URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iunie 2015, 18:16

Marşul referendumului: Actorii orădeni susţin unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin (FOTO)

Marşul referendumului: Actorii orădeni susţin unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin (FOTO) Marşul referendumului: Actorii orădeni susţin unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actorii orădeni susţin unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin. Peste 40 de artişti de la Teatrul Regina Maria, Teatrul Arcadia şi Ansamblul Folcloric Crişana, au participat vineri, de la ora 14, la un marş de susţinere a referendumului pornind din Piaţa Ferdinand până la Crişul Supermarket şi retur.

Prinţi, prinţese, păpuşi, dansatori de muzică populară şi susţinători ai unificării îmbrăcaţi în tricouri albastre cu mesajul "Oradea + Sînmartin" au împărţit trecătorilor pliante de mobilizare la vot şi le-au cerut să se prezinte duminică la urne. Alaiul vesel, ca de nuntă, a străbătut centrul oraşului în acorduri de muzică populară din Bihor spre surprinderea orădenilor ieşiţi să se răcorească la terase şi deliciul turiştilor aflaţi în vizită.

"Am ieşit în stradă ca să convingem orădenii de importanţa unificării celor două localităţi şi să le spunem tuturor că vrem să trăim într-un oraş mare, un oraş cultural, un oraş în care se organizează evenimente", a declarat Daniel Vulcu, directorul Teatrului Regina Maria.

După închierea periplului pe principala arteră pietonală a oraşului alaiul de personaje de basm şi piese de teatru s-a mutat în Piaţa Magnoliei. Evenimentul a avut loc în organizarea fundaţiei Festivalul de Teatru Scurt.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
47 Comentarii
Pro sau contra Oradea Mare ?
Intr-un top al oraselor (din Romania) in care merita sa traiesti, Bucureştiul ocupă primul loc, urmate de Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Constanţa şi Sibiu. Un oras mare ofera mai multe oprtunitati, e clar. Insa daca esti cu PSD cum sa mergi la vot, ca doar nu mergi impotriva curentului. Ce sa zic, sa ne fie bine la toti pe cata dreptate avem fiecare in sustinerea punctului de vedere. Cat despre studiul aminit, a fost realizat de Institutul Naţional de Statistică, si platit de Adevărul. Prea multe falsuri nu se pot face. S-au luat in calcul dezvoltarea economică, nivelul salariilor şi al şomajului şi de posibilităţile de petrecere a timpului liber. Mare sa mai mica. cred ca fiecare vre, sa ne mandrim cu orasul in care traim, indiferent de simpatia politica.
Postat 14 Iunie 2015, 22:05 de Cosamris
nu va e rusine acum ?...
...pentru ca v-ati afisat fetzele si prezenta pentru o cauza in care nu credeti, actorasi de mana a 7-a !? Credeam ca ar trebui sa fiti mai cu coloana vertebrala, ca "telectuali" ce sunteti, dar se pare ca va e frica sa nu cumva sa nu va mai distribuie Vulvu... aaa, pardon, ma scuzati, Vulgu, in piese cu regia semnata chiar de el !
Postat 14 Iunie 2015, 18:16 de AgentulTermic
V-a invatat Filip bine
@citizen Nu mai stii nimic altceva, doar la furat iti sta mintea. Avem noroc ca nu toti suntem ca tine si stapanii tai.
Postat 14 Iunie 2015, 09:26 de Neutryno
14 motive pentru ...
Aici sunt cele 14 motive ,PENTRU marea unire : 1. Sa se poate fura mai mult. 2. Sa se poate fura mai mult. 3. Sa se poate fura mai mult. 4. Sa se poate fura mai mult. 5. Sa se poate fura mai mult. 6. Sa se poate fura mai mult. 7. Sa se poate fura mai mult. 8. Sa se poate fura mai mult. 9. Sa se poate fura mai mult. 10. Sa se poate fura mai mult. 11. Sa se poate fura mai mult. 12. Sa se poate fura mai mult. 13. Sa se poate fura mai mult. 14. Sa se poate fura mai mult.
Postat 13 Iunie 2015, 22:31 de Citizen
@bihoreanoradean
Tocmai iti explicasem ca nu s-a apucat de treaba doar acum, dar se pare ca prinzi greu si uiti repede. Nimeni nu il ridica in slavi pe Bolojan, cel putin eu nu o fac, ci doar amintesc celor care il terfelesc ca a fost singurul primar adevarat pe care l-a avut Oradea de la "rezolutie" incoace.
Postat 13 Iunie 2015, 19:54 de User anonimizat
te incurci in filozofie
Tinas, te incurci in filozofie si te faci de cacao. va dadeam doar un sfat fiindca din cate stiu eu nu se dau bani pt orice comentarii ci doar pt cele antibolojan.
Postat 13 Iunie 2015, 15:48 de hehe
@hehe
Mai fecior..daca noi am castiga cat ce si cum spui tu..ai cam muri de foame..oricum...esti fomist..DE CE TOATA LUMEA TREBUIE SA FIE DE ACORD cu satul vosrt de plata....
Postat 13 Iunie 2015, 13:13 de Tinas
@anticomunist
Aberatii: fonduri UE au putut fi accesate dupa 2007 anul in care am fost primiti si noi in comunitate. Daca bolo e de 8 ani primar, de ce abia acum pe sfarsit de mandat s-a apucat de treaba. A facut unele lucruri bune pentru oras dar sa nu uitam ca pentru asta a fost votat: si-a facut doar datoria. Nu vad de ce ar trebui sa-l ridicam in slavi.
Postat 13 Iunie 2015, 12:16 de User anonimizat
?
@TC: se poate mai explicit?
Postat 13 Iunie 2015, 11:46 de TDS
de ce
pt postaci: vedeti ca nu primiti bani decat pt comentarii antibolojan, n-are sens sa va depanati si amintirile. oricum si-au facut cativa lei cu articolul asta.
Postat 13 Iunie 2015, 11:31 de hehe
intreaba mang?...
..ceva nu merge cum e strategia??! - domnule tds...
Postat 13 Iunie 2015, 10:26 de TC
?
Mi se pare mie sau "a fost ascuns" un articol?
Postat 13 Iunie 2015, 10:21 de TDS
Comunismul contraataca...
Comunistii lui ponta,mang & kissopam isi bat joc de toti si toate...nu conteaza ca muncesti ca zilier, actor sau inginer - pt. ei toti care doresc dezvoltarea sunt inepti. Domnilor cu cravata rosie si creiere spalate de plagiatori, banii capatati pt. interventiile astea sper sa va ajunga de bere si mici si sa va treziti poimaine dezamagiti...si apoi sa munciti cinstit si sa dezvoltam Oradea Mare. Stiu ca va doare , dar trezirea din betie va fi mai dura...paote o sa ne multumiti in timp pt. locuri mai bine platite( nu ca cele platite de boicotistii psd 7 udmr) . Spor!!!
Postat 13 Iunie 2015, 10:10 de TC
@bihoreanoradean
Dumnezeule mare, nici nu stiu cu ce sa incep, atatea ineptii ai debitat.Hai sa le luam pe rand. 1. "de care va profita un grup restrans de apropiati ai primariilor Oradea si Sanmartin" In ce sens vor profita, lamureste-ma sa mor prost, dar te rog sa nu-mi servesti tampenia cu cresterea pretului la terenurile pe care cica le-ar fi achizitionat Bolojan si gasca. Pentru informarea ta, preturile terenurilor din asa zisul Beverly Hills, au fost, sunt si vor fi mai mari decat pretul terenurilor din Oradea. 2. In primul rand, Bolojan intra in al optulea an de mandat, deci nu 6, iar la recensamantul din 2002 Oradea avea 206.614 locuitori, deci era municipiu de rang I, in concluzie nivelul de fonduri europene accesabile era mare. Dupa recensamantul din 2011 (sau cand niba s-a facut) populatia a scazut sub 200.000, fapt care va afecta accesarea de fonduri europene (in sensul scaderii) in viitor. Deci nu putea avea ideea unificari inainte de a fi stringenta. Oricum, dupa lansarea ei ( a ideii) ea a fost preluata din zbor de Timisoara, unde primarul Robu vrea unificarea cu toate comunele limitrofe, in prima faza, pentru ca in final sa ajunga sa faca din Timisoara o metropola, iar cei din Cluj au sarit cu "gura" pe Boc intrebandu-l de ce el n-a vut o astfel de idee. Diferenta intre Oradea si orasele mentionate va fi ca la ei la referendum rata de participare va fi mult peste limita impusa de lege. 3. "Sau abia acum a prins gustul lucrarilor facute pe fonduri UE" . Pe bune? Chiar asa? Eu inteleg ca-l urasti, dar pana la a denatura realitatea, e totusi cale lunga. Sa-ti reamintesc de cele peste 200 de strazi reabilitate din fonduri europene, in primul mandat, sau de primul parc industrial sau...? Pe timpul mandatului lui Filip, nu se accesau fonduri europene pentru un motiv foarte simplu: fondurile europene sunt infinit mai greu de capusat. Si ca sa ai un termen de comparatie, iti voi da un singur exemplu, reabilitarea a doua strazi paralele si de lungimi aproximativ egale, Mestesugarilor (in mandatul Filip) si Onestilor (mandatul Bolojan). Desi Onestilor s-a reabilitat la cativa ani dupa (cand ar mai fi trebuit sa creasca costurile, datorita macar inflatiei) Mestesugarilor a costat dublu. Restul e tacere.
Postat 13 Iunie 2015, 09:58 de User anonimizat
!
Wow, am scris gresit numele lui Nicolae BAROSAN! Iertare, MAESTRE!
Postat 13 Iunie 2015, 09:47 de TDS
Aşteptăm piesa REFERENDUM în regia aceluiaşi Daniel Vulcu
În "spirtul" campaniei MĂ DOARE-N PAIŞPE, acţiunea s-a desfăşurat sub deviza MARŞ LA REFERENDUM. Actorii au făcut dovada că în ciuda faptului că scenaristul a scris greşit replicile, ei au interpretat corect rolul scurt cât strada Republicii în regia lui "însuşi" Daniel Vulcu. Noroc că excelenţele lor, deontologii ziarului bihoreanul, i-au salvat cu marşul referendumului.
Postat 13 Iunie 2015, 09:33 de eutanasiu
Chiar credeti orice prostie?
Pacat pentru ca se manjesc cu rahatul altora! Acest "grup vesel" a participat gratuit? Povesti de adormit copii! Nici un copil nu mai crede asa ceva!!! Dupa referendumul din 10 mai s-a vehiculat faptul ca nu vor fi cheltuiti bani pentru afise! Pentru referendumul din 14 iunie poate ca s-au cheltuit mai multi bani pe afise decat in cazul referendumului din 10 mai? Din pacate de o perioada de timp oradeii nu mai cred nimic din mesajele primarului si al primariei nici daca acestea sunt adevarate!
Postat 13 Iunie 2015, 08:51 de Sabau
Demisia
Încă ceva. Dacă nu se întrunește numărul de voturi? Își dă cineva demisia?
Postat 13 Iunie 2015, 08:12 de anghel
Actori plătiți cu 82.000 lei
Să ținem cont totuși că acești actori au fost plătiți cu 82.000 lei. ĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ mă scuzați. Nu ei au fost plătiți cu 82.000 lei. Alex Velea cu Antonia au primit 82.000 lei. Păcat. Măcar dacă i-ar fi primit ai noștri era parcă mai ok. Măcar investea Primăria în cultură. Așa a investit 82.000 lei în NIMIC.
Postat 13 Iunie 2015, 08:06 de anghel
Plictiseala
Stau si ma crucesc pe ce se duc banii platiti de mine pe impozitele pe care statul mi le cere,,si platesccccccc frate..nu prea mai inteleg de ce va cerati?? Lui Bolojan chiar nu-i rusine??? n-am apa calda..de multe ori n-am apa deloc...vine sa-mi explice ce bine o sa ne fie cu cine?? mai, cum arati asa arata orasul Oradea pe cine crezi ca prostesti??astea merg cat merg dar la un moment dat POCNESC...SA NU CREZI CA VEI FI LIPSIT DE BUCURIE..
Postat 13 Iunie 2015, 02:05 de Tinas
luibihoreanoradean
hotărăşte-te: eşti bihorean sau orădean??? p.s.ai dreptate e cu faza cu lucrările!!! au prins gustul!!! şi ce poţi face??? plus că de ORADEA sunt numai clădirile goale, dar renovate!!!
Postat 13 Iunie 2015, 00:52 de ADINA
@anticomunist
Ai reusit sa descrii in cateva cuvinte modul in care sunt vazuti si tratati oradenii de catre primat (da, de bolo e vorba). Se pare ca si tu faci parte din gasca lui. Orice oradean sanatos la cap vrea binele orasului, dar nimeni nu vrea un 'bine' impus cu forta, 'bine' de care va profita un grup restrans de apropiati ai primariilor Oradea si Sanmartin. Cat despre mesaje de genul 'votam pentru viitorul nostru', mi-e si groaza: adica in unirea orasului cu primul sat sta soarta nostra si noi abia acum aflam? Vine vreo criza si nu stim? De 6 ani de cand e primar, de ce nu a pomenit nimic? Sau abia acum a prins gustul lucrarilor facute pe fonduri UE si a constatat ca Oradea in actuala forma administrativa nu mai pupa nimic in urmatorii cativa ani?
Postat 13 Iunie 2015, 00:09 de User anonimizat
@Petcu
Te lupti cu morile de vant. Ei sunt aici, pe forum, din cu totul alte motive. Le stim prea bine, unii din frustrare, altii au pica pe Bolojan, iar altii in calitate de postaci de partid. Nu ei ma ingrijoreaza, ci restul cetatenilor (adica locuitori ai cetatii cum ar veni), care au constiinta civica a unei drosophila melanogaster. Astia care posteaza sunt niste frustrati care isi revendica esecul referendumului ca pe o vitorie personala. Patetic!
Postat 12 Iunie 2015, 23:54 de User anonimizat
@adinuta
S-au cam impartit pijamalele: bea-ti lapticul, spala-te pe dinti, ursuletul si la culcare!
Postat 12 Iunie 2015, 23:34 de User anonimizat
no, lasă acuma!!!
chiar aşa .... de ce îi faceţi bufoni şi saltimbanci??? eu îi felicit!!! şi propun ca Oradea să îşi schimbe denumirea în FELIX!!! Oradea nu are multe şanse!!! asta e una!!! TURISM ... BALNEAR ...POATE ŞI SEXUAL, CINE ŞTIE???!!!
Postat 12 Iunie 2015, 23:23 de ADINA
Talibanii de 30 bani/post
Au aparut ca, deh, trebuie sa puna ceva pe masa. Nu trebuie ratata nici oportunitatea unui castig micut dar garantat, cativa banuti la o postare. Ei stiu ca nu merita asteptat vreun pot mai mare pt ca in Bihor sunt slabe sansele ca PSD-ul sa mai prinda vreo ciozvarta de ros. Lumea vede ce reuseste guvernul de 3trei ani si ceva incoace, mai ales in Bihor. Aici nu e Teleorman. Cine totusi nu observa e rugat sa dea o tura pana pe la Stei si-napoi, sa vada cum se lucreaza pe DN 76. Sau sa caute cei 500 milioane de euro pe care Ponta le-a promis anul trecut. Sau sala aia polivalenta de 5000 de locuri. Ma opresc aici ca deja nu mai pot de ras...bune bancuri...In alta ordine de idei, TDS saracu face pe gratis circu asta pe forumuri de ziare locale. Probabil era inainte un om normal, dar tot ce-a agonisit o viata a dat pe o casa prost facuta intr-un cartier cam nasol. Oarecum e de inteles sa-ti pierzi mintile cand realizezi ca ti-a cam trecut vremea.
Postat 12 Iunie 2015, 23:22 de Neutryno
Actorul si .....Iuda
Actori ai orasului si saltimbaci ai regelui Bulibasa Bolojan,in loc sa ne inveseleasca si sa ne imbucure, cu maestria artei teatrale de care dau dovada la fiecare spectacol ....joaca rolul lui Iuda,devin mana deavolului, ne vand pentru treizeci de arginti ... Pacat. Puteati lua exemplu colegilor de la Filarmonia, care au iesit cu totul altfel spre publiucul pietonal, cu un mesaj artistic clar.Orice actiune publica se incepe de la mic la mare, de jos in sus ...
Postat 12 Iunie 2015, 22:14 de platona
@ bihoreanoradean - votul conteaza
Votul conteaza cu adevarat de fiecare data. Nu ai cu sa ti-l exprimi daca stai acasa. Vei fi confundat cu cei care nu voteaza din dezinteres, lene sau alte motive puerile / neserioase. Iar in spirit de gluma, daca nu vrei sa citesti despre organizarea urmatorului referendum local pt unificare, hai la vot si voteaza acum IMPOTRIVA. Daca toti cei care nu sunt de acord cu unificarea sunt MAJORITARI si voteaza IMPOTRIVA, proiectul va cadea, iar primarul nu va avea alta optiune decat DEMISIA.
Postat 12 Iunie 2015, 21:42 de Petcu
@ bihoreanoradea - Miza politica
Eu zic ca miza politica a fost evidenta pt orice oradean care se pretinde a fi informat la nivel minimal in legatura cu problemele orasului. Miza cea mai importanta este insa directia de dezvoltare a orasului. Era interesant ca proiectul de unificare sa contina si un studiu de fezabilitate, auditarea datoriilor care urmeaza sa fie preluate de Oradea, o evaluare a impactului economic (in cifre) si multe alte detalii de interes public. Tinand cont ca unificarea va trebui validata prin LEGE votata de parlament, nu cred ca va putea fi realizata mai devreme de 2 ani, in cel mai fericit caz. Pana atunci se pot clarifica si celelalte detalii.
Postat 12 Iunie 2015, 21:29 de Petcu
@petcu
Gresit: merg la vot atunci cand conteaza cu adevarat!
Postat 12 Iunie 2015, 21:19 de User anonimizat
@bihoreanoradean
Nu am de ce sa ma oftic. E dreptul tau sa nu votezi. Parerea mea este ca faci o alegere gresita prin faptul ca te obisnuiesti sa nu mergi la vot.
Postat 12 Iunie 2015, 21:13 de Petcu
???????????
Stie cineva unde a disparut de cateva zile OradeaCivitas?
Postat 12 Iunie 2015, 21:10 de TDS
!!!!!!!!!!
@Petcu: Mda, gresita! E mai mult! Dar stii ce e? SATISFACTIE!
Postat 12 Iunie 2015, 21:09 de TDS
petcule!!!!
Aici e vorba de un fucking referendum. Nu e campanie electorala! Sau are miza politica si nu stim noi?
Postat 12 Iunie 2015, 21:07 de User anonimizat
@ TDS
In campania electorala circulau zvonuri despre sume de 500 lei oferite de sponsorii PSD pt fiecare lista cu 100 de alegatori convinsi sa-l voteze pe PONTA. Pastrand proportia, ar rezulta o suma de cca 5 lei / postare sau poate ca taxarea se face la cuvant ca la mica publicitate. Prin urmare, un postac harnic, cu 20 - 40 de postari pe zi, cu ore suplimentare cu tot, ar putea castiga 100 - 200 lei / zi. E gresita estimarea ?
Postat 12 Iunie 2015, 21:02 de Petcu
dreptul de a boicota
Bine ma pupinc.... @petcu: nu-mi mau pierd vremea pe aici, da' nici la vot nu ma duc. E dreptul meu si fac ce vreau! Te oftici?
Postat 12 Iunie 2015, 21:00 de User anonimizat
THE WOLF
Regret, nu cunosc aceasta generatie de actori(facuta mai pe la facultati private, mai prin tara, mai prin Oradea). Eu ii am in minte pe ION MAINEA, SIMONA CONSTATINESCU, NICOLAE TOMA, EUGEN BAROSAN, EUGEN HARIZOMENOV, EUGEN TUGULEA,ADRIAN PINTEA(ce debut in "Cititorul de contor"), ALLA TAUTU, MIRCEA CONSTANTINESCU,RADU VAIDA, ILEANA IURCIUC, MARIANA NEAGU, MARIANA VASILE, CRISTINA SCHIOPU(NUTU), TANIA FILIP si lista poate continua! Din aceasta generatie am auzit de Richard Balint si Ioana Gajdo! Si evident de sotii Lupu(gratie Referendum-ului).
Postat 12 Iunie 2015, 20:59 de TDS
Gunoierii,patronii(unii)doctorii (unii)si artistii
Pacat,artistii au devenit la Oradea clovnii orasului, clovnii regelui Bulibasa ,o masa de manevra care pentru un pic mai bine (in buzunarul lor)se maimutaresc la ordinul stapanului , calcand pe demnitatea ce le-o confera Maria Sa Publicul oradean prin prezenta sa la spectacolele tinute in cadrul Teatrului de Stat. Deci, RER(gunoierii orasului),unii patroni(stim noi cine si de ce) si actorii(jalnic rol) ne impart cu de-a sila invitatii la Referendum,ne impun un act care trebuie musai facut,pentru ca asa vrea Stapanul lor,Bulibasa Bolojan.Cati someri,cati oameni la limita pensionarii sunt in Oradea,fara posibilitatea de a se angaja(la 60 de ani nu te mai vrea nimeni),care nu stiu cum isi vor plati facturile, care nu stiu ce vor pune pe masa copiilor lor,dar nu au decazut intratat incat sa-si terfeleasca demnitatea de OM,demnitatea de a avea BUN SIMT,ceea ce acest primar nu are nici pe departe. Pacat. De ce nu aveti rabdare,dragi artisti,pana anul viitor,cand vor fi si alegeri,cum adica "unica sansa". Vreti argumente ? Au aparut pe blog,in numar de 25; nu sunt destul de veridice? Pacat.
Postat 12 Iunie 2015, 20:52 de platona
putin
in jur de 10 bani pe postare. eu nu ti-as da mai mult, sincer.
Postat 12 Iunie 2015, 20:44 de hehe
CAT E HALATUL?
@hehe: hai zi, cat crezi ca iau?
Postat 12 Iunie 2015, 20:39 de TDS
@petcu
tre sa-i intelegi, in momentul in care nu ai bani, esti disperat, ai face orice pt cativa lei. TDS si windos asta fac, e de admirat ca macar fac pe postacii si nu merg undeva sa fure, sa se faca si mai rau de ras.
Postat 12 Iunie 2015, 20:19 de hehe
@bihoreanoradea
Sunt interesante opiniile tale despre pupat funduri, denota o vasta experienta in domeniu. Despre valoarea celorlalte opinii pe care le exprimi in legatura cu proiectele orasului, pot sa remarc doar ca ti-ai pierdut timpul cu redactarea. Daca chiar vrei sa te exprimi politic, hai la vot, tu si ceilalti care suntei impotriva acestei unificari, ca sa putem face o comparatie (fara sa intre la calcul puturosii si dezinteresatii, care oricum nu voteaza).
Postat 12 Iunie 2015, 20:16 de Petcu
?
A fost un mars autorizat? Pun pariu ca in frunte s-au aflat medicul ALINA VOTEANU si consortul cu durere in cot!
Postat 12 Iunie 2015, 20:02 de TDS
pupincu..sm
@petcu: poti sa fii postac ca sa-ti exprimi o opinie sau poti sa fii postac ca sa pupi un fund (asa cum esti tu).
Postat 12 Iunie 2015, 19:19 de User anonimizat
Postacii?
Si meseria de postac poate fi la fel de grea! Trebuie sa stai pe net toata ziua cu geana pe articolele care apar despre proiectele orasului si sa postezi ceva impotriva. Se ofera bonus daca postezi primul. Grea meserie !
Postat 12 Iunie 2015, 19:11 de Petcu
"paine si circ"
Cand nu ai ce sa dai prostimii, oferi pine si circ! Sau sa intelegem ca s-a mutat bilciul din Felix pe Corso?
Postat 12 Iunie 2015, 18:57 de User anonimizat
Actorii da, ca sa nu-i dea afara liberalul care le e director !!!
Grea meserie, cea de actor ... toata ziua cu textul in mana !!!
Postat 12 Iunie 2015, 18:44 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON