URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Septembrie 2016, 11:16

Lucrări la reţeaua de termoficare: Orădenii de pe mai multe străzi din cartierele Decebal şi Ioşia rămân fără apă caldă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Societatea de Termoficare a anunţat că, începând de miercuri seară, de la ora 20, şi până joi seară, la aceeaşi oră, locuitorii de pe mai multe străzi din cartierele orădene Decebal şi Ioşia vor rămâne fără apă caldă.

Potrivit unui comunicat, furnizarea apei calde se va întrerupe de la punctele termice 506 şi 604 - 607 pentru intercalarea în reţeaua de transport a conductelor noi ale Magistralei nr. 2, pe str. W. Shakespeare.

"Sunt afectaţi consumatorii, inclusiv cei racordaţi cu PT proprii la reţeaua primară oprită, situaţi pe străzile W. Shakespeare, Brâncoveanu, Poieniţei, Splaiul Crişanei, Călăraşilor, Constructorilor, Decebal (malul stâng) şi Piaţa Cazărmii", arată comunicatul.

Pentru informaţii suplimentare, clienţii Termoficare pot suna la dispeceratul de urgenţă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate reţelele fixe şi mobile).                                                                                                          

 

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
incalzire
Asta chiar nu e o noutate, stim de altfel ca se intampla foarte des, deci oarecum ar trebui sa ne obisnuim, sau daca nu cred ca ar trebui sa ne orientam catre blocurile noi cele care au centrala astfel am putea evita neplacerile sa zic lunare? nu chiar dar aproape
Postat 28 Septembrie 2016, 19:25 de oanacristea
E nevoie de incalzire!
Legea spune ca daca trei nopti consecutive temperatura este sub 10 grade C, trebuie pornita termoficarea. Deja au fost mai mult de trei nopti cu temperaturi sub 10 grade, dar se pare ca Termoficare nu este pregatita sa faca fata. N-are timp, fiind ocupata cu inaugurari si taieri de panglici! Aratati-ne ca noua centrala este si functionala. Sa nu ne imbatam cu apa rece si sa credem ca daca turbina noua porneste in sase minute inseamna ca si intregul sistem de termoficare devine functional tot in sase minute. Nu, pana se incalzeste toata reteaua de conducte pana in Nufarul, ba chiar pana in Sanmartin, si inapoi, tot 48 de ore ii trebuie, ca si pana acum!
Postat 28 Septembrie 2016, 17:46 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON