URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Septembrie 2014, 07:28

Maşinile discordiei: Curtea de Conturi acuză OTL că a cumpărat ilegal pentru Primărie 12 maşini, inclusiv pe cea folosită de Ilie Bolojan

Maşinile discordiei: Curtea de Conturi acuză OTL că a cumpărat ilegal pentru Primărie 12 maşini, inclusiv pe cea folosită de Ilie Bolojan PRIMAR PIETON? Cele 12 autoturisme pentru care Curtea de Conturi acuză conducerea OTL sunt folosite, în baza unui contract de prestări servicii, de către Primărie şi AIO, fiind vorba de un Renault Latitude, condus de primarul Ilie Bolojan (stânga), respectiv patru Dacii Duster, patru Loganuri şi trei Lodgy (dreapta)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

OTL şi Curtea de Conturi se află la începutul unei bătălii. Motivul? 12 autoturisme pe care operatorul de transport public le-a achiziţionat, dând la schimb maşini vechi, în urmă cu aproape doi ani.

Inspectorii Curţii susţin că maşinile au fost cumpărate ilegal şi că OTL trebuie să recupereze un prejudiciu de peste 750.000 lei. În schimb, invocând un contract cu Primăria Oradea, conducerea societăţii se apără spunând că, practic, şi-a procurat doar obiectul muncii. La fel cum ar fi cumpărat, spre exemplu, un autobuz nou...

13 nereguli

La începutul anului, activităţile societăţii de transport public, aflate în subordinea Consiliului Local, au fost controlate de o echipă a Curţii de Conturi care i-a găsit 13 nereguli. Printre acestea, lipsa unei formule clare de calculare a subvenţiei pe care OTL o primeşte de la municipalitate, acordarea de călătorii gratuite membrilor de familie ai angajaţilor (considerate de auditori venituri în natură, pentru care societatea nu a plătit dările cuvenite la stat), încasarea de către o parte din angajaţi, în special de către directori, a unor sume de bani necuvenite în valoare totală de 90.000 lei, în baza contribuţiei acestora la proiectele europene desfăşurate de OTL etc.

Cel mai aspru reproş pe care Curtea i-l face societăţii de transport este, însă, achiziţia nelegală a 12 autoturisme, folosite de Primărie, inclusiv Renault-ul Latitude condus de primarul Ilie Bolojan.

Contestaţii la Bucureşti

Cele mai multe nereguli au fost recunoscute de OTL, care şi-a asumat şi remedierea problemelor, dar ultimele două observaţii enumerate au fost contestate la Curtea de Conturi Bucureşti, care a dat verdictul luna trecută.

Dacă în privinţa banilor plătiţi către angajaţii şi conducerea OTL în diverse proiecte europene, instituţia a decis că, într-adevăr, veniturile au provenit dintr-o activitate ce nu se regăsea în obligaţiile de serviciu şi, ca atare, au fost încasaţi legal, în privinţa maşinilor cumpărate pentru municipalitate Curtea de Conturi Bucureşti a fost de neclintit.

Aceasta invocă, între altele, o Ordonanţă de Guvern din 2009 care interzice instituţiilor şi autorităţilor publice să achiziţioneze maşini. Prin completări ulterioare (OUG 68/2012), interdicţia a fost extinsă şi asupra "societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiilor autonome".

12 probleme

06-csuzi-istvan_bihoreanul.jpgLegal, OTL putea să cumpere maşini prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional (Rabla), dar a preferat varianta buy-back printr-o înţelegere cu o firmă privată. "Am încercat accesarea programului Rabla, dar am fost respinşi din motive birocratice", răspune directorul Csuzi Istvan (foto) întrebărilor BIHOREANULUI pe această temă. Care au fost motivele? "Cei de la Fondul Naţional de Mediu au tot revenit cu cereri de completare a documentaţiilor până am ieşit din termen", susţine acesta.

Drept urmare, OTL a vândut 13 maşini vechi şi a cumpărat 12 noi: un Renault Latitude, patru Dacia Duster, patru Logan şi trei Lodgy, ieşind "mai avantajos", spune Csuzi, decât dacă ar fi casat maşinile prin programul Rabla. Pentru acestea, "plăţile efectuate nelegal" de OTL, cum le consideră Curtea de Conturi, depăşesc suma de 750.000 lei, prejudiciu care ar trebui recuperat.

În instanţă

În apărarea sa, directorul Csuzi susţine că acest caz nu ar trebui să intre sub incidenţa legii ce interzice achiziţia de maşini, societatea având ca obiect de activitate serviciile de transport, iar maşinile au fost cumpărate tocmai în acest scop. Ca şi cum ar fi achiziţionat, de exemplu, autobuze noi. "Dacă aş fi cumpărat maşinile pentru mine, aş fi înţeles. În schimb, autoturismele fac obiectul unui contract de prestări servicii cu Primăria Oradea şi AIO, instituţiile decontându-ne cheltuielile aferente, inclusiv cele cu şoferii", spune şeful OTL. Evident, din contractul cu municipalitatea OTL nu face profit, fiindcă altfel şi-ar taxa instituţia tutelară.

Convins, totuşi, că dreptatea e de partea lui, Csuzi spune că a contractat o firmă de avocatură şi va contesta în instanţă decizia Curţii de Conturi, sperând într-o soluţie favorabilă din partea magistraţilor. Altfel, va fi nevoit să "recupereze prejudiciul", ceea ce ar însemna să-i facă pietoni, cel puţin pentru o vreme, pe şefii din Primărie, başca pe primarul Ilie Bolojan...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Draga Curte de Conturi
Dragă Curte De Conturi(Cameră de Conturi Bihor)! Știu că te străduiești să depistezi orice neregulă dar o cam faci degeaba! Să luăm un alt exemplu: în urma verificărilor la Primăria Oradea ai constatat că în temeiul clauzelor contractului de asociere în participațiune 14.519/2004 IMPACT DEVELOPER&CONTRACTOR SA datorează acesteia penalități pentru întârzierea în executarea Cartierului Europa în sumă(rotunjită)de 1.500.000 EURO! CORECT! Cine trebuia să calculeze aceste penalități fără ca tu să trebuiască să intervii? Petru FILIP și/sau Marcel Ioan BOLOȘ! Adică cei care au semnat contractul de asociere mai sus evocat. DE CE N-AU FĂCUT-O? Numai Dumnezeu știe(ca în cazul lui Robert Turcescu!). Eventual putem bănui dar cum de unde naiba să fie probe, rămânem cu bănuiala! OK! Bineînțeles că IMPACT contestă penalitățile în Instanță! Ba susține în diferite materiale postate pe site-ul propriu că dețin procese verbale de recepție ÎN TERMEN! Întrebarea mea pentru tine, dragă Cameră de conturi este următoarea dacă IMPACT are astfel de procese verbale trebuie să le aibă și Primăria! De ce onorata Primărie nu ți le-a prezentat în timpul controlului? Pentru că SIGUR, SIGUR, SIGUR NU EXISTAU. Poate acum există dar înseamnă că s-au falsificat niște date, poate și semnături! Cert este că după ce BOLOJAN a semnat TRANZACȚIA cu IMPACT(ar trebui verificată și aceasta)se conturează un MARE BLAT în Dosarul 9297/111/2010(termen 30.09.2014). Primăria de preface că luptă să câștige, IMPACT luptă să nu piardă și în final Instanța va constata că pretențiile Primăriei sunt neîntemeiate. Toată lumea va fi fericită! Pupat toți Piața Independenți! PS Deși i-am cerut prin 80(OPTZECI)de petiții acest lucru, Ilia BOLOJAN REFUZĂ SĂ MĂ PROPUNĂ MARTOR ÎN FAVOAREA PRIMĂRIEI deși mărturia mea ar fi crucială! Dețin între altele fotografii care demonstrează că ÎN FAPT CARTIERUL EUROPA NU A FOST FINALIZAT NICI ÎN 2014 CFM. CONTRACTULUI DE ASOCIERE! Dar aș încurca toate socotelile! Doar așa „a fost tot mersul făcut!
Postat 25 Septembrie 2014, 12:55 de TDS
PSD - Mang, Dragnea si Claudiu Pop luati mana de pe justitie !!!
PSD strigau ca PD a pus mana pe justitie! Uite cine foloseste institutiile statului! Uite cine da comenzi politice sa ii controleze oponentii ! Mang, Dragnea si Claudiu Pop! Luati-va mainile murdare de pe justitie si de pe politie !!! Romania nu este a PSDului !!!
Postat 25 Septembrie 2014, 12:36 de ia mana
Istorie veche si noua in acelasi timp
Si inainte de 2008 a mai fost treaba asta iar Filip a platit ce era de dat la OTL pentru diferenta la paguba. Curtea nu a facut decat sa verifice OTL si sa vada aceeasi magarie acum.
Postat 25 Septembrie 2014, 10:13 de Sand
Banii jos Bolojan Ilie !!!
Orice prejudiciu adus banului public sa fie recuperat de la vinovati, nicidecum indirect de la contribuabili !!! Curtea de Conturi ar trebui sa verifice si acest lucru, pentru ca au mai fost impuse plati pentru cheltuirea nelegala a unor bani din bugetul local in anii trecuti si nu s-a intamplat nimic deocamdata !!!
Postat 25 Septembrie 2014, 10:10 de WinDos
ALO !!! D.N.A. !!!! OPRITI COMENZILE POLITICE FACUTE DE PSD LA CURTEA DE CONTURI !!!
ANGAJATII CURTII DE CONTURI CARE FAC ABUZURILE RESPECTIVE LA COMANDA SEFILOR PSD SA FIE DATI AFARA SI BAGATI IN PUSCARIE DE CATRE DNA!!! ALO !!! D.N.A. !!!! OPRITI COMENZILE POLITICE FACUTE DE PSD LA CURTEA DE CONTURI !!! ALO !!! D.N.A. !!!! OPRITI COMENZILE POLITICE FACUTE DE PSD LA CURTEA DE CONTURI !!! ALO !!! D.N.A. !!!! OPRITI COMENZILE POLITICE FACUTE DE PSD LA CURTEA DE CONTURI !!!
Postat 25 Septembrie 2014, 09:06 de backyark
PSD Bihor faulteaza oradenii oricum poate! Acum a trimis pittbullii de la Curtea de Conturi pe ei !
Din disperare PSD si Dragnea incearca sa il opreasca pe Bolojan cu orice mijloace. Nu conteaza ca avem tot orasul de suferit prin oprirea dezvoltarii! Poate poate, 2% cred ca nu e rautatea lui Dragnea ci e Primarul Bolojan vinovat pentru intarzierea dezvootarii! Dar oradenii vad! Dragnea nu a facut in 25 de ani la Teleorman cate a facut Bolojan in 6 la Oradea! SI de impotrivit din PSD Bihor lui Dragnea, cine credeti ca poate? Nimeni, ca pe toti ii santajeaza Dragnea cu dosare penale! Cine sa se impuna?? Varful de lance PSD Bihor, adica Mang, daca scoate un cuvant ii fac dosar penal pt plagiat si ii dau din doua miscari conadmnare cu suspendare. Si il termina! Bonchis?? Ala are casino si e mana in mana cu toti camatarii care imprumuta bani la el la ruleta in centru. Daca scoate un cuvant, e inca un condamnat pentru camata ilegala! Consilierul ala de la Deme? In momentul 2 si-a pierdut locul de munca la Deme si e muritor de foame pe drumuri! Doina Bunea? Poate ies la lumina ceva poze "lipsite de decenta" pe care "profesoara" le are cu Rectorul Maghiar la Continental. Toala lumea stie ca se culca cu el! Filip??? Ala care s-a rugat in genunchi la Bucuresti la Nastase sa il primeasca in PSD dupa ce a fost izgonit de la Oradea?? Dupa ce a pupat FIlip inelul lui Nastase acuma vreti sa se puna contra PSD Bucuresti??? Vedeti dragi oradeni de ce suntem calcati in picioare de Bucuresti??? Pentru ca liderii partidului PSD pe care l-am ajutat sunt doar niste execuanti cu dosare penale pe post de secure deasupra capului!
Postat 25 Septembrie 2014, 08:41 de PeDeSeReu
mai du-te baaaaaaaaaaaaa
Te dai smecher de oras bei tarane.....iti tineai cureau-gat.....pt oradeni tramvaiele cele noi au fost prea bune din punctul tau de vedere....dar curul tau taranos n-a putut sta in masinile ce le avea Primaria....sau dupa ce-ai avut accidentul pe care ai incercat sa-l ascunzi dar nu ti-a prea iesit.....,,nu au mai putut fi folosite.....idiot ....
Postat 25 Septembrie 2014, 08:09 de io
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON