URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 August 2017, 19:41

"Nimic nu se schimbă în România": Bihorenii mutaţi în străinătate aşteaptă luni bune după dosarele de pensie

'Nimic nu se schimbă în România': Bihorenii mutaţi în străinătate aşteaptă luni bune după dosarele de pensie foto arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-au mutat de mult din ţară, dar tot nu scapă de birocraţia de aici. Un bihorean care locuieşte în Spania de aproape două decenii aşteaptă din luna martie să primească de la Casa de Pensii Bihor un simplu document.

"Aşteaptă să vin cu plicul?"

Florian Bala a povestit BIHOREANULUI că de 18 ani s-a mutat în Spania, însă doar de 15 ani lucrează legal. Anul acesta a împlinit vârsta de 66 de ani şi a ieşit la pensie. "Sunt pensionar din luna februarie, când mi-am depus dosarul la Departamentul Muncii de aici. Însă deocamdată iau pensie la nivelul din România, pentru că încă nu am putut face dovada anilor munciţi în ţară", a povestit bărbatul, telefonic, pentru BIHOREANUL.

Conform unei convenţii între ministerele muncii din România şi Spania, un român care a contribuit la sistemul spaniol de pensii minim 15 ani sau are, cumulat în cele două ţări, minim 35 de ani munciţi, poate primi o pensie calculată la nivelul din Spania.

Totuşi, Bala aşteaptă de luni bune să îşi primească banii, iar convins că nu poate învinge birocraţia românească s-a adresat BIHOREANULUI. "De la Departamentul de Muncă de aici am hârtie că au transmis dosarul meu către România pe 22 martie 2017. De atunci au trecut 150 de zile în care nu s-a transmis un răspuns. Mi se pare complet deplasat. Ce aşteaptă autorităţile din România, să vin acasă cu un plic cu mită, să mor?", se întreabă, nemulţumit, bărbatul.

Autorităţile din Spania i-au garantat lui Bala că, de îndată de Casa de Pensii Bihor va comunica numărul de ani în care a contribuit la sistemul de pensii românesc, dosarul său va intra în lucru. "Mi-au spus că la ei va dura maxim 15-20 de zile şi apoi voi primi pensia la nivelul celor din Spania. Mi-au mai zis şi că ei ştiu că autorităţile din România se mişcă foarte lent", a mai spus bihoreanul.

Fenomen naţional

Directoarea Casei Judeţene de Pensii Bihor, Carmen Polman, spune că situaţia este într-adevăr neplăcută. "Din păcate, aşa este, oamenii sunt nevoiţi să aştepte luni bune, deşi termenul este de 45 de zile, ca la un dosar naţional", a declarat Polman pentru BIHOREANUL.

Explicaţia pentru întârzieri este că, în cazul dosarelor internaţionale, mai e nevoie adesea de formulare transmise între casele de pensii. "În plus, noi, angajaţii, suntem puţini, nu biruim să procesăm toate dosarele pe care le avem în lucru", a mai spus directoarea.

Potrivit lui Polman, această situaţie neplăcută se regăseşte la mai multe case judeţene de pensii. Motiv pentru care se şi caută soluţii. "Directorul Casei Naţionale de Pensii pregăteşte acum un program pilot, ca fiecare casă judeţeană să răspundă de dosarele cu o anumită ţară. De pildă, Bihorul să aibă toate dosarele din Austria, cele din Spania să fie la altă casă judeţeană şi aşa mai departe. Sperăm că se va implementa şi va rezolva această problemă", a mai spus Carmen Polman.

Cât despre dosarul lui Bala, directoarea a precizat că săptămâna viitoare bihoreanul ar urma să primească răspunsul aşteptat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
DIASPORENII
Vina este și a petitionarilor! Ma refer în general! Unii au fugit, și-au lăsat carnetele de muncă de izbeliște, încearcă să obțină adeverințe dar habar n-au să dea detalii!
Postat 25 August 2017, 00:12 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON