URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iulie 2012, 17:46

Mang, după judecata Consiliului Naţional de Etică: Dacă se dovedeşte plagiatul, demisionez din învăţământul superior!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Răzbunare politică!"

Ioan Mang s-a prezentat miercuri la Consiliul Naţional de Etică, structura independentă care analizează acuzele de plagiat aduse cadrelor didactice universitare care au rang de demnitari, iar la ieşire şi-a repetat convingerea că este o victimă politică.

"Au fost trei sesizări pentru şapte lucrări. Toate pleacă, în schimb, de la fostul consilier prezidenţial (n.r. - Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei). Sesizările erau aberante. Lucrările, bibliografia, referinţele au fost trecute la paragrafe. Dar trebuia să avem nişte motivaţii de a ataca guvernul USL şi pe mine personal. A fost răzbunare politică", a declarat Mang, citat de Hotnews.

Cu dovezi

Preşedintele PSD Bihor a afirmat că nu are emoţii în privinţa deciziei CNE, deoarece are convingerea că dacă nu era persoană politică nu ar fi existat nicio sesizare de plagiat la adresa sa. De asemenea, Mang a susţinut că a oferit CNE dovezi că nu a plagiat.

Conform Hotnews, fostul ministru al Educaţiei a declarat că va accepta orice sancţiuni dacă îi va fi dovedit plagiatul, adăugând că va renunţa inclusiv la calitatea de cadru didactic universitar. "Sunt dispus să accept sancţiunile care mi se dau chiar şi să demisionez din învăţământul superior", a spus liderul PSD Bihor, care a fost însoţit de soţia sa, Erica Mang.

Mandat efemer

Încă dinainte de investirea ca ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Ioan Mang - pe atunci senator - a fost acuzat de plagiat pentru şapte lucrări publicate sub numele său, iar trei cercetători şi profesori străini au declarat că lucrări ale lor au fost plagiate în articole pe care, la autor, apare numele Ioan Mang.

Acuzele, lansate în revista Nature, cu sediul în Germania, au fost iniţial anonime, dar în scurt timp au fost însuşite de mai mulţi lideri PDL şi de către preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Titlurilor şi Certificatelor Universitare, Marius Androhi, fost consilier al fostului ministru al Educaţiei Daniel Funeriu.

Pe 8 iunie, Liviu Pop, ministru interimar al Educaţiei la acea vreme, a schimbat componenţa CNE, în timp ce Consiliul ancheta acuzaţiile de plagiat lui Mang, iar acesta a renunţat la mandatul de ministru pe 15 iunie.

Rateu de "Sorbonică"

În timp ce Ioan Mang nu a fost cercetat de Comisia de Etică a Universităţii din Oradea, întrucât legea prevede că demnitarii publici pot fi cercetaţi doar de Consiliul Naţional de Etică, soţia sa şi asistentul Popescu au fost anchetaţi şi la Universitatea orădeană.

Numai că cercetările Comisiei de Etică n-au dus nicăieri. Asta pentru că, deşi a cerut opiniile a 20 de cadre didactice specialiste în domeniu, un singur professor a răspuns în termenul dat. Drept urmare, Comisia n-a putut trage o concluzie dacă a fost sau nu plagiat în termenul impus de lege, 30 de zile, astfel că cercetările faţă de Erica Mang şi Constantin Petre Popescu au fost preluate de acelaşi Consiliu de Etică.

BIHOREANUL a încercat să-l contacteze pe Ioan Mang, însă în ciuda insistenţelor acesta nu a răspuns la telefon.

Mang a fost audiat la CNE în aceeaşi zi în care era programată şi audierea, tot pentru plagiat, a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
replica la articolul senatorului Mang cu afirmatii despre Traian Basescu
USL cinstit e ce voteaza?NU!Spune-i DA la referendum !NU!:))=))Senatorule PSD Ioan Mang PLAGIATORUL tot ceea ce afirmati in presa si in conferinte de presa locale valoreaza un * cu apa rece ,pentru ca v-ati compromis cu faptele dumneavoastra de plagiat in fata electoratului bihorean ,nici ai dumneavoastra din PSD Bihor nu va mai voteaza ,da apoi restul electoratului !:))=))PLAGIATORULE senator PSD Ioan Mang vorba multa saracie si nimeni nu te baga in nici o seama ,DU-TE!DU-TE pe pustii ca ne-ai facut de rusine organizatia PSD Bihor cu faptele tale de plagiat ,sa nici nu-ti auzim de nume ,mai bine tacea-i ca filozof ramaneai!:))=))Senatorule PSD Ioan Mang PLAGIATORUL da-ti demisia din toate functiile poilitice si publice ca nu le meriti dupa toate faptele tale de plagiat pe care le-ai facut,dovedeste adevar, dreptate ,onoare ,asta daca le mai ai ,pentru ca se observa ca nu le mai ai ,ci ai un tupeu nerusinat ca savii in fata electoratului bihorean cu afirmatii de astea.Decit un PLAGIATOR senator PSD Ioan Mang care da sfaturi proaste USLamiste ,mai bine un presedinte marinar pe uscat betivan si curvar Traian Basescu care-i din popor!:))=)Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 28 Iulie 2012, 06:35 de Romanul Simplu
replica la articolul cu manifestatia anti Basescu
Am mai scris expresia asta (banc)asta pe aici pe forumul Ebihoreanul,, Decit Prostalaul Ponta si Poponarul Crin Antonescu mai bine un marinar betiv si curvar Basescu!:))=))Ce 7000 -8000 de participanti la miting viseaza senatorul PSD Ioan Mang PLAGIATORUL?Din 10 000 de membri cei cu care se lauda in trecut a scazut 3000 de membri recalcitranti si contra lui iar restul care o sa vina o sa vina adusi cu forta de asa zisi ,,lideri locali `` dar de la celelalte partide PeNaLi Bihor si PeConserva Bihor ,alianta P UsL A Bihor ,si oricum o sa fie putini din PSD Bihor iar daca o sa fie 70 de membrii PSD Bihor pupincuristi lui ,penali,traseisti,pitzipoance ,foufe ,parasutele lui,pasarica Simonica de la ITM, sa-i para bine ,/pentru ca asa de bine a dezbinat toata organizatia locala PSD Bihor ca nimeni nu-l mai crede,nu mai are incredere nimeni dintre membrii simpli PSD care sunt nemultumiti de prestatia lui ,si de gafele lui care le-a facut in politica ,de rusinea cu care ne-a facut-o in filiala PSD Bihor pentru grandomania prostii lui din cap ,increderea in PLAGIATORUL senatorul PSD Ioan Mang= vax albina !sanchi !SICTIR BAH PLAGIATORULE :))=)).Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 24 Iulie 2012, 14:29 de Romanul Simplu
Replica la @medicamentee alias Pepea Homosexualul alias Emilian Pavel consilier PSD homosexual:))=))
@MEDICAMEEEENTE KAKAMASH IN GOURA TA SA MA KAK!:)))=))FOUTETZAI PE MATAAA IN GOURA ACEEA CARE TE-OFACUT CU FRATESU PRIN INCEST.!:))=)).BAGATIAIPOULA IN MATAA SA FACI INCESTSI SA AVETI UNCOPILHANDIOCAP[AT IMPREUNA !:))=))BAH PEPEA HOMOSEXUALULALIAS PAVEL EMILIAN CONSILIER JUDETEAN PSD UN HOMOSEXUALDE CARE PSD BIHOR II ESTE RUSINE,LA ORA 00:44AM,20.07.2012 IMI SCRII REPLICA DUPACE AI VENIT DIN COLUMBUS DE LA ARS IN FOUD CU ALTI HOMOSEXUALII?TRE INTREB BAH HOMOSEXUALULE?:))=))BAH HOMOSEXUALULE O SAAM GRIJA CA SA TE DISTRUG BAH CA NE-AI FACUT DE RUSINE ORGANIZATIA PSD BIHOR CU HOMOSEXUALITATEA TA!:))=))BAH HOMOSEXUALULE EMILIAN PAVEL NUNE REPREZINTI PE MEMBRII SIMPLI DE PSD CI REPREZINTRI PE HOMOSEXUALII TAI CU CARE TE ARZI IN FOUDUL TAU DE **** IMPOUTZIT!:)0=))//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// .ACESTA ESTE OPINIA LUI ROMANUL SIMPLU.
Postat 21 Iulie 2012, 13:22 de Romanul Simplu
medicameeeenteee
"lui romanul", mai bozzzgore ia ti antidepresivele, mi e ca te spinzuri sau iti tai venele si lasi orasul fara inteligenta ta nativa de porc mistret....
Postat 21 Iulie 2012, 00:44 de medicameeentee
replica la comentatorul cu nick name-ul @medicameeente
Comentatorul cu nick name-ul @medicamente eu @Romanul Simplu am scris intodeauna ADEVARUL si DREPTATEA ,care supara conducere corupta PSD Bihor si pe senatorul PSD Ioan Mang PLAGIATORUL presedintele filialei PSD Bihor si care te-a pus pe tine pupincuristul lui sa-mi scrii replici injurii si insulte ca sa -ma intimidezi ,rusinezi,discreditezi pe forumul eBihoreanu,dar astea la mine @Romanul Simplu nu tin, ,NU IMI ESTE FRICA!Nu vreau NIMIC !numai sa distrug credibilitatea organizatie PSD Bihor si senatorului PSD Ioan Mang PLAGIATORUL pentru ca sa nu-i mai voteze nimeni altii decit pupincuristi lui,familia ,nevasta ,copii ,si amantele penale,pt ca pe noi simpli membrii militanti ai PSD Bihor nu ne mai reprezinta ,ci reprezinta gashca clica lor corupta!:))=)) Comentatorul @medicamente sa fii cine vei fi un biet postac de partid care scrie din sediul PSD Bihor mie @Romanului Simplu nu o sa-mi interzici sa-mi scriu replicile contra PSD Bihor pe toate forumurile ,pt ca dreptul la opinie al individului cetatean roman simplu al acestei tari ROMANIA este scris in Constitutia acestei tari,si nu o sa-mi intrezici acest drept pupincuristule:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 20 Iulie 2012, 07:56 de Romanul Simplu
Adevarul
ungurii si tiganii, migratorii din Asia.
Postat 19 Iulie 2012, 23:54 de tigani unguresti
bpppzzzgorilor
decit un bozzzzzgor imppputit mai bine un manglitor cu pielea groasa....
Postat 19 Iulie 2012, 23:18 de muweeee
a prins curaj escrocul
lasa-neeeee.....lasa-nee.... hotzomangule !
Postat 19 Iulie 2012, 19:53 de aha
profesore dottore
nuuuuuu.. va rugam mult stimate tov. mang-litor, nu faceti acest gest, ar fi o pierdere enorma pt. universitate, pt. invatamintul rominesc, pt. rominika si pt. acesti minunati cetateni retardati care stau toata ziua si se zgiiesc la antena3. sper ca mang-litoru`sa fie numit de colegu`dottore- maimuta- tonta si vajnicul cretinel- antenescu intr-un post de ambasador, ceva, acolo, sa ne mindrim cu el si peste hotare...
Postat 19 Iulie 2012, 11:30 de lolekbolek
Doamne, PEDEPSESTE_I pe romani !!!
Desi suna urat , chiar si ptr mine, titlul comment-ului meu, sa stiti ca am ajuns la concluzia ca romanii, dat fiind pielea groasa pe care o au, le ajunge mai greu cutitul la os sau, rusinea la obraz, de aceea trebuie sa le tragi 10 piei de pe ei ca sa simta, sau ca sa \"simta \" ca le \"bati obrazul\". Ce vreau sa spun de fapt, este ca romanul cel mandru si neaos, va trebui sa inteleaga de ce i se tranteste usa in nas prin toata Europa, si de abia pe urma va intelege si ce are de pierdut. Pai, eu inteleg articolul cu MANGlitorul astfel : un individ care nu este chiar oricine, este preamaiminunatul senator al PSD Bihor - face o fapta care de fapt este un FURT intelectual si in continuare ...eu....omul de rand trebuie sa il salut cu RESPECT si sa ma abtin ( ca doar sunt cetatean european) sa ii trag o FLE..........MA ,in fata - asa precum merita-r-ar. De aici si pana la seful lui ierarhic ,( dar nu si superior- ca la PLAGIATORI nu ai grade de comparatie, CEL MAI plagiator, ULTRAplagiator, EXTRAplagiator, SUPRAplagiator, ) s.a.m.d nu mai e mult decat 650 de Km, de la Oradea la Bucuresti. Iar daca procuroru` ala de Ponta are mai mult de 10 piei pe obraz, ar trebui sa il scuipe in fat
Postat 19 Iulie 2012, 10:30 de Floricita Ingrozita
medicameeeeente
\"lui Romanul Simplu\", handiccccapatule iar dai replici la articole? idddiotule inca nu ti ai pus funia in git, fa un bine si te sinucide la fel ca si prietenu tau ala de pe GBC din iosia, psihopatule mai bine taieti venele ca spurci lumea cu aiurelile tale de bozzzggor prost.
Postat 19 Iulie 2012, 10:06 de medicameeeente
meidmaneeeeente
"lui Romanul Simplu", handiccccapatule iar dai replici la articole? idddiotule inca nu ti ai pus funia in git, fa un bine si te sinucide la fel ca si prietenu tau ala de pe GBC din iosia, psihopatule mai bine taieti venele ca spurci lumea cu aiurelile tale de bozzzggor prost.
Postat 19 Iulie 2012, 10:05 de medicameeeente
replica la articol
CNE=o mare frauda care o sa dovedeasca asemeni ca si in cazul lui Victor Ponta Prostalul ,ca cei care au scris lucrarile l-au plagiat si asemeni si in cazul acesta de plagiat al senatorului PSD Ioan Mang PLAGIATORUL se va dovedi ca cei care au scris lucrarile originale l-au plagiat pe PLAGIATORUL Ioan Mang(ex) senator PSD !:))=)) Asta este datorita faptului ca odata ajunsa la puterea politica USL are grija sa intimideze si sa subjuge orice institutie a statului ROMANIA care-i i-a masuri si sunt contra acestei aliante USlamiste!:))=)) I- a auzi ,ce citesc ?`victima politica` `razbunare politica a declarat Mang (PLAGIATORUL) citat de Hotnews!:))=))Senatorule PSD Ioan Mang PLAGIATORUL in aroganta dumneavoastra ,in mindria cea prosta a dumneavoastra,in orgoliu prostesc ,invidie ,dusmanie ,prostie a dumneavoastra ati vrut sa fiti ministrulal Educatiei ,dar nu v-ati gindit de consecintele care le ve-ti suporta daca se afla despre lucraile dumneavoastra de doctorat plagiate ,si acuma veniti cu texte de astea ?Daca se dovedeste demisionez `DEMISIONATI! DEMISIE de onoare din toate functiile politice PSD inclusiv cea de vice presedinte CJ!:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 19 Iulie 2012, 07:09 de Romanul Simplu
Lasa ,,invatamantul superior''....
Eu zic sa nu demisionezi din ,,invatamantul superior'', acolo esti in mediuil tau, impreuna cu oameni de aceeasi teapa cu tine... Da-ti demisia din functiile politice, acolo unde nu ai calitatea morala sa fii ! Pe cine reprezinti tu in cj, pe plagiatorii din judet ?!
Postat 19 Iulie 2012, 06:24 de .
Sa fim corecti, daca se poate!
Mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi la lumina, iar Mang, cu siguranta, isi va asuma responsabilitatea faptelor sale. Surprinde faptul ca majoritatea romanilor raman indiferenti fata de umilinta si batjocura primita de la mediocritati precum Udrea, Igas, Blejnar etc. care nici macar nu stiu, cu exactitate, ce facultate au terminat, in ce an si la ce varsta.
Postat 18 Iulie 2012, 20:20 de Apolitic.
Buna seara copii
sa nu uitam de Barney, alt personaj de desene animate de toata jena care si-a aratat incapacitatea si lipsa de coloana. El trebuia de mult sa ia atitudine impotriva mangalitzei nu sa-i dea mai departe salar si gradatie de merit. Nici macar comisia aia de toata jena n-a solicitat-o el ci fosta comisie de etica, cea destituita de Pacala.
Postat 18 Iulie 2012, 18:54 de Costica
afara cu sfertodoctii din POLITICA
mizerabil individul asta. nu are pic de rusine. PROPUN REFERENDUM LOCAL PENTRU A FI ELIMINAT DIN ORICE STRUCTURA PUBLICA. AVEM DREPTUL LA ACEST REFERENDUM LOCAL, FIE CA SUNTEM INTR-O TABARA SAU ALTA, USL SAU PDL. NU ARE VREO LEGATURA. HAI SA NE MOBILIZAM SI SA CEREM REFERENDUM LOCAL PENTRU DEMITEREA LUI MANG. AVEM ACEST DREPT. NU MAI ACCEPTATI PICIORUL IN GAT SI NESIMTIREA ACESTOR JIGODII LOCALE.
Postat 18 Iulie 2012, 18:54 de ioan si nu ion
Pa si la gara
Oricum nu ai ce cauta in inv.superior. Demisia urgent si tu si seful tau Pinochio (Ponta-copy paste) pt.ca rade toata Europa de voi, ceea ce nu ma deranjeaza, dar avem si noi ce pierde si asta ma deranjeaza. HAI PA.
Postat 18 Iulie 2012, 18:19 de Anti Pinochio
cat tupeu infect paote avea mang asta
daca esti dovedit plagiator si probabil ca nu vei fi doar traim in romanica... ar trebui sa dispari din viata publica nu doar de la universitate pentru ca asta inseamna ca esti un hot infect dovedit si nu doar un infect cum esti acuma...
Postat 18 Iulie 2012, 18:07 de oradean
tupeu
Cine stie ce promisiuni o fi primit de la comisia aia pusa peste noapte de pacaliciul consiliat de Ionescu! Daca avea onoare nu trebuia sa-i mai vedem falcile nici macar pe strada nu in politica si in invatamant. Cine trebuie sa-i mai confirme ca a furat? Nu ajunge ca insisi pagubasii si-au recunoscut lucrarile?
Postat 18 Iulie 2012, 18:00 de gojdistu
comisia de etica
trebuia sa-si ia niste ochelari sau sa-si puna copii la cautat deosebiri intre pozele articolelor.
Postat 18 Iulie 2012, 17:54 de Sorin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON