URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iunie 2013, 15:06

Obiecte de patrimoniu descoperite în maşina unui prahovean, în Borş (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisarul şef Dan Lazăr, a anunţat joi că poliţiştii de frontieră din Borş au descoperit în maşina unui prahovean care transporta colete spre Elveţia cărţi, icoane şi veselă de argint, posibil să facă parte din Patrimoniul Cultural Naţional, dar pentru care acesta nu deţinea certificat de export eliberat de Ministerului Culturii şi Cultelor.

Maşina condusă de prahoveanul de 27 ani a fost oprită miercuri dimineaţă în apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Borş, iar la control, poliţiştii au descoperit, printre altele, trei cărţi din 1955, replici ale originalelor din anul 1919, (Voyage autour du monde de Jaques Arago, editura H. Lebrun-Paris, Becassine - pendant la guerre - editura Gautier et Languereau, Paris şi Becassine - editura Gautier et Languereau, Paris), opt furculiţe si trei cuţite din argint pe care apar gravate iniţiale indescifrabile, trei icoane, din care două pictate sub sticlă cu ramă de lemn şi una pictată pe lemn încastrată în metal prelucrat în relief.

"Pentru că obiectele respective nu erau însoţite de certificat de export eliberat de Direcţia Cultură Culte şi Patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii, s-a constituit o echipă din cadrul Muzeului Ţării Crişurilor, în vederea expertizării bunurilor", a explicat comisarul şef Dan Lazăr.

Totodată, poliţiştii de frontieră i-au întocmit pe numele bărbatului dosar penal pentru tentativă de export ilegal de bunuri culturale mobile, faptă pedepsită cu închisoare între 3 şi 7 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON