URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Octombrie 2013, 12:02

Licitaţia pentru acordarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri a fost contestată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Licitaţia s-a finalizat, câştigătorii au fost stabiliţi, procedura de adjudecare va rămâne blocată. Asocierea firmelor clujene Diferit şi RADP, perdanta licitaţiei pentru încredinţarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii străzi pe următorii patru ani în favoarea a două asocieri de companii reprezentate de Selina şi Drumuri Orăşeneşti, a contestat rezultatele concursului de oferte.

Cele două companii, care au avut o ofertă cu patru milioane lei mai ieftină decât concurenţa, au depus pe 15 octombrie o petiţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care au cerut să fie acceptate la licitaţie sau organizatorii să declare inadmisibile ofertele concurenţei.

Potrivit comisiei de licitaţie, oferta asocierii formate din societăţile Diferit şi RADP Cluj a fost respinsă ca inadmisibilă pe considerentul că nu a fost conformă caietului de sarcini.

"Printre altele, cele două firme nu au descris corespunzător procedurile tehnice şi nici planul de urmărire al calităţii lucrărilor. De asemenea, deşi acest lucru a contravenit caietului de sarcini, asocierea a cerut preţuri diferite pentru aceeaşi categorie de lucrări, spre exemplu pentru transportul materialelor într-un loc era un preţ, în alt loc, alt preţ", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Ca urmare a contestării licitaţiei, municipalitatea a înaintat joi CNSC un punct de vedere în care îşi menţine soluţia iniţială. "Am cerut CNSC să respingă ca nefondată contestaţia depusă. Pe lege, instituţia are la dispoziţie 20 de zile pentru a se pronunţa. Dacă va trebui, ne vom apăra soluţia dată inclusiv la Curtea de Apel pentru că suntem convinşi că am respectat toată procedura", a spus viceprimarul Mălan.

Viceprimarul a mai spus că în perioada rămasă până la semnarea contractului cu noii constructori de îngrijirea străzilor orădene se va ocupa în continuare tot firma Selina. "Într-un fel, pentru oraş, amânarea nici nu este un lucru atât de rău, pentru că în prezent, Selina lucrează la preţurile de acum patru ani, care sunt mai mici", a afirmat Mircea Mălan.

Până la soluţionarea contestaţiei şi semnarea contractului de lucrări cu firmele care vor fi declarate câştigătoare, pregătirea de iarnă a drumurilor orădene va rămâne în continuare în grija firmei Selina.

Cea mai mare licitaţie pentru lucrări de întreţinere, reparaţii, amenajări de străzi, poduri şi trafic rutier, cu un buget estimat la 22 milioane euro, a fost adjudecată săptămâna trecută, firma Selina pierzând monopolul asupra lucrărilor de reparaţii în Oradea..

Potrivit Primăriei, asocierea firmelor Selina şi Drumuri Bihor se va ocupa în următorii patru ani de întreţinerea celor 426 de străzi situate pe malul stâng, în Oraşul Nou, Subcetate, Velenţa, Dragoş Vodă, Dimitrie Cantemir şi Nufărul, pentru suma de 45,1 milioane lei plus TVA.

Celelalte 364 de străzi de pe malul drept, din cartierele Rogerius, Oncea, Nicolae Iorga şi toate arterele adiacente, vor fi întreţinute de Drumuri Orăşeneşti, Gauss Topo şi Ritmoteh pentru 44,7 milioane lei.

Citeşte pe aceeaşi temă şi: "Pe din două! Monopolul firmei Selina asupra reparaţiilor de străzi din Oradea a fost spart"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
De sunt eu acele nu-ti sunt mama eu
Eu, de fapt, sunt BOTEANU dupa nevasta-mea. M-am maritat cu fata generalului Boteanu ca sa ajung mai mare ca BOC (la inaltime). Altfel, ma cheama OAIE Ioan.
Postat 19 Octombrie 2013, 18:52 de S.R.I.
Am firma mea si mai am o stea
Apropos de faptul ca te fura oamenii tai! Beni, ai grija la BOTEANU (zis colonelu`) care te asteapta la colt de cand i-ai furat banii de la sfarsitul anului cu mana lui Roman. Lui calin i-a fost cam grau pentru ca primea inapoi si el din banii lui Boteanu. Intre timp Botica nu doarme si isi recupereaza banii incet, incet vanzand utilaje prin oamenii tai. Deja ii merge mai bine decat iti merge tie dar, culmea pe banii tai. La mai mare. (va doresc o zi buna)
Postat 19 Octombrie 2013, 10:43 de A-TU
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON