URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Martie 2012, 13:22

Mircea Matei: "Nimeni altcineva nu a mai încălcat legea şi nu a mai sfidat ANRSC ca Electrocentrale"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele ANRSC, Mircea Matei, a susţinut vineri o conferinţă de presă, pentru a justifica măsura retragerii licenţei Electrocentrale, luată în 14 martie, afirmând că directorii CET-ului au încălcat legea, au sfidat ANRSC şi au dat dovadă de grave greşeli profesionale. Matei nu a oferit, însă, şi documentele care să-i susţină punctul de vedere, iar pe parcursul prezentării a furnizat doar informaţii incomplete despre subiectele, complicate, pe care le-a abordat.

Fără acte

Mircea Matei a afirmat că este deranjat de interpretările date ordinului prin care a închis CET-ul, spunând că "se încearcă inducerea în opinia publică a unui alt subiect, cu latură personală, ceea ce nu este cazul", deoarece decizia sa nu a fost motivată politic, ci tehnic. El a spus că va pune la dispoziţia presei din Oradea documentele în format electronic care să-i susţină afirmaţiile, "dar nu astăzi", invocând, pueril, că nu a avut timp să le pregătească.

Şeful ANRSC a explicat că interesul special pentru Electrocentrale, supusă la trei controale succesive, a fost determinat de faptul că instituţia a primit din noiembrie până acum 11 reclamaţii ale unor cetăţeni din Ioşia care nu erau de acord cu trecerea lor la CET de la Transgex, firmă care exploata apa geotermală, dar care rămăsese fără licenţă de operare, lămurind - totodată - de ce ani întregi a fost legal ca în Oradea să se practice două tarife diferite pentru populaţie, iar de anul trecut acest lucru a devenit nelegal.

"Din 2003 CET avea o asociere pe 20 de ani cu Transgex, fără ca asocierea, Geoterm, să aibă personalitate juridică, scopul fiind să se producă energie geotermică (n.r. - pe apă geotermală). Din 2003 până în 2011 s-au practicat în Oradea două tarife diferite (n.r. - unul pentru clienţii Transgex, altul pentru cei ai CET), dar de anul trecut, când a intrat în vigoare Legea 235, a devenit obligatoriu tariful unic. Transgex avea licenţă de clasa a III-a, pentru localităţi sub 50.000 de locuitori, care a expirat anul trecut, în noiembrie. Veţi spune de ce ANRSC a dormit în papuci şi a permis atâta vreme două tarife? Nu a dormit în papuci, pentru că numai de anul trecut era obligatoriu tariful unic", a spus Matei.

Şeful ANRSC a mai susţinut că, tot anul trecut, "fără să-i solicite nimeni, Consiliul Local a emis o Hotărâre pentru rezilierea contractului cu Transgex", sugerând astfel că CL a acţionat împotriva locuitorilor din Ioşia, deşi tocmai el afirmase că Transgex nu mai avea licenţă de operare şi fără a nuanţa că inclusiv licenţa de operare care a expirat în noiembrie 2011 permitea operarea doar în localităţi sub 50.000 de locuitori, ceea ce nu era cazul Oradiei.

"Amestecul" în modernizarea CET-ului

Afirmând că cele 11 petiţii primite de la cetăţenii din Ioşia (nemulţumiţi că în loc să plătească 103 lei, ca la Transgex, au fost tarifaţi cu 193 lei pe gigacalorie, totuşi mai puţin decât restul orădenilor, pentru care gigacaloria costa 235 lei), Matei a spus că încă din noiembrie a cerut Electrocentrale să explice cum şi-a fundamentat preţurile. Totodată, Matei a susţinut că, în opinia sa, gigacaloria din Oradea putea fi mai ieftină dacă CET ar fi făcut "media ponderată" între tariful rezultat pe gigacaloria obţinută din apa geotermală şi cea obţinută din cărbune, ceea ce ar fi dus la un preţ unic pe oraş cu câţiva lei mai mic decât 235 lei.

"Din 25 noiembrie am cerut domnului director al Electrocentrale, Dragoş Gligor, să ne explice fundamentarea preţurilor, iar pe 5 decembrie CET ne-a răspuns şi am observat că aveam mai multe preţuri care ridicau oareşce semne de întrebare", a spus Matei.

Şeful ANRSC a susţinut că tocmai din acest motiv s-a "amestecat" şi în problema proiectului finanţat de UE cu fonduri de mediu de 77 milioane euro pentru modernizarea CET Oradea, doar că avea acest drept, nu pentru că ar fi urmărit neapărat să pună beţe în roate Primăriei. "Văzând preţurile diferite, în 12 decembrie am scris Autorităţii de Management POS Mediu şi am solicitat să verifice aspectele sesizate", a spus Matei, fără a arăta concret ce anume aspecte a "sesizat" la AM POS Mediu, şi anume că în Oradea s-a practica în realitate un alt preţ decât preţul local de referinţă declarat în contractul de finanţare dintre Primărie şi AM POS Mediu.

Matei a afirmat că de la AM POS Mediu a primit răspuns în 22 februarie, dar a dat de înţeles că nu ştie dacă municipalitatea ar fi încălcat preţurile declarate în contractul de finanţare cu UE, pentru că nu l-a citit. "În răspuns, AM POS Mediu ne-a informat că pe 5 februarie le-a fost adusă la cunoştinţă din partea Primăriei că preţul local va fi de 266,1 lei şi că subvenţia de la bugetul local este de 30,58 lei cu TVA. AM POS Mediu ne-a mai spus că preţul de referinţă care poate fi practicat este de 179 lei", a spus Matei, fără a mai explica, de fapt, că municipalitatea s-a angajat faţă de UE să nu practice preţuri mai mici decât cel de referinţă, adică 179 lei.

Prima concluzie: retragerea licenţei

Şeful ANRSC a afirmat că, deşi în aceeaşi zi de 13 decembrie când a scris Primăriei şi CET-ului pentru a cere explicaţii privind fundamentarea preţurilor a avut loc o şedinţă de Consiliu Local, "nu s-a întâmplat nimic", adică municipalitatea nu a "unificat" tarifele la un singur preţ, valabil atât pentru locuitorii din Ioşia, cât şi pentru restul orădenilor, acesta fiind motivul pentru care a trimis la Oradea primul control, pe 29 decembrie 2011.

Matei a afirmat că scopul controlului a fost elucidarea motivelor pentru care CET "a întrerupt furnizarea energiei termice pentru locuitorii din Ioşia preluaţi de la Transgex", iar echipa de control a dispus reluarea "de îndată" a serviciilor, fără a mai spune că CET nu avea cum să livreze energie unor consumatori care la data respectivă nu aveau contracte cu Electrocentrale.

În schimb, Matei a precizat că încă de la primul control s-a propus retragerea licenţei, ceea ce nu s-a întâmplat, singura măsură impusă fiind reluarea "de îndată" a serviciilor, în condiţiile în care cei circa 3.000 de locuitori din Ioşia care nu avuseseră contract cu CET-ul nu au beneficiat de căldură "timp de o zi, o zi jumate". "Măsura dispusă putea fi executată foarte simplu: se putea suna la dispecerat pentru a da drumul la căldură imediat după încheierea controlului", a afirmat şeful ANRSC.

Suspendare, retragere

Mircea Matei a relatat că, "după ce ne-am sesizat din presa locală că nu s-a reluat de îndată furnizarea energiei termice", ANRSC a făcut un al doilea control, pe 4 ianuarie 2012, iar "acest control a găsit foarte multe nereguli", încheindu-se cu propunerea de suspendare a licenţei Electrocentrale.

Al treilea control, însă, desfăşurat pe 29 februarie - 1 martie, avea să se încheie cu propunerea de retragere a licenţei, pe motiv că Electrocentrale "nu a intrat în legalitate" nici după a doua verificare.

Şeful ANRSC a susţinut că a considerat, pe de altă parte, că preţurile energiei termice în Oradea "sunt destul de mari raportat la veniturile populaţiei", afirmând că "aceasta a fost cea mai problematică chestiune care ne-a pus semne de întrebare", deoarece ulterior s-a descoperit că CET "a încasat necuvenit de la populaţie şi de la agenţii economici sume necuvenite de 24 miliarde de lei".

Matei a spus că, în baza legii, ANRSC a dispus returnarea sumelor încasate necuvenit, iar al doilea control a constatat pe de o parte că nu s-au respectat măsurile dispuse "de îndată" la primul control, iar pe de altă parte că "au fost introduse clauze abuzive pentru clienţii CET din Ioşia, că nu se respectă clauzele contractului-cadru şi că toate clauzele contractuale sunt în defavoarea consumatorilor".

Prinşi cu temperatura

Matei a dat un singur exemplu despre aceste caluze abuzive, afirmând că asociaţiile de proprietari au fost obligate să semneze contracte în baza cărora se furniza apă caldă la 45 de grade Celsius, deşi în contractul-cadru la nivel naţional se impune o temperatură de 50 de grade.

"Temperatura aceasta ne-a fost dată de Ministerul Sănătăţii, pentru că dacă temperatura apei calde scade sub 50 de grade, în apă se poate dezvolta o bacterie, aşa că era în pericol sănătatea şi viaţa populaţiei", a spus şeful ANRSC, adăugând că "s-au verificat şi alte aspecte referitor la datele furnizate de CET", şi anume un contract de prestări servicii "cu puşcăriaşi, care nu are nicio legătură directă cu preţul gigacaloriei" şi sugerând că, inclusiv din această cauză, a fost "umflat" preţul gigacaloriei în Oradea.

Matei a conchis că al doilea control a dispus restituirea sumelor încasate necuvenit de CET prin reducerea facturilor pe lunile următoare (termenele limită fiind sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii aprilie), reducerea tarifului pentru consumatorii cu puncte termice proprii (tot până la finele lui aprilie), iar CET-ul "să înainteze tuturor clienţilor, până în martie-aprilie, contracte conforme cu contractul-cadru", specificând că această obligaţie CET-ul o are în continuare, "chiar dacă între timp i s-a retras licenţa de operare".

Matei a mai afirmat că "la niciun control nu am dat amenzi, deşi puteam da amendă între 300 şi 500 de milioane de lei vechi", motivând că "nu am vrut să grevăm bugetul CET", astfel că "am dat doar un avertisment". De asemenea, Matei a afirmat că echipa de control a impus CET să propună Consiliului Local tarifele pentru gigacalorie (deoarece CL a emis hotărâri în acest sens fără a avea la bază propuneri ale CET, ceea ce nu este legal) şi a adăugat că, în fine, al doilea control a propus retragerea licenţei, "pentru încălcarea unor condiţii asociate licenţei".

Şefii CET, acuzaţi de fals

Matei a afirmat că judecata din 14 martie, când a ordonat retragerea licenţei CET pe baza votului unanim dat de membrii Comisiei de licenţe, a fost programată, oarecum, în înţelegere cu primarul Ilie Bolojan, care l-a sunat pe Matei în legătură cu "amestecul" acestuia la POS Mediu. "Pentru că m-a sunat după ora nouă seara, i-am cerut să mă sune a doua zi, iar atunci mi-a zis că săptămâna următoare va veni la Bucureşti, pe miercuri (n.r. - 14 martie) sau joi (n.r. - 15 martie). De aceea am programat pe 14 martie şedinţa Comisiei, iar decizia este cea pe care o ştiţi", a spus Matei, dorind să demonstreze că măsura luată de ANRSC nu a fost pripită.

"La şedinţa Comisiei am aflat că CET a prezentat ANRSC informaţii false. Potrivit licenţei, CET avea obligaţia să monteze contoare la nivel de branşament (n.r. - la nivel de scară de bloc), iar directorul Dragoş ne spune la şedinţă că de fapt nu au contoare montate în procent de 100%, cum ne-au informat în scris, ci debitmetre, asta în condiţiile în care de-a lungul anilor au fost bani daţi de Guvern. Asta e problema, că au furnizat informaţii false", a spus Matei.

Ceea ce nu a mai spus Matei este însă că în această problemă este vorba despre o obligaţie pe care, în baza legii, o au toate CET-urile din ţară, dar care nu este respectată nicăieri, în niciun oraş, din lipsă de fonduri. Concret, CET-ul are în cea mai mare parte, la fel ca toate termocentralele din ţară, aşa-numite contoare debitmetrice, care măsoară volumul de apă caldă pentru încălzire, nu contoare aşa-numit calorice, care măsoară şi temperatura apei calde, motivul fiind că primul tip costă 300 de lei, iar al doilea 2.100 lei, iar dacă s-ar conforma legii şi ar achiziţiona contoare calorice, costul acestora ar trebui recuperat tot de la clienţi, deoarece s-ar scumpi gigacaloria.

De altfel, când BIHOREANUL l-a întrebat dacă acest "detaliu" este sau nu real, Matei a evitat un răspuns, repetându-şi concluzia că CET-ul a furnizat informaţii false către ANRSC.

De asemenea, el a respins şi acuzaţia că Electrocentrale Oradea este singurul operator din ţară căruia ANRSC i-a retras licenţa de operare, arătând că această instituţie a mai retras şi licenţa Apaterm Galaţi şi a Termon Oneşti, dar tot fără a sublinia că în aceste două cazuri retragerea licenţei a fost motivată de ANRSC nu prin nereguli precum cele de la Oradea, ci "pe motive de insolvenţă, capabilitate financiară şi contracte de delegare a serviciilor care nu au fost atribuite (n.r. - de Consiliile Locale Galaţi, respectiv Oneşti) în condiţiile legii", ceea ce nu este şi nu a fost cazul la Oradea.

N-am nimic cu Bolojan

Afirmând că "nimeni nu şi-a mai permis să încalce legea şi să sfideze ANRSC aşa cum a făcut Electrocentrale Oradea", Mircea Matei a recunoscut că HCL-urile prin care au fost stabilite tarifele din Oradea fuseseră avizate de legalitate de către Prefectură, dar a susţinut că Prefectura nu a verificat detaliile tehnice, ci doar temeinicia juridică a actelor administrative.

De asemenea, Matei a susţinut că nu a dorit să se răzbune pe primarul Ilie Bolojan, ci doar a dorit să aplice legea: "Am văzut că domnul Bolojan a afirmat ceva de genul că nu înţelege cum poate cineva pe care Oradea l-a sprijinit, dacă nu poate face bine, măcar să nu facă rău, dar aici nu este vorba despre bine sau rău, ci de aplicarea legii", a spus Matei.

Întrebat de BIHOREANUL, din nou, de ce a decis totuşi retragerea licenţei CET în condiţiile în care Electrocentrale avea termene de conformare la măsurile ANRSC până la finele lunii viitoare, Matei a susţinut că a constatat că şefii CET (pe care nu i-a numit) "nu numai că nu aveau de gând să se conformeze măsurilor dispuse, dar au şi contestat aceste măsuri".

Urmează un CET privat

Şeful ANRSC a explicat, de asemenea, ce urmează să se întâmple după ce a emis ordinul de retragere a licenţei Electrocentrale, afirmând că această societate nu mai poate opera, conform legii, timp de doi ani, deci nu poate cere reacordarea licenţei. Din acest motiv, a spus Matei, Primăria este obligată să organizeze o licitaţie pentru a atribui unei alte firme delegarea serviciului de furnizare a apei calde şi energiei termice.

Matei a recunoscut, însă, că există şi posibilitatea ca Electrocentrale şi Primăria să conteste în instanţă ordinul său de retragere a licenţei. "Dacă instanţa le dă câştig de cauză, ordinul va fi anulat. Dacă nu, oricum CET-ul nu va mai putea opera timp de doi ani, iar Primăria trebuie să găsească alt operator", a spus şeful ANRSC.

În colimator OTL şi salubrizarea

În fine, Mircea Matei a explicat şi motivul pentru care ANRSC a făcut controale şi la OTL, aşa cum BIHOREANUL a dezvăluit recent, pentru a obliga societatea locală de transport în comun să vireze către Bucureşti 0,1% din cifra de afaceri, începând cu anul 2006, ceea ce ar însemna, la o aproximare, aproape un milion de euro.

"Anul trecut, am verificat toţi operatorii de transport local, 154 de societăţi, şi le-am cerut să vireze 0,1% din venituri, retroactiv, calculat din 2006 până în prezent, pentru că din 2006 există o lege, Legea 51, care prevede acest lucru. La toţi cei controlaţi le-am dat un avertisment. Unii plătesc acest procent, alţii nu, dar o să le facem impunerea şi o să le dăm amendă dacă nu plătesc", a spus Matei.

Întrebat de ce în anii 2006, 2007 şi 2008, când la conducerea Oradiei se aflau doi primari PDL, iar OTL era condusă tot de un membru PDL, nu s-a cerut achitarea celor 0,1 procente din veniturile societăţii, Matei a afirmat că nu este interesat de trecut, şi că abia de anul trecut "am declanşat o campanie pe această temă".

De asemenea, Mircea Matei a mai precizat, în final, că "anul acesta urmează şi o campanie pe salubritate", fără a menţiona dacă municipalitatea şi firma RER, contractată tot în perioada administraţiei PDL în Oradea, urmează sau nu să fie sancţionate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
37 Comentarii
cetatean onest
mai securistule,ai nun vocabular,sa iti traiasca,altceva mai stii? eu zic sa mergi la furat cu bolovan k e sezonu.....hai paaaaa!!!!
Postat 01 Aprilie 2012, 15:20 de cetatean
@cetatean onest
Cetatean onest pa curruu! Esti un zapacit!
Postat 31 Martie 2012, 22:57 de securistu
securistu
Au iesit pedelistii la postat. Ei sunt 2, dar se dau 100....imputitilor.....va dati eroi in prag de campanie electorala! Chiar daca Bolojan ar fi hot nu se compara cu cel mai mic hot din adunatura aia de prune uscate portocalii! Si chiar daca ar vrea sa fure, nu prea mai are ce, ati furat voi tot, porci securisti!! Va puteti cufuri pe voi cat vreti, puteti improsca prin oras cu toate zvonurile si minciunile, puteti folosi tot felul de javre gen Vuscan pt a mai fura voturi de la Bolojan, nu o sa va voteze nici moartea polara.
Postat 31 Martie 2012, 22:56 de securistu
cetatean onest
D-NULE MATEI VA RUGAM SA LUATI MASURI DRASTICE PENTRU ACESTI OAMENI IRESPONSABILI,GEN BOLOJAN SI GASCA LUI DE INCOMPETENTI
Postat 31 Martie 2012, 21:35 de pass
cetatean onest
D-NULE MATEI MIRCEA VINO IAR LA PDL BIHOR. CRED CA AICI ITI ERA LOCUL!!!!!!!!!!!
Postat 31 Martie 2012, 21:20 de pass
cetatean onest
FELICITARI D-NULE MIRCEA MATEI,IN SFARSIT CINEVA LA PUS LA PUNCT PE D-NUL BOLO.....VAN,CA PREA EXAGERA CU ILEGALITATILE SI ISI BATEA JOC DE ORADENI,SPER SA PLECE SA NE LASE K NE-A AMETIT DE TOT!
Postat 31 Martie 2012, 21:12 de pass
cetatean onest
..stiati k si amenzile si ridicarile de masini dictate de bolovan,sunt ilegale? oricum ce mai conteaza,bolovanul face bani ilegal din orice.......pleaca bolovanule si lasa-neeeee!!!!!!
Postat 31 Martie 2012, 21:09 de pass
cetatean onest
...nu putea practica bolovanul pretul de 179 lei pe gigacalorie k tusea de spargea pietrele,adika bolovanii!!!
Postat 31 Martie 2012, 21:07 de pass
cetatean onest
D-NUL MATEI A PROCEDAT CORECT SI A VENIT IN SPRIJINUL CETATENILOR,CARE AVEAU DE SUFERIT SI LE ERAU MARITE FACTURILE,LUI BOLOJAN PUTIN AI PASA,ORICUM PENTRU EL CONTEAZA BANII NU CETATENII......RUSINE BOLOVANULE,scuze bolojanule!
Postat 31 Martie 2012, 20:58 de pass
passadena
mircea matei,nu a facut nimic altceva,decat a respectat legea......mircea este un om corect si respecta legea.BOLOJAN NU FACE ALTCEVA DECAT SA UMFLE FACTURILE ORADENILOR.IA BANII ORADENILOR SUB ORICE PRETEXT........TREBUIA SA AI DEA CINEVA PESTE NAS,NU SE MAI POATE ASA.
Postat 31 Martie 2012, 20:26 de passadena
dreptate si adevar
INTRATI PE WALL-STREET.RO ..SA VEDETI CINE ESTE IMPACT S.A.........toti dobitocii ne dau lectii...la munca hotilor,nu l-a dat cu gura...!!!!!.
Postat 31 Martie 2012, 20:12 de curatatorul
dreptate si adevar
...dar ce spuneti de ppdd,cu gongu-dan si lascau..??!!!!!!!!!!!
Postat 31 Martie 2012, 20:10 de curatatorul
dreptate si adevar
m,atei exagereaza...putea fii mai ponderat cu cet-oradea...sa dea dovada ca e barbat-destept...iar cu filip-impact...cititi.. ....SA-TI FIE RUSINE DINU PATRICIU...!!!va pup,..
Postat 31 Martie 2012, 20:08 de curatatorul
Bolojan
E timpul ca primarul bolojan sa plece din peisajul politic Oradean. A facut mai multe ilegalitati ca oricare altul!
Postat 31 Martie 2012, 19:15 de Oana T.
jeg politic
Sunteti niste lepre pentru romania .. politicieni penali! lasa ca mai vi tu la voturile noastre javra...
Postat 31 Martie 2012, 16:26 de eu
postaci neinspirati?
aha si black e una si aceeasi lepra postaca pedelista. Javrelor, inca nu ati inteles ca oradenii or sa va vomite??????
Postat 31 Martie 2012, 16:01 de Firrezu
black
Bolojan distruge oradenii... Dezinteresul sau fata de probleme orasului ne arde la buzunar.
Postat 31 Martie 2012, 14:04 de Black
aha
Oradenilor, sustinatori ai bolovanului iudamerist, va meritati soarta, sa va rada in cap , sa va spintece si sa va manance maruntaiele ca atat i-a mai ramas gibonului restul v-a supt tot.
Postat 31 Martie 2012, 13:57 de margineamtzu
leprele
@Yesmen: oh, da, sunt multi "capi de serie": filip, bolos, matei, corches, ghilea, pentie(sr si jr) dar lista poate fi oricand completata
Postat 31 Martie 2012, 13:13 de TDS
TARATOAREA
Matei n-are creier ,are kak....at la cap, reclamatiile de care vorbeste is facute de pretenii pdl-isti care stau in Iosia, la comanda si nu toti sunt reali, idiotu asta de Matei a folosit \"conjunctura\" ca sa -si exerseze ambitiile prostesti....ca de altceva nu-i capabil.Dar in tot raul e si un bine!...S-ar putea sa fie putin acuzat si sa dea socoteala- nu numai pentru CET ci pentru ...multe altele....Curaj Jidvei! Nu mai este mult....! Te asteptam la cotitura......mai multi.....si nu uita Vei ramane SINGUREL! Si ia aminte: ai facut mult prea mult rau ,ca sa scapi......asa cu una cu doua..... Ne vom bucura cand te vom vedea cu catuse......Vom fi nelipsiti in sala de judecata, Esti genul de canalie care nu merita nici un pic de compasiune ....La cartea recordurilor esti cap de lista la capitolul\"Cei mai ordinari\"
Postat 31 Martie 2012, 12:39 de Yesmen
Matei vs. Bolo
Cine aruncacucacat in Bolojan e shulfa pedelista. Oradenii care sunt nemultumiti de Bolojan(si e normal sa fie si nemultumiti), NU AU CUM SA IL PREFERE PE FILIP/MATEI AKA PDL!! Matei e un personaj dubios, cu reputatie(cu grija construita de el insusi) de betiv, scandalagiu, lenes, purtator de interese si fara onoare. Eu nu pot sa cred nici o secunda in ceea ce spune el! Problema asta cu CET-ul are multe fatete, dedesupturi si detalii, pe care oamenii neimplicati direct, nu au cum sa le cunoasca. De aceea aleg sa judec dupa oamenii care sunt implicati. E prost cine repeta o greseala, nu cine o face o data, in cazul de fata e prost cine il mai crede pe Matei. Vorba neamtului, alegeti marfa dupa vanzator...
Postat 31 Martie 2012, 01:32 de Firrezu
multe exemple
@petru: eu am dat exemplul care imi era cel mai la indemana si pe care il cunosc in cel mai mic detaliu! sigur ca in problema IMPACT tu nu ai fost afectat, eu insa(si inca destui, da!). dar pot sa-ti mai dau si alte exemple. de pilda contractul cu luxten care poti fi sigur ca te-a afectat(chiar daca aparent nu ti-a bagat nimeni mana in buzunar). problema proprietatilor lui filip din centrul vechi probabil nu te-a afectat direct, indirect insa in mod cert! indatorarea excesiva a orasului pentru tramvaiele Siemens(superbe altfel, nimic de zis dar pretul real nu e ala cat nu sunt eu popa)nu te-a afectat direct dar indirect 100%. Revenind la problema IMPACT cel mai mult m-a deranjat in acest caz minciuna pe care au practicat-o filip, bolos s.a.m.d.! ei au organizat o LICITATIE PUBLICA si rezultatul ei trebuia respectat cu sfintenie. Primaria filip-ista nu trebuia decat sa ma notifice asupra pretului cu care IMPACT era obligata(OBLIGATA!!!)sa vanda! atat! mai departe stiam ce sa fac.
Postat 31 Martie 2012, 00:29 de TDS
Sugestie gratuita.
Daca cineva crede ca Matei actioneaza dupa cum il taie capul se insala amarnic. Din pacate, din aceasta lupta murdara cei care pierd sunt oradenii. Solutia: votati cu mintea, nu cu dosul!
Postat 30 Martie 2012, 23:46 de SAFE
@oradean
Am ghicit Filip in euro,Blaga in dolari si Jidvei in lei vechi daca vinde sticlele goale.
Postat 30 Martie 2012, 22:03 de tero
tensiune de alegeri
asta e febra alegerilor ce se apropie; este anticonstitutional sa retragi dreptul la caldura sau apa calda intr-un oras controlat prin monopol, acesta este falimentul tuturor politicienilor din 89 pina acum , niciunul nu admite acest lucru, toti au mincat dupa facturile CET-ului; omul asta isi arunca numai carbuni aprinsi in cap cu actiunile lui, nu poti lasa ca sa sufere oradenii pt incompetenta politicienilor de care au avut parte, dar cum ii intereseaza sa atraga cit mai multi bani la capitala cu orice pret, asta e capabil de orice; e clar ca PDL are mult de pierdut cu ce a facut acest om, reglementarile nu se pun la punct in 2-3 luni, daca de 6 ani au stat nepasatori -
Postat 30 Martie 2012, 21:40 de leo
parere
Sa si-l asume greul porc ocaliu Blaga pe mascariciul Jidvei, oricum in cateva luni vor fi amandoi someri, milionar in euro unul din ei, ghici care...
Postat 30 Martie 2012, 21:25 de oradean
@Petru
Daca toti sunt rai de ce nu candidezi tu din parte PPDD ca tot nu au candidat si e partidului prostilor,scuze poporului.Tocmai ca Filip a facut numai pentru el si Bolojan e obligat sa faca pentru oradeni.Eu platesc taxe si impozite de sute de milioane la primarie si nu am de la CET dacat poluare.Asa ca vreau ca din bani europeni sa am un aer mai curat iar tu o energie la pret acceptabil,chiar daca din taxele platite de mine.Nu ta deranjeaza IMPACTUL dar din el si din alte contracte Filip si-a facut o casa la Paleu pe malul lacului si respira aer curat iar noi stam in Oradea si respiram praf si CO2 de la CET.
Postat 30 Martie 2012, 18:53 de FILIP
@margineanu
Ne-a mai ramas ceva pe care poti sa o sugi tu.Nu vezi ca va dezintegrati si toti sefii tai stau in genunchi in anticamera opozitiei?Asa ca sunteti istorie in maxim un an.
Postat 30 Martie 2012, 18:43 de CENTRANEANU
RUSINE
Principalul candidat pentru magariile lui Jidvei este Vaile Blaga care l-a pus in functia de presedinte al ANRSC in conditiile de pregatire si experienta nula in domeniul vizat,pardon am uitat de cele 3-4 luni de director la Luxten Oradea cu salar de 2000 de euro si in paralel si consiler local.Alo ANI pa asta nu l-ati gasit nu?Asa ca decontul trebuie facut pe tot PD-L la alegeri fie la locale fie la generale .Daca o mai exista PD-L la parlamentare!!!
Postat 30 Martie 2012, 18:39 de Buldogul orange
Jidvei sec
Conferinta a fost ca un Jidvei sec,fara gust si fara personalitate.Matei nu spune ca echipa de control a fost condusa de cel care a condus sedinta de retragere a licentei.Ilegal.Apoi ei au controlat si au dat tremene de remediere in martie si aprile dupa data de 14.03.2012 cand au votat retragerea licentei.Problema este ca decizia v-a fi desfintata de justitie ,matei v-a fi trimis in judecata pentru abuz in serviciu si dupa 2-4 ani de inchisoare nu stiu unde v-a sta ca in Oradea nu mai are casa si nici omenie.Poate la Luxten pe undeva prin tara pe un post caldut,desi ma indoiesc.
Postat 30 Martie 2012, 18:31 de tero
grav
Oradenilor, sustinatori ai lui Bolojan, va meritati soarta, sa va rada in cap , sa va spintece si sa va manance maruntaiele ca atat i-a mai ramas gibonului restul v-a supt tot, tot si v-a sters si memoria.
Postat 30 Martie 2012, 17:26 de margineanu
pentru tds
ai dreptate, dar pe mine ca cetatean care traiesc in Oradea, platitor de taxe catre primaria Oradea condusa astazi de Bolojan si in trecut de Filip si altii, ma afecteaza la buzunar mai mult (in rau), adica Bolojan i-mi ia din buzunar mai multi bani prin masurile pe care le ia cu CET decat Filip cu IMPACT. Ma intereseaza orice masura se ia in Oradea, dar mai ales ma intereseaza ca aceste masuri sa nu-mi goleasca buzunarele. Toti cei care au fost primari pana astazi, si nu numai ei, au furat si au bagat in buzunar tot ce au prins, nu au iertat nimic, nici unul nu a fost bun, oricare a facut sau nu a facut ceva, a avut in prim plan interesul propriului buzunar. Primarul si toti din jurul lui nu trebuie sa apartina uni partid, indiferent de culoare, ei trebuie sa apartina orasului, sa reprezinte interesele oradenilor si sa raspunda in fata lor.
Postat 30 Martie 2012, 16:34 de petru
Rusine PDL
Matei si PDL se comporta asa cum ne-au obisnuit, adica lupta impotriva cetatenilor. Dupa ce au taiat salarii, au adus firme in faliment, acum vor sa ii lase pe oradeni fara apa calda si caldura! Ei au uitat ca sunt oradeni...Rusine PDL, n-o sa va mai voteze nimeni, mergeti in Congo ca in Romania nu mai aveti ce cauta!!1
Postat 30 Martie 2012, 16:29 de Romanul
Bolojan
Ideea e ca, sper doar sa mi se para, dar Bihoreanul, care era neutru pana acuma, de catva timp tine partea dnului Bolojan, si nu ma refer doar la partea cu CET , ci in absolut toate problemele din Oradea. Citesc in fiecare saptamana, dar se vede clar inclinarea adevarului spre dnul Bolojan.... Bihorel- rushinica rushinica! Oricum nu ma veti convinge, dnul Bolojan se comporta ca un dictator in Oradea, de la instalare, ii tuna o idee, trebuie aplicata cu toate consecintele, nu conteaza ( vezi drumul in spatele garii un exemplu, treaba cu Transgex) Si nu nu sunt un locuitor din Iosia!
Postat 30 Martie 2012, 16:12 de cosmin
dispareti, nemernicilor!
bah, mateiului asta nu-i ia nimeni maul? si postacului willi!
Postat 30 Martie 2012, 14:10 de man
nu zau?!
@willi: sa mori tu! ia spune una ca eu iti pot da ilegalitati din perioada filip. unii vor spune ca am o obsesie dar ti-o spun pe cea cu asocierea pagubooasa dintre Primarie si dezvoltatorul IMPACT cand cu buna stiinta filip, bolos si ceilalti portocalii au acoperit toate ilegalitatile dezvoltatorului! Acest contract de asociere este de notorietate acum si se stie clar ca IMPACT a vandut casele peste pretul pe care l-a licitat, castigand in fapt licitatia!
Postat 30 Martie 2012, 13:55 de TDS
ilegalitati enorme!
Este foarte posibil ca Matei sa spuna adevarul pentru ca in Oradea de cand e Bolojan primar s-au facut atatea ilegalitati ca este deja insuportabil.Administratia locala Oradea minte, fura si insala cetateanul oradean fara rusine.
Postat 30 Martie 2012, 13:47 de willi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON