URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Ianuarie 2015, 19:03

Mang "trage" pentru Bihor: propune transferarea Muzeului Ţării Crişurilor la Ministerul lui Dragnea, pentru a-l finaliza

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a cărui schimbare din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean e tot mai intens discutată între PNL şi UDMR, se ţine de cuvânt. Aşa cum a anunţat cu o zi înainte la sediul partidului, Mang a anunţat joi, la prima reuniune din acest an a CJ, că îşi doreşte ca la următoarea şedinţă preşedintele Cornel Popa să introducă pe ordinea de zi o propunere a sa care ar putea rezolva problema viitorului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor.

Concret, Mang a afirmat că la următoarea şedinţă a CJ vrea să se discute posibilitatea transferării clădirii fostei comenduiri a Garnizoanei Oradea din proprietatea judeţului Bihor şi administrarea Consiliului Judeţean în cea a statului român şi administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Companiei Naţionale de Investiţii, astfel încât acestea să suporte lucrări în valoare de circa 23 milioane lei necesare finalizării lucrărilor de reamenajare începute în anul 2008, dar suspendate în 2011, de către firma de construcţii Selina, pe fondul neînţelegerii dintre conducerea acesteia şi fosta conducere a CJ.

Preşedintele CJ, Cornel Popa, a a spus că varianta propusă de Mang nu este singura care ar putea asigura finalizarea lucrărilor, acestea putând fi incluse - la fel de uşor - în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, dar a adăugat că propunerea liderului PSD "nu mă deranjează".

"Cu dragă inimă voi supune atenţiei propunerea şi sper că Bucureştiul o să rezolve problema cu aceeaşi dragă inimă. Dar mă îndoiesc", a spus Popa.

Oricum, la următoarea şedinţă a CJ, aleşii bihorenilor ar putea discuta propunerea vicepreşedintelui Ioan Mang, rămânând de văzut dacă speră sau nu în generozitatea Guvernului de a acorda un sprijin financiar pentru finalizarea unor lucrări care trebuiau încheiate încă de acum patru ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Intentie buna
O intentie foarte buna din partea domnului Mang. Sper ca astfel sa fie rezolvata problema Garnizoanei si sa fie deschisa pentru public !
Postat 30 Ianuarie 2015, 14:05 de anghel
Draga WinDos
Cred ca confunzi persoanele. Cornel popa e apropiatul "Chemical Brothers" adica Fratii Micula. Nu Mang. Informeaza-te inainte de a posta o prostie!
Postat 30 Ianuarie 2015, 14:03 de bogdanel
Dar nu mai simplu ar fi vanzarea lui ???
Poate ca prietenii lui Mang, clanul Micula, ar vrea sa se mute acolo cu tot familionul !!!
Postat 29 Ianuarie 2015, 20:25 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON