URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2014, 15:33

Minune pe DN 76: A apărut utilajul care poate repara până la 2 km de şosea pe zi (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prefectul Claudiu Pop, şeful Secţiei Judeţene Bihor a CNADNR, Octavian Balog, şi adjunctul acestuia, Felix Buzgău, au fost prezenţi, marţi, pe şantierul DN 76 Oradea-Beiuş-Deva, la ieşirea din cartierul Nufărul spre comuna Sânmartin, acolo unde lucrările de reabilitare fuseseră oprite la începutul toamnei de către Inspecţia Teritorială de Stat în Construcţii, deoarece asflatul proaspăt aşternut se şi sfărâmase.

De data aceasta, cei trei oficiali au vrut să vadă la faţa locului modul în care lucrează, începând de marţi dimineaţă, aşa-numitul tren rutier, un ansamblu de utilaje care aplică o nouă soluţie tehnică pentru reabilitarea drumului. Ea presupune, pe scurt, frezarea asfaltului existent (pe o adâncime de 20-25 centimetri), măcinarea acestuia, amestecarea cu aşa numitul bitum fluxat şi cu alte ingrediente, iar în final reaşternerea lui pe carosabil.

Teoretic, aşa cum a prezentat în premieră BIHOREANUL încă în cursul lunii septembrie, această soluţie, ce poate fi aplicată cu ansamblul de utilaje tren rutier, ar permite reabilitarea a până la 2 kilometri de drum pe zi.

"În mai puţin de două ore, azi a fost frezat asfaltul pe o lungime de 400 metri, iar dacă lucrurile merg conform planului s-ar putea lucra până la 1.300 metri de drum pe zi", a explicat pentru BIHOREANUL şeful Secţiei Judeţene a Drumurilor Naţionale, Octavian Balog.

Potrivit spuselor acestuia, într-o primă fază, drumul va fi reabilitat prin această metodă pe distanţa între ieşirea din Oradea şi intrarea în Sânmartin, urmând ca în primăvară, în funcţie şi de starea vremii, lucrările să fie continuate spre Beiuş.

Trenul rutier poate revalorifica asfaltul existent, prin amestec cu alte ingrediente, doar în condiţiile în care fundaţia drumului va fi suficient de solidă pentru a fi pus asfalt direct peste ea. "Din kilometru în kilometru se vor face măsurători pentru a se afla rezistenţa drumului şi implicit pentru a se şti dacă această soluţie poate fi aplicată peste tot", a spus Balog.

Soluţia tehnică ce prevede reutilizarea asfaltului existent pe DN 76 a fost decisă deoarece stadiul lucrărilor este în prezent de numai 5,54% din necesar pe tronsonul Oradea-Beiuş, în condiţiile în care reabilitarea trebuie încheiată până cel târziu la începutului toamnei anului viitor. Pe acest tronson, lucrările sunt executate acum de firma RMT Cluj-Napoca, angajată ca subantreprenor de CCCF Timişoara, titularul contractului cu CNADNR.

Citiţi pe această temă şi articolul "Second hand HI-TECH"
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
la pomu laudat sa nu te duci cu sacul...
in trei zile l-am vazut mai mult defect, din 25.11 si pana azi nu au facut nici un km...
Postat 27 Noiembrie 2014, 23:12 de gogu
Pariu
Facem pariu ca in nici 3 luni drumul va fi "praf"? Metoda se aplica peste tot in lume la drumurile cu..fundatie din beton, unde la reabilitare este nevoie doar de asternerea unui nou covor asfaltic. Au frecat-o la rece ani de zile si acum se vad in situatia in care nu pot respecta termenele si aplica solutia "minune". Sper sa se lase cu arestari pentru risipirea banului public. PSD, capu' la tara noastra e.
Postat 26 Noiembrie 2014, 15:29 de User anonimizat
serios?
am crezut ca e stirea de pe Times New Roman. de mult au tot anuntat utilajul respectiv sper sa nu anunte peste o luna ca a luat-o in directie gresita si au asfaltat rezervatia din 1 mai si Lacul cu nuferi
Postat 25 Noiembrie 2014, 23:11 de remus
Asteptam episodul 2 al articolului
Arata penibil .... asfaltul... pe langa faptul ca latimea de covor nu acopera nici macar o banda de circulatie.... Urmele cauciucurilor utilajului minune cine le acopera? Acelea se plombeaza? Si unde nu este fundatie ce va fi?
Postat 25 Noiembrie 2014, 22:10 de Adi_Oradeanul
Fundatia
Si fundatia nu a trebui refacuta pest tot? Chiar ne cred tampiti, drumul fara o fundatie sanatoasa, va arata la fel in doi ani, mai bine ar reasfalta peste asfaltul existent, ca ar fi acelasi lucru...
Postat 25 Noiembrie 2014, 18:51 de Nostradamus
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON