URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Iulie 2016, 08:55

Muzeul Ţării Crişurilor trebuie să elibereze o parte din Palatul Baroc până la sfârşitul lunii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muzeul Ţării Crişurilor trebuie să elibereze o parte din Palatul Baroc până la finalul lunii iulie, potrivit unei hotărâri aprobate, marţi, în prima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean.

Aceeaşi hotărâre prevede şi prelungirea, printr-un act adiţional, a contractului de locaţiune încheiat cu Episcopia Romano-Catolică pentru încă o lună, mai exact până pe 31 august. Proiectul a trecut cu 18 voturi "pentru", ale aliaţilor din UDMR, PSD şi ALDE, şi 16 abţineri, ale consilierilor liberali.

Concret, în proiectul referitor la prelungirea perioadei în care Muzeul Ţării Crişurilor poate sta în chirie în Palatul Baroc, Episcopia Romano-Catolică a cerut eliberarea mai multor încăperi folosite acum ca birouri administrative situate în aripa stângă a clădirii, la parter şi etaj.

La schimb, a oferit 14 încăperi, adică întreg parterul unei clădiri din proprietatea eparhiei romano-catolice situată lângă Stadionul Municipal, la intersecţia străzilor Traian Lalescu şi Berzei.

"Condiţiile impuse de Episcopia Romano-Catolică Oradea sunt motivate de faptul că imobilul Palatul Baroc face obiectul unui proiect de reabilitare pe fonduri europene nerambursabile demarat de către Episcopia Romano-Catolică Oradea, fapt ce impune ca cel mai târziu în luna septembrie 2016 să fie demarate procedurile de verificare a imobilului la faţa locului, în cadrul acestui proiect. O condiţie obligatorie a proiectului este aceea ca în incinta Palatului să nu mai funcţioneze altă instituţie", se arată în raportul de specialitate prezentat aleşilor judeţeni. Cuantumul chiriei plătite Episcopiei Romano-Catolice de Oradea rămâne acelaşi, şi anume de 14.925 euro pe lună.

Consiliul Judeţean Bihor a pus la bătaie circa 30 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, din strada Armatei Române, procedura de licitaţie nefiind încă finalizată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON