URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Februarie 2010, 18:27

Mai multe primării au eliberat nelegal certificate de producător agricol, ca recompense pentru alegători

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"În perioada 18 ianuarie-8 februarie, inspectorii Direcţiei Agricole au verificat toate cele 101 primării ale judeţului şi au constatat că la foarte multe din acestea numeroase certificate de producător au fost eliberate în mod nelegal", a declarat, miercuri, pentru BIHOREANUL, directorul DADR Bihor, Nicolae Hodişan.

Hodişan a declarat că "mulţi primari au transformat aceste certificate de producător agricol în recompense politice, pentru persoanele care i-au votat la alegerile locale sau care au votat conform indicaţiilor lor la alegerile generale".

"S-a ajuns în situaţia ca persoane care nu au în ogradă niciun măr să obţină certificate de producător care atestă că sunt producători de mere, dar, în realitate, aceste persoane revând, de exemplu, mere cumpărate din Ungaria, la un preţ, evident, mai mare", a explicat Hodişan.

Potrivit şefului DADR Bihor, inspectorii instituţiei au constatat în timpul verificărilor desfăşurate la primăriile din judeţ că "au fost eliberate certificate de producător fără a exista vreo cerere din partea beneficiarilor şi fără a se fi întocmit procese-verbale de constatare a conformităţii în teren", ceea ce înseamnă că funcţionarii de la primării nu au verificat dacă persoanele cărora le-au eliberat certificatele deţin în proprietate sau în folosinţă terenuri agricole.

De asemenea, a spus şeful DADR Bihor, "au fost identificate situaţii în care persoane care nu au domiciliul în gospodăria solicitantului au fost trecute ca şi cum ar fi membri ai acelei gospodării".

Pe de altă parte, a adăugat Hodişan, au fost descoperite situaţii când certificatele de producător erau întocmite "în alb", în sensul că "au fost eliberate certificate de producător în baza unor cereri şi procese-verbale de constatare a conformităţii în teren întocmite fără precizarea datei, a suprafeţelor deţinute de solicitanţi şi a culturilor acestora". De asemenea, "certificatele de producător menţionau pe verso grupe de produse, ca de exemplu fructe ori legume, deşi legislaţia impune specificarea fiecărui produs în parte, adică mere, pere, tomate, cartofi şi aşa mai departe".

Totodată, a mai spus şeful DADR, inspectorii instituţiei au descoperit că unele certificate de producător au fost acordate pe două - trei trimestre în avans, deşi în mod legal viza nu se poate acorda decât trimestrial.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor nu a precizat câte primării au eliberat în mod nelegal certificate de producător agricol şi câte asemenea certificate au fost acordate fraudulos, spunând doar că "este vorba de foarte multe" şi că "toate primăriile verificate au fost avertizate în scris că trebuie să respecte legislaţia privind procedura de eliberare a certificatelor de producător agricol".

De asemenea, Nicolae Hodişan a afirmat că în perioada următoare inspectorii DADR vor desfăşura controale în pieţele agroalimentare din judeţ şi, în cazul constatării unor nereguli, se vor aplica sancţiuni cuprinse între 500 şi 10.000 de lei atât primarilor, cât şi administratorilor de pieţe care nu respectă obligaţiile privind evidenţa producătorilor şi comercianţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Certificat 2
Scuze ... toti producatorii de dejectii, ca pe celalalt cuvint l-ati eliminat electronico-bacteorologic.
Postat 17 Februarie 2010, 20:13 de Tataia
Cerificat
Te astept bai Cris Adi pe la mine, la primarie, sa-ti dau si tie certificatul pe care il astepti din iunie 2008, si-l mai astepta-i daca nu mi-as fi amintit de tine si de toti producatorii de .
Postat 17 Februarie 2010, 20:11 de Tataia
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON