URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2014, 13:42

O rețea de călăuze care trafica migranți sirieni prin Borș, trimisă în judecată

O rețea de călăuze care trafica migranți sirieni prin Borș, trimisă în judecată foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Emadi Hesamedin, un cetățean iranian de 47 ani rezident în România, Beniamin Rogojan, un cetățean român de 30 ani, ambii arestaţi preventiv, Marin Cioter, 29 ani, și Anton Hogye, 23 ani, aflați în stare de libertate, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT - Serviciul teritorial Oradea, pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic de migranți în formă continuată.

Acuzația a fost formulată după ce anchetatorii au descoperit că cei patru suspecți formau un grup care se ocupa de călăuzirea peste graniță a imigranților sirieni ajunși în România din zonele de conflict.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, făcut public vineri, grupul a acționat în perioada 2013-2014 și a fost inițiat de cetățeanul iranian împreună cu Beniamin Rogojan şi cu alte persoane rămase neidentificate. Ulterior, spun procurorii, la grup au aderat, pe rând, Marin Cioter şi Anon Hogye, fiecare membru având sarcini bine determinate.

"Totodată, față de inculpatul Emadi Hesamedin există suspiciunea rezonabilă că a preluat în trei rânduri un număr de 9 migranţi de origine siriană, din Oradea şi, respectiv, din Suceava, pe care, împreună cu ceilalţi coinculpaţi, i-a transportat şi transferat la Pensiunea „Cristian" din Băile 1 Mai, unde i-a adăpostit. Ulterior i-a îndrumat şi călăuzit în vederea tranzitării în mod ilegal a frontierei de stat în Ungaria, prin Vama Borş, cu destinaţia finală Germania", se precizează în comunicatul DIICOT.

Din cercetări a reieșit că iranianul nu doar a coordonat scoaterea celor trei grupuri din România, ci este cel care a suportat și cheltuielile ivite cu cazarea, hrănirea sirienilor şi închirierea autoturismelor cu care transfugii au fost trecuți peste frontiera dintre România și Ungaria. Tot iranianul a achitat nota de plată și pentru transportarea sirienilor până la destinaţia finală - Germania, plătindu-le personal pe călăuzele din grup.

Ancheta DIICOT Oradea a fost făcută publică pe 4 august, când, pentru a-i dovedi pe membrii grupării, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, coordonaţi de un procuror DIICOT, au organizat o acţiune de prindere în flagrant în Punctul de trecere a frontierei Borş.

Cu acel prilej, anchetatorii au descoperit doi migranţi ascunşi în portbagajul unui autoturism Dacia Duster, cu care călăuzele urmau să îi treacă peste frontieră. Migranţii au fost introduşi ilegal în România prin Ucraina, după care gruparea le-a organizat deplasarea clandestină în Germania.

Tot atunci, anchetatorii au ridicat de la călăuze 8500 euro, sumă pentru care acum, la trimiterea dosarului în fața instanței, au cerut judecătorilor confiscarea specială în folosul statului deoarece suspectează că sunt "sume de bani folosite și/sau obținute pentru comiterea infracțiunilor".

Cazul a fost înaintat spre soluționare la Tribunalul Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON