URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
12 Ianuarie 2011, 18:33

Maternitatea şi trei licee orădene trec pe încălzire cu apă geotermală

Maternitatea şi trei licee orădene trec pe încălzire cu apă geotermală Pentru a îmbunătăţi confortul termic al viitoarelor mame, încălzirea Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie nu va mai depinde CET.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii locali se întrunesc vineri de la ora 14 în şedinţă extraordinară pentru a dezbate mai multe proiecte propuse de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din cadrul Primăriei. "Am cerut Consiliului Local promovarea unor proiecte de hotărâre pentru a participa la programul de eficienţă energetică prin intermediul Fondului de Mediu. Vrem să trecem măcar o parte dintre marii consumatori de energie termică pe apă geotermală pentru a face o economie la bugetul local", a declarat pentru BIHOREANUL, Marcel Boloş, directorul DMPFI.

Pe lista instituţiilor pe care municipalitatea vrea să le treacă pe geotermie se numără: Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul", Colegiul Tehnic "Traian Vuia", atelierele Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna", şi Grădiniţele 28 şi 42 din Oradea. Astfel, cele trei colegii ar putea fi alimentate cu agent termic furnizat de pompa de lângă ştrandul Ioşia iar Grădiniţa 28 va fi deservită de pompa din zona Nufărul.

Maternitatea vrea să îşi monteze pompa proprie pentru a putea asigura confortul pacientelor inclusiv în perioada în care Electrocentrale Oradea nu a pornit încălzirea în municipiu. Directorul Boloş spune că trecerea pe geotermie va face economii consistente bugetului local. "Dacă reuşim să implementăm aceste proiecte, bugetul local va face o economie de 600.000 lei pe fiecare singur sezon rece. Spre exemplu, factura de încălzire pentru Maternitate se ridică la circa 70.000 lei pe lună, cea a Colegiului Mihai Viteazul la circa 50.000 lei, şi tot aşa...", spune Boloş.

Directorul DMPFI a mai afirmat că proiectele de hotărâre au trebuit discutate în şedinţă extraordinară pentru a putea perfecta cât mai repede documentele în vederea obţinerii finanţărilor de la bugetul central prin intermediul Fondului de Mediu şi implementarea lor încă din sezonul rece 2011 - 2012.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@pilif ...şi IQ-ul său!
1. Pentru cine, un: medic/judecător/tanchist=gunoier, are mari şanse să o egaleze la IQ, pe tovarășa Ceauşescu; 2. Pentru atâta ”lins”, nu ne spui şi ciolan am primit? În loc de concluzii: ”Băşcălia dăunează grav societăţii!” Apa geotermală, însă, nu.
Postat 15 Ianuarie 2011, 03:05 de stefan
@stefan
mare specialist la lins cururi de antal esti. dupa logica ta manager la RER trebuie sa fie un gunoier nu?
Postat 13 Ianuarie 2011, 15:09 de pilif
Şcoala doctorală ”Geotermal” vs Manager de Maternitate.
1. Nu ştiu dacă pe lista de manageri de spital, ai dlui primar se află şi vreo analfabetă, sau vreun medic legist. Ştiu, însă, că aşa cum un comandant de unitate de tancuri, este un tanchist, un preşedinte de judecătorie, este un judecător, un director-manager de şcoală este un profesor, tot aşa de bine un bun manager de spital, poate fi un medic uman. Parcă şi dl. viceprimar Carp a dovedit-o! A compara realităţile din spitalele româneşti, cu cele din Occident, este ca şi cum l-ai compara pe Emil Boc, cu: Angela Merkel, Hillary Clinton, sau ...Klaus Johannis! Calitatea umană şi profesională a managerilor numiţi (cam prea) politic şi, mai nou şi pe criterii de religie(!?), este marea problemă. Şi un tăntălău ştie că ”mulsul/păpatul” banului public, este un job, foarte profitabil pe la noi. 2. Despre profesionalismul dnei dr. Liana Antal: APGAR 10. Şi copilul meu ştie de ce! 3. Despre managementul dnei dr. Liana Antal: Sa lăsăm ”scheleţii din dulap”, să ”vorbească”! Dar parcă totuşi: Cu un soţ, mare cercetător şi şef (şi) pe la Geotermal, tot actualul manager de la Maternitate, să introducă încălzirea pe bază de apă geotermală în spital? Dacă o va face şi la un preţ de cost scăzut (deci, la cel normal): Mare ruşinică, Cornele&Ovidiu!
Postat 13 Ianuarie 2011, 06:58 de stefan
Marete ganduri sau cat economisesti pe mere dai pe pere
Superb Dl. Bolos, dar parca se retehnologiza Electrocentrale si devenea supereficient tot pe bani UE.... Ia cat despre sondele mentionate parca le "gestioneaza" Transgex care perce un tarif de furnizare... Economii ?! Sa nu uitam ca Transgex s-a retras de la semnarea contractului prin care Primaria devene, alaturi de alte institutii, operator de utilizare a apelor geotermale... Dar daca sunt bani de 'gestionat' de ce nu? Dar ceva cu adevarat util pentru oradeni se poate... asa cu cap facut...din care sa rezulte ca la finalizarea proiectului cu finantare europeana vom plati X lei mai putin pe un anumit serviciu de utilitate publica... (Nu vreau sa fiu rau dar cred ca inca dl. Bolos si Directiunea nu stiu valoarea la care se va factura catre oradeni gigacaloria la finalizarea proiectelor cu finantare UE pentruCET)
Postat 12 Ianuarie 2011, 23:21 de Oradean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON