URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
18 Ianuarie 2011, 10:44

Noul Volkswagen Passat poate fi testat la D&C Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Indiferent de perspectiva din care sunt admirate noul Passat Limousine şi noul Passat Variant, în designul Volkswagen se descoperă inconfundabilul. Cel mai bun din clasă impresionează în exterior prin expresivitate până în cel mai mic detaliu. Liniile orizontale conferă părţii frontale o eleganţă stilată, iar montantul C constituie o trecere dinamică şi marcantă spre partea posterioară. Oglinzile exterioare cu semnalizatoare LED integrate dau un aer elegant, iar jantele de aliaj uşor "São Paulo" desăvârşesc noul Passat Limousine şi noul Passat Variant.

Noul Passat cuprinde o serie de inovaţii care stabilesc noi standarde în clasa sa. De exemplu, are o funcţie de recunoaştere a nivelului de oboseală, un asistent de control automat al distanţei ACC cu sistemul de monitorizare a zonei învecinate "Front Assist" şi funcţie "City" de frânare de urgenţă. Sistemul avertizează şi în cazul apropierii prea rapide, iar în cazuri de urgenţă produce presiune de frânare, pentru a reduce impactul unei eventuale coliziuni.

Sistemul opţional de reglare dinamică a luminilor "Dynamic Light Assist" controlează faza lungă cu ajutorul unei camere video, astfel încât carosabilul este perfect iluminat, dar ceilalti participanţi la trafic nu sunt incomodaţi. În plus, luminile dinamice cu funcţie de cornering, disponibile cu farurile bi-xenon, sunt mişcate în direcţia de mers, iar distribuţia dinamică a luminii adaptează luminile de faza scurtă automat la situaţia de deplasare.

Sistemele de asistenţă la condus oferă la rândul lor confort superior: asistentul pentru parcare "Park Assist" detectează locurile de parcare laterale şi manevrează maşina pentru intrarea aproape autonomă în cele mai mici spaţii şi apoi pentru ieşirea din aceste spaţii. Şoferul foloseşte doar acceleraţia şi frâna. Şi în celelalte privinţe, Passat alege mereu varianta sigură. În mod standard, autoturismul oferă linia de echipare Comfortline, sistemul de recunoaştere a nivelului de oboseală - care recomandă şoferului o pauză în timp util - şi "Lane Assist", care se asigură că se menţine banda de mers.

La cerere, autoturismul are dotări speciale, care oferă şi mai mult confort. Cu sistemul de deblocare şi start KESSY, maşina poate fi deschisă fără ca cheia să fie scoasă din buzunar sau din geantă. Apoi, motorul se porneşte acţionând doar butonul Start, aflat pe consola centrală. Pachetul Ambiente creează o atmosferă interioară plăcută, scaunul cu climatizare activă sporeşte confortul, iar trapa panoramică oferă o privelişte minunată.

Noul Passat este cel mai bun din clasa sa, pentru că gândeşte la scară mare. Spaţiul variabil de încărcare a noului Passat Variant poate fi cu uşurinţă extins până la o capacitate de 1.731 litri. Pachetul opţional de management al bagajelor ajută la o mai eficientă organizare a spaţiului şi la fixarea fiecărui bagaj în parte. Dacă, de exemplu, vreţi să rabataţi scaunele pentru a obţine o suprafaţă plană pentru încărcare, tot ce trebuie să faceţi este să folosiţi butonul de deblocare în portbagaj.

Motorizările au fost modernizate sau chiar schimbate complet, având drept consecinţă o reducere a consumului de carburant cu 18%. Pe scurt, motorizările pe benzină sunt: 1.4 TSI 122CP, 1.8 TSI 160CP, 2.0 TSI 210CP şi 3.6 TSI 4Motion de 300CP, iar cele pe motorină sunt 1.6 TDI 105CP, 2.0 TDI 140CP, 2.0 BlueTDI 140CP şi 2.0 TDI 170CP.

Noul Passat este acum disponibil la D&C Oradea la un preţ începând de la 16.440 Euro fără TVA şi 20.393 Euro cu TVA.

D&C Oradea invită toţi orădenii să se programeze la un drive test cu Noul Passat. Planificările se pot face telefonic la 0259.47.88.47 sau online pe www.dc-oradea.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON