URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Ianuarie 2014, 18:56

Lucrările la noua piaţă din Rogerius vor începe pe 17 februarie cu demolarea chioşcurilor dinspre strada Predeal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Piaţa Rogerius va deveni pentru un an de zile şantier. Lucrările la viitorul centru de afaceri cu produse agroalimentare de pe amplasamentul pieţei vor demara pe 17 februarie cu demolarea primelor patru chioşcuri dinspre intersecţia străzilor Predeal şi Blaise Pascal. Cele patru chioşcuri vor fi înlăturate pentru a face loc lucrărilor de amenajare a unui punct termic subteran care să deservească blocurile din vecinătate.

"Noul punct termic va fi amplasat în partea stângă a vechii pieţe, spre strada Predealului, unde acum funcţionează patru chioşcuri: cu pâine, peşte, produse fitosanitare precum şi un punct de lucru al DSV-ului", a declarat Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public, miercuri, în cadrul conferinţei de presă de lansare a proiectului european prin care a fost finanţată investiţia.

Lucrările sunt cofinanţate în procent de 50% printr-un proiect transfrontalier în valoare de 7,7 milioane euro câştigat de municipalitate în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar. În cadrul proiectului partea română va construi un centru de afaceri pe amplasamentul pieţei Rogerius, iar partenerul ungar se va ocupa de dezvoltarea incubatorului de afaceri din Debreţin.

Pe trei etape...

Construcţia centrului de afaceri cu produse agroalimentare va dura până în februarie 2015 şi se va desfăşura în trei etape. În prima etapă lucrările vor afecta porţiunea de până la hala de lapte pornind dinspre strada Blaise Pascal unde vechiul punct termic va fi demolat, în cea de-a doua etapă, care va începe cândva în vară, va intra în lucru sectorul de legume - fructe, iar în ultima etapă va fi refăcută partea de bazar dinspre linia de tramvai.

"Pe toată perioada lucrărilor, comercianţii se vor muta într-un cort pe care l-am cumpărat deja şi care va fi amplasat în parcarea din faţa Spitalului Municipal. Vreau să îi asigur pe toţi comercianţii că vor avea unde să îşi desfăşoare activitatea pe timpul şantierului", a spus Liviu Andrica, directorul ADP.

Directorul a mai spus că toţi comercianţii vor fi anunţaţi cu privire la data mutării în cort cu o lună înainte. Aceştia vor putea decide singuri dacă îşi continuă activitatea în spaţiul amenajat provizoriu, se mută în alte spaţii sau îşi sistează temporar activitatea.

Începutul e mai greu...

În ceea ce priveşte desfăşurarea lucrărilor, constructorul spune că prima etapă va fi cea mai dificilă. "Avem de construit un punct termic subteran, pentru care va trebui să mutăm utilităţile, pe timp de iarnă, fără să afectăm populaţia din zonă. Dacă vom avea temperaturi sub 5 grade Celsius, aşa cum se anunţă, va trebui să ne oprim pentru că nu se pot turna betoane", a spus Mihail Mândruţiu, directorul TIM SA Cluj.

Mândruţiu şi-a cerut scuze de la orădeni, în numele asocierii de firme pe care o reprezintă, pentru deranjul provocat de-a lungul lucrărilor. "Îmi cer scuze de la locuitorii cartierului pentru că timp de un an vor trebui să ne suporte. Sunt condiţii de şantier, aşa că va fi gălăgie, praf, în anumite perioade se va lucra inclusiv în schimbul III şi în unele zile străzile din vecinătate vor fi închise accesului auto pentru transportul blocurilor prefabricate", a afirmat directorul. Reprezentantul TIM SA şi-a exprimat însă convingerea că lucrările vor fi finalizate la timp şi în standardele asumate prin contract.

Prezent la conferinţa de presă, viceprimarul Mircea Mălan a subliniat faptul că noua construcţie a fost gândită cât mai puţin poluantă, aceasta fiind alimentată cu energie electrică din surse regenerabile obţinută pe bază de panouri fotovoltaice, cu energie termică pe bază de pompe de căldură şi cu apă caldă obţinută cu ajutorul unor panouri solare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
JOS BOLOVAN
Si unde parcheaza lumea care merge la spital, sau la piata sau cu treburi in zona cat timp se vor face lucrarile astea? Putea sau faca din start o parcare sub piata, gen Debretin
Postat 23 Ianuarie 2014, 08:58 de JOS BOLOVAN
.
bravo, si speram sa fie totul gata in februarie 2015. Sa avem o zona curata si moderna. Dar cel mai important sa fie mai putin aglomerata, pentru ca zilnic e o aglomeratie de innebunesti in zona pietei.
Postat 22 Ianuarie 2014, 22:45 de David
****
CENZURAT
Postat 22 Ianuarie 2014, 22:27 de ****
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON