URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Martie 2011, 15:18

Ne pleacă dentiştii: 30 de stomatologi s-au mutat la muncă în străinătate în ultimele 6 luni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, noua conducere a Colegiului Medicilor Dentişti Bihor a anunţat că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă organizaţia judeţeană este migrarea medicilor.

"În prezent, CMD Bihor numără 637 de membri activi (n.r. aproximativ 70% profesează în mediul urban) dar din păcate foarte mulţi aleg să trateze sănătatea buco-dentară în alte ţări. În ultimele 6 luni 30 de dentişti au plecat în străinătate", a anunţat medicul Alin Şandru (foto), preşedintele CMD Bihor.

Exodul medicilor

Potrivit dr. Jankay Oana, directorul Departamentului Acreditări-Avizări din cadrul CMD Bihor, fenomenul este în continuă creştere. "Anii trecuţi, de pildă, au plecat în jur de 60 de oameni, acum numai în ultima jumătate de an au plecat deja 30", a explicat Jankay.

La rândul său, vicepreşedintele CMD Bihor Dan Florin Bonta, a afirmat că unul dintre motivle emigrării îl reprezintă faptul că practic stomatologii tineri, proaspeţi absolvenţi, nu reuşesc să se integreze pe piaţă. El a spus că, datorită numărului mare de absolvenţi de Stomatologie care ies de pe băncile facultăţii de Medicină, "există un proces de saturaţie", iar ca atare veniturile acestora sunt mici.

"Acest fapt determină exodul colegilor spre alte ţări vestice, unde nivelul de trai este mult mai mare şi se câştigă mult mai bine. Vom încerca să îi apropiem pe cei mai tineri de noi, să îi sprijinim, să le punem la dispoziţie proiecte de perfecţionare continuă, dar şi altele, desfăşurate din fonduri europene", a spus Bonta.

CAS, veriga slabă

Adina Tucudean.jpgUn alt motiv pentru care stomatologii aleg să plece este nedecontarea de către CAS a serviciilor prestate. Medicul Adina Ţucudean (foto), directorul Departamentului Asigurări şi probleme economico-sociale din cadrul CMD Bihor, a spus că, la fel ca peste tot în ţară, relaţia dentiştilor cu CAS este "deficitară", din cauza tarifelor stabilite de casă pentru prestările de servicii.

"De exemplu, pentru o extracţie, casa dă aproximativ 14 lei. Dar de această sumă nu se poate efectua o extracţie nici măcar în condiţiile minime de dotare a unui cabinet. În general, o extracţie costă 80-85 de lei. Dar cine face pentru preţuri mai mici de 75 de lei o face în condiţii deficitare, ori nu sterilizează cum trebuie aparatele, ori o face în condiţii îndoielnice şi practic, lucrează pe gratis", a precizat Ţucudean, adăugând că nivelul de decontare a serviciilor a rămas la nivelul anilor 2004.

Iar în condiţiile în care plafoanele stabilite de CAS nu vin în ajutorul medicilor, dorinţa acestora de a pleca în alte ţări este fundamentată. "Contractele se încheie pe sume foarte mici. De pildă un medic care are contract de 34 de ore pe săptămână primeşte de la CAS aproximativ 600 de lei. De obicei orientăm aceste plafoane către pacienţii sub 18 ani, pentru că ceilalţi mai au venituri. Dar banii nu ne ajung şi de aceea pacienţii trebuie să îşi plătească tratamentul", a spus doctoriţa.

Mai mult decât atât, în loc să sprijine medicii, CAS a impus încă o evaluare anuală, care va costa 1.000 lei pe an. "Ne aşteptăm ca tarifele să crească din nou şi nu avem ce face. Regulile se fac la Bucureşti", a mai spus medicul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON