URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Martie 2016, 10:34

La ei se poate! Aeroportul din Debreţin vine cu o super ofertă: transfer din şi spre Oradea, cu doar cu 6 euro

La ei se poate! Aeroportul din Debreţin vine cu o super ofertă: transfer din şi spre Oradea, cu doar cu 6 euro foto: i.imgur.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În vreme ce la Oradea cursele aeriene internaţionale sunt încă la stadiul de promisiuni, vecinii unguri nu stau deloc pe gânduri. Aeroportul din Debreţin anunţă transfer auto dinspre şi spre Oradea cu doar 6 euro!

Potrivit unui comunicat transmis în limba română de reprezentanţii aeroportului ungar, serviciul este disponibil începând din 14 martie, plecarea  făcându-se din zona Gării Centrale, respectiv de pe Bd. Ştefan cel Mare, nr. 4, cu mijloacele de transport aparţinând companiei OTGABI IMPEX SRL.

"Transportatorul, cu o experienţă vastă în transportul de persoane, vine alături de Debrecen Airport pentru a presta acest pachet de servicii, reprezentând o mare realizare pentru noi. Astfel călătorii noştri din România pot beneficia de servicii de transfer de calitate, la preţuri accesibile. Autobuzul de transfer va aştepta călătorii la ieşirea din terminalul aeroportului, într-o parcare specială. În limita locurilor disponibile, locuitorii din Oradea sau Debrecen pot folosi acest serviciu de a călători între cele două localităţi", arată comunicatul.

Preţul unei călătorii între aeroportul Debreţin şi Oradea este de 6 euro, suma putând fi achitată în lei şi forinţi. Deocamdată, biletele se pot cumpăra doar de la şofer, însă se doreşte şi implementarea unui sistem de plată online.

"Cursa de transfer circulă între Oradea şi Debrecen Airport şi retur. Avem legătură pentru fiecare cursă aeriană de la aeroport. Cursa de dimineaţa intră şi la gara din Debrecen, făcând legătură cu trenul pentru Budapesta şi Viena", se arată pe site-ul proiectului deboratransfer.eu.

În limita locurilor disponibile, locuitorii celor două oraşe pot folosi acest serviciu de a călători între cele două localităţi. Foarte importantă este însă rezervarea prealabilă a locului în autobuz este obligatorie, cu cel puţin 6 ore înaintea orei de plecare.

Rezervările se pot face la numerele de telefon: 004-0725-936323; 004-0770-949523, prin e-mail: deboratransfer@monthermal.com, sau pe facebook: www.facebook.com/DEBORATRANSFER.

Detalii despre orarul autobuzelor găsiţi accesând site-ul www.deboratransfer.eu, disponibil în limba română.

Comunicatul aminteşte şi numărul curselor regulate de pe Debrecen Airport în 2016:

Curse de avion de pe aeroportul din Debreţin

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
sa traiti
Sa traiti dom pinonel...sau..plotonier?..a-ti gasit vinovatul...poate ajunge-ti...ofitir....pentru onor inainte prezentati...creier....cum....lipsa?
Postat 21 Martie 2016, 21:07 de zorro
Cu ochii in soare!
Managementul aeroportului oradea e cu ochii in soare precum si noi. Aeroportul Transilvania din Targu Mures pe vechea infrastructura are 350.000 pasageri/an in timp ce aeroportul oradean cu infrastructura noua si renovata nu e capabil sa aduca o cursa de linie regulata pe relatia extern. Pot sa inteleg de ce Wizz Air nu e interesat in a dezvolta curse la si de la Oradea, dar pe lumea asta exista alte companii low-cost si nu numai care ar putea sa gaseasca la Oradea nisa care sa puna aeroportul Debrecen pe linie moarta si sa produca profitul mult scontat. Dar la nivelul managementului de la Aeroportul Oradea se gaseste un domn care nu stie sau nu poate sau nu vrea sa se ridice la nivelul si asteptarile care le impune noua infrastructura a aeroportului. Toate aeroporturile din jurul nostru nu au beneficiat in prima faza de piste sau aerogari noi si totusi au avut curse regulate pe relatii externe. Daca te uiti la taxele de aeroport, Oradea are taxe si ma refer la cele care pot fi gasite pe paginile web ale aeropoartelor, taxe/pasager la fel ca la Cluj sau Iasi. Companiile nu vin la Oradea pentru ca aici este o pista noua sau terminal renovat, ele vin aici sa faca profit. Aeroportul Oradea vrea sa faca profit inaintea companiilor aeriene si asta nu prea merge. Acum Aeroportul Oradea nu are venit caci pe pista sunt doar pasari calatoare dar are costuri de mentenanta si nu mai vorbim de personal. Pare o sabotare a Aeroportului Oradea, la prima vedere, din partea acualei conduceri care in loc sa se lupte sa acorde facilitati companiilor aeriene si atunci cand nu au ce oferi sa se reinventeza pentru a oferi ceea ce concurenta nu ofera, se multumeste sa lase pasagerul oradean sa se imbarce langa Gara Mare din Oradea in autocar cu destinatia Aeroport Debrecen. Penibil si asta cu complicitatea CJ Bihor care nu a dezvoltat aproape nimic din infrastructura rutiera din judet, aeroportul ar putea atrage pasageri din Satu-Mare, parte din Maramures, parte din Salaj si de ce nu parte din Arad, dar pe ce drumuri sa vina cei din vecinatate pana la aeroport? Va dati seama ca actualul director sau comandant cum ii place sa se numeasca la aeroport e in functie de prin 1994? Poate sa-mi spuna cineva in ce limba alta decat cea materna e capabil d-l director sa se exprime atunci cand negociaza cu companiile aeriene? Mi se pare ca cei de la aeroport stau bine merci in scaun si asteapta ca Ryanair, AirBerlin, Wizzair si altele sa se inscrie in audienta la d-l Pasc, sa primeasca bilet de ordine si apoi sa stea cuminti pana ii cheama secretara in birou. Nu e usor ca oradean sa vezi cum Aeroportul Debrecen printr-o firma oradeana imbarca pasagerii oradeni in autocare ca sa isi umple aeronavele la Debrecen. Asta este o pata crasa pe obrazul celor din conducerea CJ Bihor. Rusine!
Postat 21 Martie 2016, 14:40 de Klaus_Sebastian
Punem Bihorul pe primul loc.
Nu carcotiti, ca vine din urma "Popa Cornel AIR" care va asigura legaturi cu elicopterele de la Mures pana la Tisa.
Postat 21 Martie 2016, 10:38 de SirmaGhipata
Solutii ar mai fi
Timisoara, Clujul, mai nou si Aradul, ne-au lasat cu ochii-n soare! Acum vine si Debretinul si ne ia pasagerii din batatura. Ce mai e de facut?! Poate organizarea celui mai mare concurs de liniute/drifting din vestul tarii. Aici problema nu e pasc, sau nu el e adevarata problema! In subordinea cui se afla aeroportul?! A consiliului judetean! Cine conduce consiliul judetean? pnl! Cine conduce primaria Oradea? pnl! Deci vinovat de starea de la aeroportul din Oradea este pnl. Pasc este o problema artificiala! Cainele nu pleaca de buna voie din fata macelariei, dar daca ii arzi vreo doua peste bot, pleaca!
Postat 21 Martie 2016, 08:13 de pinonel
!!!
Băi, noi chiar suntem proști. Hai să punem în fruntea aeroportului o echipă de tineri manageri care o să facă rost de zboruri în doi timpi și trei mișcări. E plină Oradea de tineri inteligenți și pricepuți; ce mai țineți în funcții-cheie babalâci plini de osânză și pricepuți în ale managementului, relațiilor internaționale și finanțelor până la genunchiul broaștei (și aia una ciungă...)?
Postat 20 Martie 2016, 23:24 de Shogun
noi suntem romani
din fericire wizzair nu e singura compania de transport iar debrecen nu poate acoperi toate orasele din europa...dar din pacate CJ-ul si conducerea aeroportului sunt in aer asa cum au fost tot timpul...iar noi oradenii facem naveta la debrecen...
Postat 20 Martie 2016, 21:31 de Florin25
copilotu....
Poate nu stiti..dar wizz e firma ungureasca...cum dracu vreti sa zboare de la Oradea?...poate fi sef la aeroport si prunaru...
Postat 20 Martie 2016, 17:20 de zorro
Chiar nu vedeți????
Atât timp cât e Pasc acolo, nu putem avea pretenții la curse. Ce e așa greu de înțeles? Face tot felul de întâlniri cu operatori care nu au interesul de a opera pe Oradea. Habarnismul lui în ceea ce privește limbi de circulație internațională îl ține pe el închis în birtașul lui. La Cluj este birou de marketing, pe când la Oradea un mare minus de personal, și acela care e e prost plătit. Suntem în momentul în care trebuie să se schimbe generațiile de conducere. Numai așa vom putea vedea dacă se poate și la noi....degeaba am schimbat pista dacă nu schimbam mentalitatea. Întrebați-i pe angajații aeroportului....vai ș-amar de noi, pista nouă fără avioane.... Sper din tot sufletul să văd trafic la Oradea, aerian... .
Postat 20 Martie 2016, 14:52 de Antofle
mai bine investea CJ-ul intr-o autogara moderna decat sa aruncam banii europeni asa...
daca tot e asa moderna pista noastra macar sa o folosim la ceva. o idee ar fi sa o facem autogara de unde sa ducem oradenii la debrecen... ce parere au angajatii din statiunea CJ? da stim proceduri ....dureaza...intre timp noi facem naveta la debrecen
Postat 20 Martie 2016, 13:44 de Florin25
Robert ai dreptate!!!
perfecta dreptate si pun pariu, ca tot ai zis de pariuri, ca mai poti scrie multe nabadai si nazbatii ale astora!!!
Postat 20 Martie 2016, 11:53 de ADINA
....
Sau poate Popa a batut palma cu Richard Branson pt cateva curse pe luna ca destinatiile pamantesti sunt deja toate acoperite de aeroporturile din jur.Ma astept sa mai apara cateva zboruri din Satu Mare ca Baia Mare in ciuda faptului ca e inca santier sunt sigur ca vor avea sí sí inaintea noastra curse externe sí atunci sa nu te enervezi.taxe! cele mai mari,servicii cele mai proaste!(dovedit nu vorbe) toate statisticele ne dau pe ultimele locuri cam la toate sí toate previziunile ne spun ca asa vom sí ramane.Vrem reindustriylizare dar ám atras doar lohn.Vrem turism dar in 8 ani ám fscut o singura piata,cateva cladiri sí o cetate pe sfert facuta.E trist ca primaria vrea sa construiasca hale pentru a atrage női investitori(tót lohn) dar nu face nici macar un grajd pentru stert-up uri locale.Ásta e politica.Clujul sí Timisoara sunt pline de Oradeni care lucreaza in it sí care poate puteau face sí acasa ceva cu un minim sprijin dar la női nu se poate,la toti ceilalti da.Primaria nu da bani pe sport,nu are bani pt cultura,evenimente zéró,centrum e plin de mag second hand sí pariuri sportive.Dezvoltare,bunastare!!:))))))))))
Postat 20 Martie 2016, 11:13 de Robert
.......
Sí Aradul a anuntat deja destinatiile externe.Ai nostri pana se trezesc va fi deja cam degeaba.Ceea ce fac alesii nostri e deja subminarea economiei locale.O rusine.
Postat 20 Martie 2016, 10:47 de Robert
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON