URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Noiembrie 2014, 15:10

Oradea City Report: Primăria a lansat o aplicaţie informatică pentru sesizarea problemelor din oraş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a intrat în "era smartphone". Problemele din oraş pot fi sesizate municipalităţii şi mai multor operatori de servicii publice din Oradea prin intermediul unei aplicaţii informatice numite Oradea City Report.

Era vitezei

City managerul Eduard Florea şi Mihai Jurcă de la Eurobusiness Park au prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă felul în care funcţionează aplicaţia gratuită şi obiectivele ei.

"Dorim să creştem viteza de comunicare între municipalitate şi orădeni, dorim în principal sesizări care necesită intervenţia imediată. Vrem să eliminăm neînţelegerile care se pot crea când orădenii sună direct la dispecerii diverselor compartimente ale municipalităţii ori serviciilor publice. Dorim să creştem implicarea cetăţenilor şi totodată creşterea încrederii în aparatul administrativ", a spus Eduard Florea despre obiectivele Oradea City Report.

De asemenea, acesta a subliniat şi că, prin intermediul acestei aplicaţii, municipalitatea poate verifica felul în care diverşi operatori de servicii publice îşi fac treaba şi reacţionează la problemele orădenilor. 

Gratuit din Play Store

Concret, aplicaţia - disponibilă deocamdată pentru telefoanele cu sistem de operare Android - permite cetăţenilor să transmită Primăriei sesizări referitoare la probleme sau incidente din oraş. Ea poate fi descărcată gratuit din Magazin Play (Play Store). Aplicaţia este structurată pe şapte categorii, după ce au trecut de un prim filtru de conţinut, sesizările ajungând la dispeceri ai Primăriei sau ai operatorilor de servicii publice.

Cele şapte categorii sunt: drumuri, iluminat şi spaţii verzi (sesizările ajung la dispeceratul Primăriei Oradea şi se referă la probleme legate de gropi, trotuare, semne de circulaţie, iluminat public, spaţii verzi, parcuri), transport public (OTL - tramvaie, autobuze), reţele de apă caldă şi canalizare (Compania de Apă - reţele de apă, canalizare menajeră, canalizare pluvială, hidranţi), ordine şi domeniul public (Poliţia Locală - tulburare linişte publică, cerşetorie, trafic greu, parcări la domiciliu, parcări neregulamentare, maşini abandonate, câini comunitari, construcţii ilegale, activităţi comerciale ilegale), salubritate (RER Ecologic: curăţenia locurilor publice, containere şi coşuri de gunoi, igluri colectare selectivă) şi altele (Primăria Oradea).

Problemele oraşului

După ce accesează aplicaţia, utilizatorii trebuie să-şi facă un fel de profil, unde le sunt cerute numele, prenumele şi un număr de telefon, astfel încât dispecerii care primesc sesizarea să-i poată contacta în cazul în care au nelămuriri. Apoi, la opţiunea "adaugă petiţie", orădenii aleg una dintre cele şapte categorii, ataşează, dacă e cazul fotografia, într-o căsuţă specială, şi adaugă o scurtă descriere a problemei, respectiv strada sau zona în care se află.

După ce a fost verificată ca fiind o petiţie validă de dispecerat, care poate fi, după caz, cel al Temoficare, OTL, Compania de Apă, RER Ecologic Service, Poliţiei Locale ori al Primăriei, aceasta apare la secţiunea "Petiţii Publice", cu unul dintre statusurile "înregistrată", "în lucru", "rezolvată" ori, în cazuri în care se dovedeşte a fi nefondată, "respinsă". Chiar dacă petiţia lor apare în aplicaţie, identitatea reclamanţilor nu este dezvăluită.

Aceştia primesc notificări legate de evoluţia reclamaţiei lor. Municipalitatea nu a stabilit, însă, un termen limită de soluţionare a petiţiilor. "Se lucrează cu promptitudine, însă nu am stabilit un termen de rezolvare deoarece problemele sunt diverse", a precizat Eduard Florea.

BIHOREANUL a făcut un test al aplicaţiei Oradea City Report trimiţând o sesizare legată de neîntreţinerea unor terenuri. Răspunsul primit prin aplicaţie, care arăta că proprietarii acestuia au fost deja amendaţi de Poliţia Locală, a venit după puţin peste o oră.

Trilogia aplicaţiilor

City managerul Eduard Florea a afirmat că municipalitatea doreşte să dezvolte aplicaţia şi să includă printre serviciile care pot fi apelate prin aceasta şi, de exemplu, Luxten, Electrica, ASCO ori ADP Oradea. De asemenea, pe viitor, această aplicaţie ar urma să fie disponibilă şi pentru iPhone.

Totodată, Florea a anunţat că se lucrează la alte două aplicaţii ale municipalităţii. Una dintre ele se referă la prezentarea oraşului, evenimentelor care se desfăşoară aici, atracţiilor turistice, precum şi a utilităţilor publice pentru turişti. Aceasta se numeşte Oradea City App şi ar putea fi lansată la sfârşitul anului, atât pentru Android cât şi pentru iPhone, urmând să fie disponbilă în trei limbi: română, maghiară şi engleză.

Eduard Florea a precizat că aplicaţia Oradea City Report şi Oradea City App, care va fi realizată în două variante (pentru Android şi pentru IOS) vor costa Primăria circa 18.000 de euro şi sunt realizate de firma Mobiversal. "Practic e un preţ de circa 6.000 de euro pe aplicaţie, mult sub preţul pieţei", a susţinut city managerul.

Pe de altă parte, la începutul anului viitor, Primăria vrea să lanseze şi aplicaţia Oradea Mobile Pay, prin intermediul căreia locuitorii oraşului îşi vor putea plăti taxele, impozitele şi amenzile direct de pe telefon.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Mai Bolojiene...
problema Numero Uno a oradenilor , e existenta ta in functia de primar si calitatea ta de tradator care pupi basul lui Onannis.
Postat 09 Noiembrie 2014, 12:08 de SLAYER
SORRY
Reglementările menționate conțin garanții că viața intimă, familială și privată a persoanelor va fi respectată de autoritățile publice (cf. CR(26) și CEDO(8)). CEDO(8.2) prevede și o excepție, când este justificat amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la viață privată: Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Garanțiile menționate sunt “implementate” de Codul de procedură penală și prin reglementarea probelor și a mijloacelor de probă (CPP(62+)). Prin probă codul denumește orice fapt care servește scopului unui proces penal (cf. CPP(63, 1)). Probele nu au o valoare prestabilită, iar aprecierea lor se face în urma examinării tuturor probelor, pentru stabilirea adevărului (CPP(63) și CPP(3)). Mijloacele de probă sunt formele, manifestările concrete care indică faptele considerate probe (CPP(64)). Codul enumeră mijloacele de probă, incluzând înregistrările audio sau video, constatările tehnico-științifice și expertizele. În plus, codul conține regula legalității mijloacelor de probă “Mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal”. Exact această prevedere este invocată în sprijinul respingerii înregistrărilor audio-video efectuate prin încălcarea cerințelor procedurale ale legii.
Postat 07 Noiembrie 2014, 23:45 de NU E INFRACTIUNE CE AI FOTOGRA
gunoieri de ocazie
super ideea, pe bune. de exemplu, fix azi, am vazut niste ciudati descarcand dintr-o miniremorca niste saci cu deseuri din constructii, in containerele de langa blocul nostru[ceva vw rosu cu nr BH--MAL] si ma intrebam daca as face o poza cu mobilul, unde as putea s-o trimit, pentru ca mai mult ca sigur se va pierde in hatisul birocratic. apreciez ideea, sper sa fie si sustinuta, de ambele parti.
Postat 07 Noiembrie 2014, 20:51 de calin c.
POLITIA CE CAZINOURI AVEM ILEGAL IN ORADEA ???
CATE CAZINOURI FUNCTIONAEZA ILEGAL, HAI CA PRIMARUL TREBUIE SA LE STIE !!!
Postat 07 Noiembrie 2014, 19:02 de POLITIA LOCALA !!
CINE e BOLOJAN ?
ATI MAI MANCAT 18 MII DE EURO PE NIMIC :))) UN SITE DE 2000 :)))
Postat 07 Noiembrie 2014, 18:52 de CINE E BOLOJAN ??
re: Dacian
Tu asteapta numai ca vin repede. Cu 1000 Mbps ca sa crezi ca e racheta din Birtin.
Postat 07 Noiembrie 2014, 18:16 de Zoom
Primul pas e comunicarea
Primul pas e comunicarea. Felicitari pentru idee si implementarea ei. Astept cu nerabdare primele rezultate.
Postat 07 Noiembrie 2014, 16:50 de Dacian
Androizii lui Bolojan viseaza ca toti oradenii au bani de IPhone!
Altfel spus, nu aveti pe ce da banii nostri, nesimtitilor! Eu am un E51, care este superperformant si nu-mi place propunerea voastra pentru ca nu e pe sistemul meu de comunicare, chiarv daca sunt unul dintre contribuabilii mari ai orasului! City managerul nostru e un "android", precum seful lui!
Postat 07 Noiembrie 2014, 16:08 de Fuel
Suntem de acum în rând cu lumea !?!
E clar că cetăţenii vor putea comunica mai repede cu administraţia publică locală. Păcat că nu şi invers !?!
Postat 07 Noiembrie 2014, 15:59 de Ca®p III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON