din cauza presiunii, au plesnit toate geamurile, au început să plutească aparatele, frigiderele, nu se mai poate recupera nimic... Am scos toate lucrurile şi le-am amenajat la ieşirea din pasaj într-un mare morman. Aşteptăm să vină RER să le ia. Nu are cine să ne despăgubească, oricum nici nu cerem la nimeni nimic, căci nu e Primăria vinovată pentru furia naturii. Iar atât timp cât nu ai asigurare, asta este...", a mai precizat Ana Chilba.

Mobilizare masivă la ISU

Furtuna de duminică seară a făcut ravagii în tot judeţul. Pompierii au ieşit în teren cu forţe sporite pentru a face faţă evacuării apei din locuinţe şi de pe străzi. De altfel, inclusiv luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a mobilizat forţe importante pentru înlăturarea efectelor vijeliilor de duminică, dar şi a furtunilor de luni. Potrivit căpitanului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana Bihor, în jurul orei 13.40, pompierii militari desfăşurau 22 de misiuni în Oradea, Oşorhei, Săcueni, Ştei şi Salonta, pentru evacuarea apei din curţile, grădinile şi subsolurile afectate de ploile abundente.

"În data de 20 iunie a.c., echipajele de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Detaşamentului Salonta şi Staţiei Săcueni continuă misiunile de înlăturare a efectelor ploilor abundente căzute în judeţ, acţionând pentru evacuarea apei din gospodăriile situate pe strada Ogorului din municipiul Oradea, din patru curţi şi două beciuri de pe străzile Beldiceanu, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu, Louis Pasteur şi Pandurilor, dintr-o locuinţă situată pe strada Emanuil Gojdu din Săcueni, respectiv din curţile a două gospodării din localităţile Avram Iancu şi Inand", a anunţat Camelia Roşca.

Începând de duminică noapte, 124 de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Detaşamentului Salonta, Staţiei Săcueni, Gărzilor de Intervenţie Tinca şi Sălard au acţionat cu 24 de autospeciale şi 16 motopompe pentru evacuarea apei din 47 de curţi, 28 de subsoluri, o locuinţă, două grădini, două garaje şi două scări de bloc din localităţile Oradea, Săcueni, Tinca, Salonta, Ciumeghiu, Inand şi Sălard.

Vestea proastă este că vremea rea continuă. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, o nouă atenţionare de cod galben pentru jumătatea de vest a ţării, inclusiv în judeţul Bihor, care este valabilă cel puţin până marţi, la ora 11. În acest interval vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Citiți și articolul Furtuna a făcut ravagii şi victime în Bihor. Doi tineri au fost trăsniţi, la un meci de fotbal în Livada

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Citizen
De ani de zile,la fiecare ploaie mai serioasa ,pasajul se inunda. Ma gandesc,ca acesti comerciantimfac profit in aceste magazine. 1. Dece nu investesc din acei bani castigati in refecerea canalizarii. 2.De ce nu se muta de acolo,in loc sa se planga la fiecare ploaie.
Postat 21 Iunie 2016, 08:51 de Citizen
bine ca nu s-au curentat
ce potop!
Postat 20 Iunie 2016, 17:19 de ADINA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON