URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2018, 14:00

Mang boicotează BIHOREANUL: „Chem la conferinţe pe cine vreau eu. Când n-o să mai fie Bolojan primar, ziarul ăsta o să moară!”

Mang boicotează BIHOREANUL: „Chem la conferinţe pe cine vreau eu. Când n-o să mai fie Bolojan primar, ziarul ăsta o să moară!” foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, încalcă în continuare legea şi blochează accesul jurnaliştilor BIHOREANUL la conferinţele de presă pe care le susţine la partid.

Joi, la sediul organizaţiei, din Piaţa 1 Decembrie, a programat o astfel de întâlnire, dar subalternul său, Victor Papp, care de regulă transmite invitaţiile prin SMS către jurnalişti, n-a anunţat şi BIHOREANUL. De altfel, încă din luna ianuarie, Ioan Mang a spus că va boicota redacţia şi nu o va mai invita la conferinţele de presă, nemulţumit de dezvăluirile făcute de BIHOREANUL.

Totuşi, reporterul BIHOREANULUI a mers joi, la conferinţa de presă a lui Mang, iar la finalul acesteia l-a întrebat pe preşedintele social-democraţilor bihoreni dacă va continua cu atitudinea cel puţin nepoliticoasă de a boicota redacţia.

„Atunci când îşi va reveni ziarul ăsta în ceea ce priveşte realitatea, atunci vom discuta. La conferinţă de presă sunt obligat să vă invit? Încă o dată: nu sunt întâlniri publice aici, nu se ţin din bani publici. Este o conferinţă de presă la care chem pe cine vreau”, a spus Mang, confirmând aşadar că BIHOREANUL nu va fi nici pe viitor anunţat despre conferinţele partidului.

Total neelegant, preşedintele PSD Bihor i-a replicat jurnalistului că n-are motive să se plângă, atâta vreme cât a aflat totuşi de conferinţa de presă şi, deşi a venit neinvitat, nu a fost dat afară: „Deocamdată aţi fost prezentă, nu v-a dat nimeni afară. Dacă nu aţi fost chemată, de ce aţi venit?”.

Întrebat dacă i se pare firesc ca un jurnalist al unei instituţii media locale să fie nevoit să pândească pentru a afla dacă va avea loc sau nu o conferinţă de presă a partidului de guvernământ, Mang a replicat arogant: „Pândiţi-ne!”.

Prin oprirea accesului jurnaliştilor la conferinţele pe care le organizează, PSD Bihor încalcă flagrant Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţii publice, căreia se supun şi partidele politice, care sunt finanţate din bani publici, primind subvenţii de la bugetul de stat, în funcţie de numărul de deputaţi, senatori şi aleşi locali, cel mai mare beneficiar fiind chiar PSD. Legea prevede explicit că autorităţile, instituţiile şi partidele „au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de acestea” şi că nu pot interzice accesul jurnaliştilor la aceste evenimente, şi în niciun caz pentru opiniile exprimate de aceştia. 

PSD Bihor încalcă şi Ordonanţa 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care sancţionează "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri (...), precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, înlăturarea recunoasterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social si cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

În final, şeful PSD a reiterat că are o problemă cu articolele care apar în BIHOREANUL, care ar conţine informaţii nereale, fără însă a da exemple concrete, cum de altfel niciodată nu a transmis un drept la replică redacţiei, nici nu a făcut vreo plângere privind presupuneri defăimări. În schimb, a făcut, cu aceeaşi aroganţă, o previziune despre viitorul redacţiei: „O să vedeţi, când n-o să mai fie Bolojan primar, ziarul ăsta o să moară!”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
noutate pt mang
Ziarul asta e de dinainte de Bolojan, deci sa isi bage unghia in gat ca nu ii convine un jurnalism cu investigatii si dezvaluiri ale neregulilor lor. Apropos, soferul lui (zilnic incalzeste masina in fata casei edilului intre 8:10-8:440 vazut de mine saptamani la rand) e platit tot din bani publici? Masina am inteles. Drumurile la bucale cu ATR 42, la clasa 1, tot din bani publici nu? Macar Borza si Bodea erau cu p**limea, macar atata, dar el nuuu, dupa perdeluta. Fac poze data viitoare sa nu astern doar vorbe. Incepem cu soferul de maine, sper sa ne sincronizam.
Postat 12 Aprilie 2018, 22:42 de poiu
așa-i in pnl
Eu nu aș boicota! Pentru a-mi demonstra superioritatea i-aș chema pe toți! Sigur, unele ziare interzic comentariile anti PNL sau anti Bolojan! Dar asta este politică lor editorială! D-Mang este într-o funcție publică și să permită accesul oricui! Altfel face si dumnealui ca Ilie Gavril Bolojan, Florin Alin Birta-zis pupilul, Mircea Mălan, Mihai Jurcă, Sebastian Lascu, Florica Chereches....care dacă zici cel mai mic cuvânt care nu le convine....HARȘT!
Postat 12 Aprilie 2018, 21:08 de dani-e-let
oglinda dlui mang
io tin minte ambitiile lui bolojan si vad concret ce a reusit sa faca. mang-alaule cu cornulet in chilotz, despre tine tin minte ca ti-ai parasit nevasta la 60 de ani si te-ai ascuns sub fusta unei blonde care ti-ar putea fi fiica (ihhh, bosorog pervers cu proteza ce esti!). cam aici se reduce imaginea ta. si cam asta e standardul partidului: bosorogi cu capsunele tinerele, agramati si diplomati/doctorati fara valoare intelectuala+morala, nici pentru masa, nici pentru pruncii lor.
Postat 12 Aprilie 2018, 20:22 de roger
Mangeala&
Ca mangeala e un esuat copyst politruc o stie toata urbea. Ca "seful" bihoreanului e trompeta birtinezului si pe asta o stiu toti oradeanii asa ca nimic nou in articol.
Postat 12 Aprilie 2018, 17:59 de scortosul
he, he, he
Nu am votat niciodata nici lista psd, nici a pnl, dar aici mang_litorul are dreptate! Se vede de la o posta ca sunteti tucalarii birtinezului! V-o spun cu o oarecare simpatie.
Postat 12 Aprilie 2018, 17:13 de pinonel
Rusine cu asa presedinte
Oare celor din PSD Bihor nu le este rusine cu un asa presedinte? Asta pe judet nu are nici 10% in sondaje! Aveti oameni tineri si cu notorietate in partid, scapati-va de specimene depasite ca Mang!
Postat 12 Aprilie 2018, 17:03 de alex_lungu
Acum sincer, de ce nu dati in judecata PSD-ul local?
As fi curios daca insiruirea finala de legi/articole/ordonante si ce-or mai fi ele - chiar au vreun efect.
Postat 12 Aprilie 2018, 15:12 de OradeanADN
tinta falsa
Dupa parerea mea, mang este o tinta falsa. Este de domeniul certitudinii ca nici el si nici vreun alt politician nu vor sa se schimbe si nu se vor schimba. De vina nu sunt doar politicienii, ci cei care ii voteaza, daca asta se poate numi vina. Pana la urma politicienii sunt expresia noastra, a societatii. Se pare ca asta se cere ... Daca vreti sa se schimbe ceva, incurajati nehotaratii sa se prezinte la vot, ceea ce psdiii au facut la ultimele alegeri, promitand orice si oricat. De vina sunt si cei din opozitie, impotenti sa faca opozitie si sa vina cu alternative. Asa ca: implicare nu vorbe !
Postat 12 Aprilie 2018, 14:38 de oradea_mea_si_a_ta
Penibilul Mang
Mang, stai linistit, nici tu nici vreun psd-ist n-ajunge primar, nici macar in viitorul indepartat. Asa ca ciocu mic, te pandim,, departe nu ajungi ;)
Postat 12 Aprilie 2018, 14:35 de Magda
Da
Păi noi suntem PROSTII, pt ca ii pe politicieni sa faca ce vor
Postat 12 Aprilie 2018, 14:25 de Sandu1201
2%
cu asa presedinte la Psd Oradea si eu fac o previziune : scorul partidului va fi cu doar o cifra,sub 10%. Mang esti mai penibil decat penibilul Misu Bar zis brelog,esti juenant si minti cu nerusinare
Postat 12 Aprilie 2018, 14:14 de suporter_oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON