URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Martie 2018, 17:17

Mesajul elevei care a supravieţuit accidentului din Cluj, către colega sa Miruna Pîrja, care va fi înmormântată vineri

Mesajul elevei care a supravieţuit accidentului din Cluj, către colega sa Miruna Pîrja, care va fi înmormântată vineri foto arhivă, Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Miruna Pîrja (foto dreapta), una dintre cele două adolescente de 18 ani, eleve la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, care au fost grav rănite în accidentul de luna trecută din judeţul Cluj, va fi înmormântată vineri, la ora 15, la Capela Haşaş din Cimitirul municipal.

Colega sa Andra Firez (foto stânga), care a supravieţuit tragediei, dar a rămas orfană de ambii părinţi, i-a transmis un mesaj emoţionant Mirunei. "Lumina eternă să te însoţească în marea călătorie a timpului, dragă Miruna", a scris Andra Firez în necrologul publicat în presă, adresat colegei Miruna Pârja, despre care spune că a fost "prietena mea dragă".

Tânăra le transmite părinţilor Mirunei, Radu şi Delia Pârja, care îi sunt naşi, precum şi fratelui Cătălin, că le împărtăşeşte durerea, la despărţirea de iubita lor fiică şi soră.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Miruna Pîrja a încetat din viaţă marţi după amiază, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea, după ce o perioadă fusese tratată inclusiv la Cluj.

Miruna şi Andra au fost grav rănite în urma unui teribil accident de circulaţie, petrecut pe 25 februarie, pe DN 1, în judeţul Cluj, pe raza localităţii Poieni, care a stârnit multă emoţie între liceeni orădeni, dar şi manifestări puternice de solidaritate şi ajutorare.

Alături de părinţii Andrei, adolescentele se întorceau de la meditaţii din Cluj, când maşina în care se aflau, condusă de Sorin Firez, a intrat pe contrasens, s-a lovit din plin de un TIR, apoi a acroşat şi un BMW. În urma impactului devastator, soţii Crina şi Sorin Firez au murit pe loc, iar fetele, aflate pe bancheta din spate, au suferit răni grave.

Între timp, starea de sănătate a Andrei s-a mai ameliorat, ea fiind supusă mai multor intervenţii chirurgicale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON