URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2015, 13:39

La limită: Consiliul Local a hotărât organizarea unui nou referendum pentru unificarea cu Sînmartin pe 14 iunie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrunit în premieră într-o zi de weekend, Consiliul Local Oradea a hotărât sâmbătă cu 14 voturi "pentru", limita minimă permisă de lege, organizarea pe data de 14 iunie a celui de-al doilea referendum pentru consultarea orădenilor cu privire la unificarea municipiului cu comuna Sînmartin. Decizia a fost luată prin votul consilierilor PNL, la propunerea primarului Ilie Bolojan.

Edilul a cerut organizarea celei de a doua consultări publice pe considerendul că referendumul din 10 mai, organizat pe aceeaşi temă, nu a putut fi validat din cauza prezenţei la urne a numai 19% din orădenii cu drept de vot faţă de pragul de 30% impus de lege, în condiţiile în care 95,8% din votanţi s-au pronunţat în favoarea unificării.

Orădenii vor fi chemaţi să răspundă pentru a doua oară la întrebarea "Sunteţi de acord cu alipirea comunei Sînmartin la municipiului Oradea?", în contextul în care majoritatea locuitorilor comunei limitrofe au votat duminica trecută unirea cu Oradea.

UDMR ar mai aştepta...

Hotărârea cu privire la organizarea unui nou referendum peste o lună a fost luată în condiţiile în care cei patru reprezentanţi ai UDMR aflaţi în sală s-au abţinut de la vot. Consilierul local Ritli Csongor a motivat poziţia reprezentanţilor uniunii prin faptul că municipalitatea nu a primit încă niciun răspuns de la Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la legalitatea organizării celui de-al doilea referendum. "Ne-am abţinut să votăm pentru că nu avem încă un răspus din partea AEP privind condiţiile de legalitate. Considerăm că acest răspuns ar fi fost util şi se putea aştepta ca acesta să sosească", a declarat consilierul.

Primarul Ilie Bolojan a făcut precizarea că avizul AEP este pur consultativ, iar municipalitatea a cerut un punct de vedere doar pentru a se asigura că nu va întâmpina niciun fel de probleme la organizarea referendumului din 14 iunie. "Consultarea AEP nu este impusă de lege, dar am cerut poziţia instituţiei, aşa cum am cerut şi la organizarea primului referendum, pentru a ne asigura că totul este în bună regulă. Din discuţiile telefonice am înţeles că vom primi un răspuns oficial săptămâna viitoare", a explicat Bolojan. Edilul a precizat că legalitatea hotărârii privind referendumul va fi oricum verificată de Instituţia Prefectului, iar Consiliul Local nu va putea pune în operă o consultare publică în afara legii.

... iar PSD vrea numai pe bani

Dacă grupul UDMR a preferat să se abţină de la vot, consilierii PSD au votat împotrivă. Dincolo de opoziţia manifestată încă din prima campanie pentru referendum cu privire la fuziunea prin absorbţie a celor două localităţi, social-democraţii au mai avut un motiv să voteze împotrivă. Deliberativul local a respins propunerea consilierului Adrian Stângă ca şi reprezentanţii partidelor în secţiile de votare, nu doar preşedinţii acestora, să fie plătiţi pentru munca prestată cu ocazia consultării publice.

Primarul Ilie Bolojan a propus încă de la începutul săptămânii ca aceştia să nu fie plătiţi, pentru a nu încărca factura celui de al doilea referendum, cu atât mai mult cu cât acesta va fi organizat din economiile de circa 120.000 lei făcute în urma primului scrutin.

"Având în vedere ataşamentul declarat al partidelor politice faţă de municipiul Oradea, sunt convins că va fi o cinste şi onoare pentru toţi reprezentanţii lor să facă parte din birourile secţiilor de votare, pentru ca orădenii să îşi poată exprima punctul de vedere. În felul acesta vom răspunde şi unor critici legate de cheltuielile care se fac cu organizarea referendumului", a ironizat primarul Ilie Bolojan propunerea consilierului social-democrat.

Acum ori niciodată!

Mai mult, întrebat de consilierul PSD, Debelka Boglarka, de câte ori este dispus să reia organizarea referendumului cu privire la fuziunea prin absorbţie a localităţilor Oradea şi Sînmartin pentru ca acesta să poată fi validat, edilul a spus că scrutinul din 14 iunie este ultimul la care vor fi chemaţi orădenii.

"În mod clar nu va mai fi organizat în acest ciclu electoral, sau cel puţin eu în calitate de primar nu voi mai propune un nou referendum pe această temă. Este logic că, dacă nici a doua oară, atunci când lucrurile depind numai de ei, orădenii nu se vor prezenta la vot, aceasta este situaţia", a spus primarul.

În cadrul şedinţei de sâmbătă, consilierii locali au mai aprobat şi calendarul după care se va desfăşura referendumul din 14 iunie. Campania electorală pentru scrutinul cu privire la unificarea va putea fi reluată încă de luni, odată cu aducerea la cunoştinţa publică a datei referendumului. Scrutinul din 14 iunie se va ţine prin intermediul a 143 de secţii de votare care vor fi deschise între orele 7 – 23.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
26 Comentarii
cvorum
@andy: corect! pedeleii ne-au invatat cu BOICOT-ul, asa facem!In privinta Parlamentului te inseli! In lipsa cvorum-ului VOTUL nici nu incepe! Deci nu are ce sa se reia!
Postat 18 Mai 2015, 09:39 de TDS
refereddum
Incrancenarea unora de a de a arunca cu noroi ar putea fi distractiva daca nu ar fi penibila. Nu le stiu motivele dar inclin tot mai multa sa cred ca nu sunt "dezintersate" (material ma refer). Nu mai insistati cu "80% impotriva" ca e jenant. Daca sunteti 80% impotriva veniti la vot si dati-i o lectie primarului. Eu sunt sigur ca daca referendumul se respinge prin vot nu din cauza prezentei, Bolojan isi va da demisia. Dar e doar "gargara", la fel cum s-a intamplat si la referendumul cu Basescu cund PDL-istii au sustinut ca cei care nu au votat au fost impotriva. Atunci i-ati acuizat acum ii copiati (va pricepeti la copiat!) Referitor la repetarea referendumului, nu inteleg unde e problema. Daca in parlament sau in consiliul local nu se intreuneste cvorumul pt votarea unei legi, nu se reia votul ? Sau ar trebui, dupa cum sustineti voi, sa se considere ca cei care nu au venit erau impotriva, deci legea se respinge. Corect? Pana una alta, au votat alesii locali. Daca nu va convin aveti posibilitatea peste un an sa-i schimbati, dar din pacate pt voi, la cate "realizari" are PSD-ul in Oradea sa va bucurati daca o sa aveti alesi. Sau o sa sustineti ca cei care nu au votat erau votantii vostri dar aau refuzat sa voteze in semn de protest. Tot sper sa vad macar o data ca interesele orasului sunt puse inaintea intereselor de partid sau ale celor personale. Se spune ca speranta moare ultima, dar in situatia de mai sus, din pacate, cred ca speranta "a murit la nastere".
Postat 18 Mai 2015, 09:07 de andy
@windos
Stim ca lucrezi la una dintre institutiile de control de pe aici dar cu saracu unoradean ce ai?
Postat 18 Mai 2015, 08:44 de Tinas
Re: unoradean
Mama proştilor find veşnic gravida, te-a lepădat din prima sau s-a lăsat chinuită pe altarul birteanului ??? Tu să dai sfaturi lui mutu, măi analfabet mediocru şi cu şcoala făcută la fară frecvenţă !!! Eşti incapabil să comentezi fondul unui articol sau al unei probleme, dar dai din taste fără să ai o soluţie măcar, din moment ce eşti o caricatură de trompetă penibilă doar pentru postările altora !!! Cine nu-i cu voi e împotriva voastră, nu-i aşa tembelule ??? Rămâi tălâmb până o să-ţi tragă edilul una peste bot, de o să-ţi umble fulgii prin oraş ca la o găină beată, de câtă eficienţă ai în intervenţiile tale !!! Nu-ţi meriţi banii aşa că ... hai, marş !!!
Postat 17 Mai 2015, 23:07 de WinDos
wtf is wrong with you people
Partidele politice își urmăresc propriul interes de grup și acesta, de cele mai multe ori, nu este în folosul comunității. Dacă unirea cu Sînmartin era inițiată de un primar PSD, probabil că se opuneau consilierii PNL. Referendumul acesta nu are legătura cu politica și simpatia sau apartenența față de un partid sau altul, are însă legătură directă cu viitorul nostru și cu dezvoltarea orașului. După mult timp, orădenii au în sfârșit destinul în propriile mâini și ar fi o mare tâmpenie să nu profite de această ocazie. E nevoie doar de 5 min și un vot pentru o șansă reală la o viață mai bună. Este momentul ca și orădenii, măcar o dată-n viață, să-ți vadă propriul interes.
Postat 17 Mai 2015, 23:00 de info41life
Debelka, debelka moie strane consiliu debil ...
Toata lumea stie aceasta melodia a Lepei Brena.. blonda voluptoasa sarba ce ne bucura ochii si peretii cu posterele ei ... Da primesc sa fie referendum dar sa nu se voteze... sau daca se voteaza atunci sa nu mai fie referendum.. zicea cetateanul turmentat.. cetateanul de limba maghiara zice ca faceti voi ce vrei oricum noi castigam .. aduceti cati tarani vreti oricum Bolojan e un tampit ce il conducem noi... acum sa fie primit concertul.. am auzit ca va canta in deschidere lady Gaga... deoarece disperarea sa castige referendumul e atat de mare incat Bolojan face eforturi de a aduce pe Michael Jackson sa cante .... Sa va fie rusine...
Postat 17 Mai 2015, 13:19 de tzopunpecamp
aha..
@unoradean: fii pe pace!
Postat 17 Mai 2015, 13:15 de TDS
@windos si cei asemenea
cei care observa/identifica/sunt martori la o incalcare a legii si nu o aduc la cunostinta autoritatilor sunt practic complici. deci baieti si fete decat sa dati pe aici pe forum cu papagalul aiurea mai bine dati cu subsemnatul pe o declaratie la politie, dna si ce alte institutii or mai fi si luati atitudine. daca va rezumati doar la comentarii aiurea inseamna ca sunteti doar niste BARFITORI. calomniati doar pentru a iesi din mediocritate.
Postat 17 Mai 2015, 13:10 de unoradean
ADINA
Daca tu inventezi dex e clar: crezi ca tupeul tine loc de inteligenta. Pune mana si citeste dex , nu cuvantarile lui Bolojan
Postat 17 Mai 2015, 13:06 de unomsimplu
votez prin nprezentare
la comenariile de la alt articol pe aceeasi tema mi-am aratat nemultumirea fata de lucruri care ma dor mai tare si cu efect imediat asupra vietii mele decat marea unire. imensa mi-a fost mirarea sa vad baietii ca s-au apucat de inlaturat asfaltul de pe una din denivelari. sper ca acum o vor repara si nu o vor lasa asa :)). acum astept anveloparea blocului ;) despre referendum eu votez NU prin absenta. o duminica placuta tuturor!
Postat 17 Mai 2015, 12:54 de unoradean
normal că-s deşteaptă!
lucrurile au evoluat de la franţuzismele tale cu "nepotizmul", treaba e mult mai aprigă şi strânsă vremurile altele, deci "din tată în fiu" sau fiică :) depinde ce ai sau nu ai!!! hai, pa!!!
Postat 17 Mai 2015, 12:11 de ADINA
Prin încălcarea art. 39, aliniat 4, din Legea 215/2001 (legea administraţiei publice locale, republicata) ... se aduce un grav prejudiciu pentru Oradea ...
... Pop Claudiu, prefect de conjunctură "turistică şi de alimentaţie publică hotelieră" ... trezeşte-te !!! Ajungi complice la încălcarea repetată a legii, nu pentru prima dată în ceea ce priveşte hotărâri ordinare luate prin vot extraordinar !!! Personal sunt de acord cu fuziunea, nu prin absorbţie ci prin comasare şi menţinerea primăriei rurale ca sector al unităţii urbane, dar nu în baza unui referendum nelegal organizat ca măsură de consultare a populaţiei !!! Nu e nevoie, pentru a face demersurile de unificare, de o consultare repetată, prima cu un cost de peste 600.000 lei iar a doua estimată la 400.000 lei (aşadar un total de 1.000.000 lei risipiţi doar pe "nebunia" unui individ ce se numeşte edil) !!! Penibilitatea acestui demers, care ne arată şi nivelul de inteligenţă a aleşilor locali, a ajuns să-i facă pe mulţi edili din administraţiile publice locale din ţară, să-şi râdă de Oradea şi de orădeni !!! Eu cel puţin, m-am săturat să fiu luat în batjocură de indivizi care nici măcar nu au habar ce înseamnă dezvoltarea durabilă a localităţilor, doar pentru că provin din Bihor ... "judeţul cu cele mai multe înfrăţiri locale între surzi şi nevăzători", cum îmi arunca în ureche un primar de comună din Maramureş, în semn evident de "respect" !!!
Postat 17 Mai 2015, 10:15 de WinDos
@ADINA
Da inteligenta esti " NEPOTÍSM, nepotisme, s. n. (Fam.) Faptul de a uza de autoritatea sau de influența personală în favoarea rudelor sau a prietenilor; promovare prin protecția rudelor și a prietenilor influenți. – Din fr. népotisme. Sursa: DEX '09 (2009)" " FILIÁȚIE, filiații, s. f. 1. Legătură de rudenie între copii și părinți, descendență; p. gener. legătură de rudenie în linie dreaptă. 2. Fig. Legătură între lucruri, întâmplări, fenomene etc. care derivă unele din celelalte. [Pr.: -li-a-. – Var.: filiațiúne s. f.] – Din fr. filiation. Sursa: DEX '09 (2009) " Deci impunerea unui fiu intr o funtie ce este, nepotism sau filiaţie?
Postat 17 Mai 2015, 09:53 de unomsimplu
!!!
Pregatiti banii dragi consilieri...daca nu iese nici acum ???? cam pe când reprogramati???
Postat 17 Mai 2015, 09:34 de Tinas
vai......
ce se mai oftică lumea pe forum!!!!!!!felicitari lui BOLOJAN!!! I-a pus la treabă pe trândavi!!! cât despre nepotism ... de fapt e filiaţie!!! încă nu aţi observat???
Postat 17 Mai 2015, 01:09 de ADINA
Bulibasa Bolojan si cei 19 %oraseni contra a 80 % de c"tarani" oradeni !
Sunt sigur ca cei 80% de " tarani" oradeni ,care au boicotat referendumul din 10 mai,vor spune pass si de aceasta data tentativei Bulibasului de Oradea de a ignora Legea bunului simt !
Postat 16 Mai 2015, 22:44 de platona
@TDS
Pana cand nu plesneste fierea in tine, nu te crede nimeni. Hai, inca putin ca nu mai e mult.
Postat 16 Mai 2015, 22:01 de Valhalla-Asgard
@WinDos
Liberali nu vor pierde pentru ca in Oradea nu sunt practic decat 2 partide PNL si udmr cu cine sa voteze omul, cu Mang, cu Pintea?
Postat 16 Mai 2015, 19:37 de unomsimplu
"... va fi o cinste şi onoare ..."
Va fi un fiasco total, se va fura in draci si se va vota in stil Dragnea, Frunzaverde, etc ... ca de obicei de altfel ... referenduml va fi invalidat de rusine ... dar vor rezultate colaterale remarcabile, in sensul in care va fi schimbat prefectul cu unul care stie mai multa aritmetica, apoi liberalii vor pierde alegerile locale de anul viitor pentru Oradea si, nu in ultimul rand, o sa inceapa sa curga cu dosarele talharilor care au trait ca ciocoii pe banii municipalitatii in ultimii 7 ani !!!
Postat 16 Mai 2015, 18:28 de WinDos
gigi1
Clasic pentru o dezinformare tipic securista in loc sa raspund la intrebari logice jignesc pt a abate atentia de ele halal liberalism.
Postat 16 Mai 2015, 18:10 de unomsimplu
Deja-vu
@unomsimplu , la fel de simplu ca si gramatica pe care o folosesti. Cuvintele: cratima si virgula ar trebui sa le repeti pana incepi sa le folosesti. M-am referit la modul in care a folosit excesiv CapsLock si repetarea obsesiva a unor cuvinte. De unde pana unde "..nu e de acord cu tine"? Citesti cumva alt comentariu? Postezi pe mai multe pagini? Oricum nu esti capabil de analiza pe text. Hai pa si la clasele 5-8 cu tine. Mama ei de limba romana pocita de toti agramatii postaci.
Postat 16 Mai 2015, 17:34 de gigi1
gigi1
Dincolo de ironiile ieftine fata de un om care nu e de acord cu tine , te intreb: e in spiritul liberal ce se intampa, Sa repeti votul daca nu iese cum vrea Bolojan? Daca nici acum nu iese cine suporta costurile? Consilierii care au votat pro sau oradenii de rand? Ce ve ti face cu cei care nu merg la vot? Ii trimiteti la canal? Cu ce sa remarcat Felea ca sa voteze in numele a miii de oradeni? a da stiu ce fiul unui decan care era finul lui Maghiar .Acel decan a fost consilier local iar acum e fiul, nu va miroase a nepotism? Ce avocat cu greutate lasa "bara" pentru un job de funtionar public?
Postat 16 Mai 2015, 16:25 de unomsimplu
Mai usor
@TDS deja iti ies spume la gura. Mai usor. O sa-i ia DNA -ul cat de curand pe alde Bolo si Malan. Dar tu ti-ai uitat medicamentele? Vezi ca sunt chestiile alea mici colorate, pe care ca sa le iei, iti zic paritntii ca sunt skittles. Calmeaza-te.
Postat 16 Mai 2015, 16:01 de gigi1
FARA CUVINTE
BOLOJAN=SCARBA, UIMIRE, SCARBDA, RUSINE, IMPOSTURA, SCARBA , NERUSINARE, DIAVOLUL PE PAMANT, SCARBA, RUSINE, TEROARE!
Postat 16 Mai 2015, 14:48 de TDS
???????????
BOLOJAN denuntat in Dosarul Microsoft! DE ce nu il intreaba nimeni NIMIC? ?????????????????????????????????????????????????
Postat 16 Mai 2015, 14:47 de TDS
MAREA NERUSINARE!
IMI E O SCARBA DE PNL pe care nu as fi anticipat-o acum cativa ani! SA VA FIE RUSINE,MALAN, LASCU, FELEA, VULCU, MANEA si care mai sunteti(ca nu va stiu pe toti)! CONSILIUL LOCAL ORADEA SUBORDONAT 100% INTERESELOR LUI BOLOJAN! CLO care si in 2013 a votat TRANZACTIA devenita HCL 651/09.09.2013! SA AJUNGETI CU TOTII LA...BRUTARIE! NERUSINATILOR!
Postat 16 Mai 2015, 14:43 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON