URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2012, 18:05

O porţiune din DN1 închisă din cauza viscolului. Mai multe localităţi bihorene fără electricitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

DN 1H, între Aleşd şi Nuşfalău, a fost închis miercuri după amiază în judeţul Bihor, la solicitarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

"DN 1 H, între Aleşd şi Nuşfalău, a fost închis de la ora 15.30, la solicitarea CNADNR Cluj, din cauza viscolului şi a rafalelor de vânt, care ating viteze de 60-70 km/h. În zonă se acţionează cu mai multe utilaje de deszăpezire", a declarat miercuri după amiază pentru BIHOREANUL subprefectul Adelina Coste.

Pe toate drumurile comunale din Bihor se circulă cu dificultate. "Avem blocaje pe toate drumurile", a punctat subprefectul.

Închis este şi drumul comunal 21 A, între Tămăşeu şi Pahida. Până în prezent au fost semnalate probleme de trafic în zonele Batăr, Vârciorog, Roşiori şi spre Chiribiş.

Din cauza condiţiilor meteo, Prefectura Bihor a transmis o adresă tuturor primăriilor din judeţ, pentru ca autorităţile locale să fie "în priză".

"Am transmis către toate primăriile să se facă permanenţă, iar cele care au hotărât să închidă instituţiile de învăţământ să anunţe acest lucru în timp util", a mai spus Coste. Aceasta a adăugat că "în urma convocării, primarii sună la Prefectură, deoarece caută utilaje de deszăpezire".

Inspectorul general adjunct Keri Hajnal a declarat că şcolile din două comune şi o grădiniţă vor fi închise, din cauza vremii, în cursul zilei de joi. Este vorba despre şcolile din comunele Husasău de Tinca şi Nororid, precum şi despre grădiniţa din Săcuieni. "Până în acest moment nu ni s-a cerut permisiunea de suspendare a cursurilor de la nicio altă şcoală din judeţ", a spus Keri Hajnal.

Pe de altă parte, viscolul a lăsat fără curent mai multe localităţi din judeţul Bihor, începând cu ora 15.40. "Avem o avarie în zona Nojorid, la o linie electrică aeriană de medie tensiune. Întreruperea s-a datorat fenomenelor meteorologice nefavorabile, ninsori asociate cu vânt. Sunt afectate localităţi precum Nojorid, Păuşa, Leş, Apateu, Şauaieu şi Chişirid. Echipele au fost mobilizate şi trimise pe teren, însă drumul este momentan blocat", a declarat inginerul Ramona Pituţ, de la compartimentul Relaţii Publice al Electrica Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
inzapezita
blocaj de peste 40 de masini la ciuhoi. am stat peste 3 ore inzapeziti. au venit colegii cu un jeep sa ne salveze. 2 km am mers pe jos prin zapada de peste jumatate de metru.
Postat 15 Februarie 2012, 22:12 de maria
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON