URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2016, 07:21

Ministrul Cristian Ghinea: "Bihorul este un judeţ cu probleme minore din punct de vedere al fondurilor europene"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A venit, a văzut, a plecat! "Bihorul este un judeţ cu probleme minore din punct de vedere al proiectelor europene", a concluzionat luni seară la Oradea ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Ministrul a susţinut o conferinţă de presă la sediul Companiei de Apă Oradea, însoţit de primarul Ilie Bolojan şi de directorul Autorităţii de Management a Planului Operaţional de Infrastructură Mare, Cătălin Gheran, în încheierea vizitelor făcute peste zi la noul CET pe gaz, la amplasamentul viitorului terminal intermodal de lângă gara CFR Episcopia Bihor, pe şantierele deschise pentru reabilitarea reţelelor de termoficare, dar şi în urma întâlnirii avute cu factorii implicaţi în proiectul Aparegio de extindere a reţelelor de apă şi canalizare.

Potrivit oficialului, spre deosebire de alte judeţe unde au apărut divergenţe între autorităţile locale şi operatorii de servicii, punându-se în pericol implementarea proiectelor, în Bihor lucrurile decurg normal. "Ca să vă spun pe scurt, singurele probleme sunt legate de întârzieri", a spus ministrul.

Întârzieri datorate fazărilor

Pentru a nu pierde fondurile alocate, beneficiarii bihoreni au apelat la procedura de fazare a proiectelor, ceea ce presupune continuarea lor pe alte programe de finanţare în noul ciclu bugetar 2014-2020.

"Procedura de fazare presupune nişte hârtii prin care reconfirmăm faptul că proiectul rămâne în picioare. Aceste hârtii sunt întârziate. Asta nu este însă o problemă întâlnită numai aici, ci peste tot în ţară", a spus Cristian Ghinea.

În această situaţie se găseşte proiectul Aparegio, unde au fost fazate lucrări precum construirea staţiilor de epurare din Beiuş şi Tinca sau de extindere a reţelelor de apă şi canalizare din Sîntandrei, Palota, Girişul de Criş şi Tărian.

Un alt exemplu este proiectul privind implementarea unui sistem de management integrat al deşeurilor, care presupune închiderea vechilor gropi de gunoi şi amenajarea de staţii de sortare a deşeurilor ce vor fi depozitate la groapa ecologică a municipiului reşedinţă de judeţ.

Ministrul a subliniat că situaţia este cu atât mai gravă cu cât există constructorii care nu îşi pot primi banii pe munca prestată din cauze birocratice. "Există operatori care au început lucrările şi aşteaptă să îi plătim. Noi avem aceşti bani, dar ca să îi plătim trebuie să trecem prin aceste proceduri de acceptare a fazării şi de aprobare a documentaţiei", a spus demnitarul.

Un stil remarcabil

Pe de altă parte, Cristian Ghinea a lăudat municipalitatea orădeană pentru modul în care a ştiut să implementeze proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, precum şi curajul primarului orădean de a contracta lucrări de modernizare a reţelelor înainte să aibă semnat contractul de finanţare.

"Mi se pare remarcabil modul în care a acţionat primarul Ilie Bolojan, care nu a vrut să aştepte parafarea proiectului şi a început lucrările încă din vară, ca să nu intre cu ele în sezonul de termoficare", a spus Ghinea.

Având în vederea experienţa acumulată în ultimii ani şi demersurile deja făcute de municipalitate pentru atragerea de fonduri, ministrul s-a declarat convins că Oradea va reuşi să atragă fără probleme finanţările necesare pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a sistemului centralizat de termoficare şi construirea terminalului intermodal.

"Soluţia orădeană"

În ceea ce priveşte terminalul intermodal care urmează să fie construit în vecinătatea gării Episcopia Bihor, ministrul Cristian Ghinea a spus că a găsit împreună cu reprezentanţii municipalităţii orădene o soluţie privind finanţarea lucrărilor din fonduri europene fără ca investiţia să poată fi considerată însă ajutor de stat.

„Se creionează o soluţie tehnică să împărţim lucrarea în două etape, o parte platforma în sine şi o parte infrastructura, prin două linii de finanţare diferite, astfel încât să evităm posibilele blocaje pe partea de ajutor de stat”, a spus ministrul Ghinea.

Potrivit acestuia, acestuia, soluţia orădeană va fi aplicată şi la alte oraşe care doresc să construiască astfel de platforme cum ar fi Bacău, Constanţa, Timişoara şi Bucureşti.

Primarul Ilie Bolojan a explicat că proiectul a trebuit „rupt” în două, încă din faza de ghid de finanţare, pentru a putea beneficia integral de bugetare europeană.

„Un terminal intermodal este evaluat la 10 milioane euro, o limită acceptată şi negociată la nivelul Comisiei Europene ca şi ajutor de stat, dar în afară de intermodal, există cheltuieli de conectare la reţeaua feroviară şi la sistemul rutier. Astfel, întrucât aceasta este o altă cheltuială, care nu poate fi interpretată exclusiv în folosul concesionarul terminalului, înţelegerea a fost ca acest ghid să aibă două părţi: partea de finanţare care ţine de domeniul public şi partea efectivă de platformă”, a spus Bolojan.

20 milioane de euro

Potrivit primarului Oradea ar putea beneficia de o finanţări europene în valoare de 20 milioane euro pentru finanţarea terminalului intermodal. Acesta urmează să fie construit până la finalul anului 2018 pe o suprafaţă de 17,76 hectare din vecinătatea parcurilor industriale ale oraşului.

Investiţia presupune, printre altele, construcţia unui acces rutier din E 60, a unui acces feroviar din linia 17 a staţiei Episcopia Bihor, a trei linii de cale ferată cu o lungime totală de 1,8 kilometri, a două porţi de acces şi ieşire pentru evitarea ambuteiajelor, amenajarea de drumuri interioare cu două benzi pe sens şi a unei platforme pentru realizarea transferului de mărfuri dotată cu facilităţi de încărcare-descărcare performante.

Terminalul va mai cuprinde hale de depozitare a mărfurilor, clădiri administrative şi o zonă de servicii pentru angajaţi şi şoferi, inclusiv cu hotel.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Erată
... respectivele obiective..., Aş putea spune...
Postat 27 Septembrie 2016, 16:01 de eutanasiu
Fazarea a fost făcută datorită întârzierilor, şi nu INVERS!
Două sunt citatele atribuite ministrului Ghinea care descriu situaţia proiectului Aparegio: "Ca să vă spun pe scurt, singurele probleme sunt legate de întârzieri" şi "Procedura de fazare presupune nişte hârtii prin care reconfirmăm faptul că proiectul rămâne în picioare. Aceste hârtii sunt întârziate.” (Am evitat să citez şi partea cu „Asta nu este însă o problemă întâlnită numai aici, ci peste tot în ţară", atât timp cât ne raportăm la adevăr şi nu la ceea ce fac alţii. Cu atât mai mult, cu cât, noi am fi oarecum premianţi şi, ca urmare, ceilalţi ne-au copiat.) Mai fac menţiunea că articolul face referire în esenţă la şedinţa de la Compania de Apă Oradea. Inaugurarea centralei, vizita la amplasamentul viitorului terminal intermodal şi lucrările la reţeaua de termoficare fiind subiectul celorlalte articole care aveau ca temă personalizată fiecare dintre respectivele obiectivele. Incontestabila realizare în privinţa încadrării în exerciţiul financiar 2007-2015 de la CET este unică şi pentru că ceilalţi şase competitori nu au apelat la soluţia falimentării (trecând prin insolvenţă) a firmelor care prestează serviciile de furnizare a energiei termice. Aici nu pot să nu remarc cât de vizionar a fost primarul încă de la promovarea proiectului. Aşa putea spune că a făcut totul cu „premeditare”. Totuşi, nu sunt eu acela care să încadreze faptele în codul penal. Lucrarea în valoarea de 54 de milioane de euro, care este un succes şi un exemplu, după cum spunea şi domnul ministru Ghinea, este prezentată ca atare. În schimb, proiectul Aparegio de o valoare (rămasă) similară, chiar şi după vizita ministrului rămâne o necunoscută în privinţa realizărilor, stadiului, penalităţilor şi corecţiilor financiare. Ce este clar, e că, hârtiile sunt „întârziate”. Asta pentru că, în traducere, motivele fazării au fost printre altele şi întârzierile. Aşa cum până la această dată „nu se cunosc” motivele întârzierilor (sau, cel puţin nu şi la asumă nimeni), nici nu au cum să „se” facă hârtiile. Ar rezulta, pe loc, că patibularul director general al „companiei” a luat salariul degeaba. Încercarea de a separa realizările primăriei de fiasco-ul Companiei de Apă este una reuşită doar dacă facem abstracţie de tripla calitate a primarului care este în acelaşi timp şi preşedinte Aparegio şi preşedintele Adunării Generale a Acţionarilor la CAO. Din această perspectivă, ori Gavorche l-a minţit pe bi-preşedinte (ceea ce ar presupune o pregătire intelectuală a primului sau un minim interes, ambele excluse), ori suma celor două realizări ale primarului este egală cu aceea a ecuaţiilor. Motivele, mobilul şi consecinţele minciunilor conducerii Companiei de Apă le vom afla în termenul legal de răspuns al Ministerului Fondurilor Europene.
Postat 27 Septembrie 2016, 15:52 de eutanasiu
veni, vedi, vici
Bine bine, da nu l-o chemat primaru ca sa fie laudat, ci ca sa rezolve anumite probleme punctuale (fazare - aparegio, SMID; aprobari – intermodal; poate chiar si drum express / teren remiza CFR ).
Postat 27 Septembrie 2016, 08:47 de unu
Conferinţa de presă a avut loc la ora 17.30. IERI.
Credem şi ne dăm seama că problemele sunt minore (având mai puţin de 18 ani) dacă, după întâlnirea de Compania de Apă, au fost necesare 12 ore pentru publicarea comunicatului. Unde mai punem că "şedinţa" s-a ţinut cu uşile închise!
Postat 27 Septembrie 2016, 07:54 de eutanasiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON