URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Mai 2016, 18:49

La loc comanda! Consiliul Local îşi revocă hotărârile de supraimpozitare a clădirilor nereabilitate emise eronat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

BIHOREANUL a avut dreptate! Valul de contestaţii depus de orădeni în urma deciziilor de supraimpozitare a clădirilor neînreţinute emise de Consiliul Local în ultima şedinţă de anul trecut la propunerea municipalităţii este urmat acum de revocări pe bandă rulantă ale hotărârilor iniţiale.

Deliberativul local a modificat joia trecută 14 hotărâri, scutind de supraimpozitare peste 45 de proprietari.

Conform raportului de specialitatea înaintat consilierilor locali, în majoritatea cazurilor a fost vorba de orădeni despre care în urma verificărilor în teren Poliţia Locală a constatat că nu sunt direct răspunzători pentru starea jalnică a imobilului pentru că deţin apartamente în interiorul unei curţi comune sau fără nicio legătură cu imobilul de la stradă.

Pe lista orădenilor scutiţi de suprataxare se numără o parte din proprietarii imobilelor situate la adresele Nicolae Jiga 34, Republicii 71, Ady Endre 24, Republicii 69, Samuil Micu-Klein 8, Piaţa Cazărmii 17, Vasile Alecsandri 10, Iuliu Maniu 10 şi Traian 7.

Consiliul Local a mai scos de pe lista imobilelor supraimpozitate clădirea situată pe strada Tudor Vladimirescu 38, care a fost trecută pe listă de două ori, adică şi dinspre strada Sulyok Istvan 2, imobilul din Cuza Vodă 80, care, de fapt, îi aparţine şi clădirea din strada Iuliu Maniu 36 - 38, pentru care proprietarii şi-au scos deja autorizaţie de reparaţii.

Primarul Ilie Bolojan a pus erorile înregistrate pe seama grabei generate de apariţia cu întârziere a Codului Fiscal care permitea supraimpozitarea clădirilor neîngrijite. "Pentru anul viitor va exista timp suficient Poliţia Locală să facă verificări temeinice, iar proprietarii acelor imobile să fie înştiinţaţi", a spus primarul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
@hateretards
L-am vazut pe nea ilie, cumpara cateva galetuse! Scria pe ele REFERENDUM 2016! Asa speri ca va rezolva problema apei termale, a rosioarei lui Racovita, a melcului termal?!
Postat 03 Mai 2016, 16:59 de pinonel
:))))))
prostoreadean, deci Bolojan e de vina ca nu mai este apa termala in Felix si 1 Mai? :))))))))))))) Asta e motivul pentru care va impotriviti unirii? Doar tampenii din astea vi se dicteaza acolo la sediu?? Vad ca inainte de alegeri postacii devin tot mai agresivi :)) In curand spuneti ca Bolojan e de vina si pentru ce se intampla in Ucraina sau Moldova :)))))
Postat 03 Mai 2016, 11:48 de hateretards
@detectiv
Bravo
Postat 03 Mai 2016, 10:48 de Tinas
Lupta de clasa
Subscriu cu @detectiv si citez un articol din "catavencii" ,fara nici o legatura: "În 1906, în luna mai, ulițele centrale și mahalalele Bucureștiului tresăltau de lume. Carol I, regele României, era sărbătorit pentru cei 40 de ani petrecuți pe tron în inima unui teritoriu sălbatic, locuit de tribul îndărătnic, palavragiu și leneș de gintă latină. Erau motive de băut. Statul român urcase în ochii Europei. Un acord secret, semnat cu Germania și Austro-Ungaria, făcea din România aliatul militar al Puterilor Centrale. Afacerea Strousberg lăsase în urmă o gaură financiară adîncă, dar și o cale ferată pe care Mam’mare, Mamița și Tanti Mița puteau plimba generația domnului Goe cu biletul la pamblica pălăriei și cu capul scos pe geam. Comerțul cu cereale pe Marea Neagră începea să facă din Bărăgan grînarul Marilor Puteri. Flotele comerciale ale Franței, Angliei și Germaniei ieșeau din porturile dunărene cocoșate de porumb, sturioni și caviar. Se putea vorbi acum despre o politică școlară și despre fundația cîtorva spitale. Dar țărănimea, lipsită de pămînt, murea de foame și de epuizare, trudind pe moșiile boierești. Arendașii storceau banii de șampanie franțuzească direct din sudoarea plugarilor. Viața în satul Flămînzi depindea ba de o clacă, ba de o mierlă doborîtă cu praștia. Așa că răscoala țărănească n-a mai putut fi ținută în frîu. În 1888, 1889 și 1900, țăranii care cereau izolat pămînt fuseseră împușcați preventiv, dar în 1907 țara a luat foc. Arendașii evrei din Moldova au fost fugăriți și puși să ardă odată cu conacele. Apoi, cînd pîrjolul a ajuns în Oltenia, au primit botezul flăcării chiar moșierii mai înceți de picior. Guvernul conservator s-a speriat, iar Carol, care trăsese deja sabia, i-a adus la putere pe liberali. Plutonul de execuție a fost format din Dumitru A. Sturza, prim-ministru și președinte al PNL, Ionel Brătianu, ministru de Interne, și Alexandru Averescu, ministru de Război. Și, pentru că veni vorba de război, asta s-a și întîmplat. Guvernul a mobilizat armata și a asmuțit asupra vetrelor sătești 140.000 de ostași. O primăvară întreagă, țărănimea română a fugit în zigzag, doar-doar o scăpa de plumbi și de ghiulele. Cînd numărul morților a ajuns pe la 10-11.000, artileria a tăcut, lăsînd represaliile pe seama ofițerilor care lucrau la pistol, din goana calului. Reforma agrară, care trebuia să panseze rănile răsculaților, nu s-a făcut. Carol a hotărît ca țăranii să mai stea 45 de ani în penumbra istoriei și să aștepte colectivizarea
Postat 03 Mai 2016, 10:35 de excalibur
@ hate retards
Ai tupeu sa pomenesti de Felix si 1 Mai.. Sa nu uitam ca Sanmartin e condus de Popus adica de omul lui Bolojan, de doua mandate. Specialistul pe proiecte europene din primaria Sanmartin este omul lui Popus si bine inteles ca taie frunza la caini in primarie, neexistand nici un proiect finalizat. Cat despre apa geotermala, fii sigur ca nu taranii din Betfia sau Rontau o risipesc, ci smecherii cu pensiuni si piscine, dintre care cea mai mare parte sunt oradeni cu 'functii' si 'trecere' la autoritati, motiv pentru care 'nu s-a gasit sursa furturilor' de apa geotermala! Mai vrei? Stai jos! Esti P......!
Postat 03 Mai 2016, 09:02 de User anonimizat
Primarul,viceprimarul,arhitectul sef,firmele "de casa",....fac exceptie ?
Dar Malan(viceprimarul fara scrupule al Oradei,care aporteaza la orice comanda primita din partea primarului Bolojan ), proprietarul imobilului de pe str. Szigligeti Ede ,a carei fatada degradata si neingrijita ,ne induce imaginea unui "taran flausat" - se afla pe lista imobilelor supraimpozitate ? Bineinteles ca nu ! Dar pentru fatadele degradate ale cladirilor cu proprietari exproprtiati de Primaria Oradea(Drum expres),inca nedemolate, ocupate de constructorul Selina Group,cu toate ca lucrarile au fost declarate in procent de 90% fializate,cine este supraimpozitat ? Unde Primaria demoleaza,zona arata ca dupa un bombardament,luni de zile o mizerie de nedescris.Pentru disconfortul creat oradenilor din imediata apropiere,raspunsul vine imediat : "Este santier,lucrarile nu s-au finalizat "Dar autorizatii si avize pentru aceste modificari de proiect sunt ? Dna Anamaria Sava ne spune ca da.Institutiile abilitate(ANM Oradea,GNM si Regionala CFR) ne spun insa cu totul altceva.Sa vedem ce vor spune si cei de la ISC Oradea si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice .Deci,don Malan,sunteti pe lista ?
Postat 03 Mai 2016, 00:25 de platona
@(hate)retards
Nu am sa iti raspund in tonul tau, desteptul cedeaza primul, imi pare rau ca traiesti sau ai trait intr-o familie in care exista obiceiul ca membrii familiei foloseasca apelativul "prostule", asa ai fost crescut asa esti, asa vorbesti, pt tine e ok sa ii spui unui om ca e prost, chiar daca are mai multa scoala decat ai tu vacanta, nu ma supar. Totusi, in acest timp in care tu o duci bine aici in aceasta lume, exista familii (nu e cazul meu) care o duc greu, care abia isi platesc caldura, parinti care plang pt ca nu au ce oferi copiilor, parinti cu copii raciti pt ca nu e caldura, parinti care v-ar linsa intr-o secunda, pe voi cei indestulati. Nu ma faci pe mine prost, ci pe cei pe care i-am reprezentat prin comentariul meu. Fii mai domol pt ca nu se stie ce te asteapta in ziua de maine, si nu uita ca pe cealalta lume Bolojan nu va mai fi primar si nu te va putea ajuta. (daca vrei poti continua cu jignirile, pot sa le accept dar nu pot sa fac pt tine nimic, comportamentul tau este deja format)
Postat 02 Mai 2016, 23:02 de detectiv
Stai jos!
detectiv, Baile Felix si 1 Mai vor ajunge o epava fara apa termala, asa ca mai bine taci daca nu stii de ce latri! Poti sa stai jos ca esti prost gramada!
Postat 02 Mai 2016, 21:52 de hateretards
Da, da...
"Primarul Ilie Bolojan a pus erorile înregistrate pe seama grabei generate de apariţia cu întârziere a..." Erorile se datoreaza FOAMEI DE BANI domnule primar, nu mai stii ce sa mai mulgi, ti-as spune eu pe cine sa mulgi dar nu e locul potrivit, ca pe noi ne-ai muls pana la sange, marele inventator de taxe. Acum speri sa mulgi si Sanmartinul, nu mai visa, mai lasa-i pe oamenii aceia sa mai traiasca, binele tau este aducator de saracie, de foame, de frig in apartamente. Vrem caldura mai ieftina nu pavaje si alte infrumusetari deochiate, auzi???? Daca ne vrei binele rezolva problemele care ne ustura pe toti, pt ca infometati si zgriburiti, cu buzunarele goale, cu taxe peste taxe si amenzi, NNUU ne intereseaza nici terasele din centru nici "infrumusetarile" din zona PMO, intr-un cuvant afacerile tale. Cate zile ai petrecut in frig (la tine acasa) in aceasta iarna? Cate zile ai stat fara apa? Cate parcari ai platit cand ai parcat prin oras?
Postat 02 Mai 2016, 21:38 de detectiv
sigur!!!!!!!!!!
dar pana la atatea contestatii,ne-ati facut hoti si in toate felurile...si acum isi asuma si ziarul "mama"ca a descoperit falsurile matale,dl Bolojan!
Postat 02 Mai 2016, 20:21 de onuta
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON