URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Septembrie 2017, 17:31

La cuţite: Consiliul Judeţean îi reproşează lui Bolojan că iscă "tensiuni interetnice" şi minte în privinţa finanţării teatrelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce, în şedinţa Consiliului Local de joi, primarul Ilie Bolojan a afirmat, în contextul unor discuţii contradictorii cu aleşii UDMR, că Teatrul maghiar Szigligeti primeşte mai mulţi bani decât Teatrul Regina Maria, Consiliul Judeţean a replicat, vineri, precizând că informaţiile nu sunt adevărate şi că edilul de Oradea creează "tensiuni interetnice".

Teatre de milioane

"Având în vedere declaraţiile domnului primar Ilie Bolojan din cadrul şedinţei Consiliului Local Oradea din 31 august referitoare la suprafinanţarea teatrului maghiar faţă de cel românesc, dorim să vă supunem atenţiei datele reale ale acestei tematici", se arată într-o informare semnată de purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon.

În comunicat, se arată că, în 2016, bugetul alocat Teatrului Regina Maria a fost de 8.535.000 lei, iar cel al Teatrului Szigligeti de 6.826.000 lei. Pentru anul 2017, s-au bugetat pentru Teatrul Regina Maria 9.665.000 lei, iar pentru Szigligeti 8.350.000 lei. În 2016, Teatrul Regina Maria a avut 145 de posturi, iar Szigligeti 144. Anul acesta, în iulie, teatrul românesc avea 148 posturi, iar cel maghiar 147.

Mai departe, Consiliul Judeţean susţine că Ilie Bolojan, cu intenţie sau nu, creează "tensiuni interetnice", făcând "declaraţii neadevărate în spaţiul public" referitoare la finanţarea celor două teatre, din considerente politice: "Nu este pentru prima dată când asemenea afirmaţii periculoase apar din partea preşedintelui de partid Ilie Bolojan. Nu cunoaştem substratul acestor declaraţii, dar le considerăm inadecvate".

În final, Simon îi recomandă, practic, primarului să se documenteze înainte să vorbească. "Pentru a preîntâmpina alte noi asemenea situaţii, în cazul în care domnul Bolojan are nevoie de informaţii certe îi spunem şi pe această cale că are toată deschiderea din partea instituţiei Consiliului Judeţean", încheie purtătorul de cuvânt.

Bolojan vs. UDMR

Ilie Bolojan a intrat, joi, în conflict cu aleşii UDMR din Consiliul Local Oradea după ce a refuzat să amplaseze pe Podul Centenarului (numit aşa pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire) o statuie a Sfântului Ladislau, considerat întemeietorul oraşului. "Doamna consilier, e bine cu aceste propuneri să aveţi o anumită decenţă, eu atât vă spun", i-a replicat Bolojan udemeristei Kirei Melinda, care a făcut propunerea, dând de înţeles că polemici pe această temă riscă să antreneze conflicte interetnice.

La finalul şedinţei, când UDMR-iştii s-au plâns că Primăria, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune nu ajută financiar, conform principiului proporţionalităţii etnice, şi Teatrul Szigligeti, aşa cum o face cu Teatrul Regina Maria - care a primit, prin fundaţia sa, 80.000 lei pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea -, primarul le-a transmis liderilor UDMR că nu vor mai "derula finanţări din bugetul oraşului". 

Proporţionalitate pe toată linia

În şedinţa de joi, Bolojan a mai spus şi că cele două instituţii de cultură îşi primesc bugetele de la Consiliul Judeţean şi că, anul acesta, teatrul maghiar ar fi fost avantajat cu un buget mai mare decât Teatrul Regina Maria.

Contactat de BIHOREANUL, ca urmare a replicii Consiliului Judeţean, primarul a recunoscut că a făcut afirmaţia fără a avea date certe. "Le-am răspuns, într-adevăr, consilierilor că din datele mele bugetul de la Szigligeti e mai mare, eu ştiind că au şi cu un angajat în plus. Înseamnă că datele mele nu au fost perfecte", a spus Bolojan. 

Primarul combate, însă, principiul invocat de UDMR, cel al proporţionalităţii etnice, pentru acordarea de finanţări de către Primărie. "După această logică, să fie proporţionalitate şi la Consiliul Judeţean. Adică, în logica pe care ei o clamează, Teatrul Szigligeti ar trebui să aibă 30% din bugetul Teatrului Reginei Maria", a mai spus Ilie Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON