URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Februarie 2011, 14:08

Ioan Mang: "Dacă e vinovat, Secoşan să răspundă!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, se delimitează de colegii de partid asupra cărora planează acuze de corupţie. Întrebat vineri de jurnalişti cum apreciază arestarea comisarului-şef al Comisariatului Judeţean Bihor pentru Protecţia Consumatorului, Sebastian Secoşan, pentru luare de mită, Mang a declarat sec că "justiţia trebuie să-şi facă datoria", dând de înţeles că el, ca preşedinte al organizaţiei, nu poate răspunde pentru ceea ce fac membrii de partid.

"Justiţia trebuie să-şi facă datoria. Domnul Secoşan este simplu membru PSD, iar în judeţ avem peste 10.000 de membri de partid", a spus Mang în conferinţa de presă desfăşurată vineri.

De asemenea, preşedintele PSD Bihor a ţinut să sublinieze că, deşi Secoşan este membru de partid, a rămas la şefia CJPC Bihor nu datorită sprijinului politic al partidului care se află în opoziţie, ci dat fiindcă a câştigat un concurs pentru ocuparea postului, concurs jurizat de reprezentanţii partidului de guvernământ. "Domnul Secoşan a câştigat un concurs organizat sub guvernarea PDL, cu comisie de examinare PDL. Nu a luat concursul fiindcă era membru PSD, ci pentru că a fost mai bun decât alţii", a spus senatorul Ioan Mang.

În fine, liderul social-democraţilor bihoreni a transmis un mesaj şi celorlalţi colegi de partid care mai sunt la şefia unor instituţii guvernamentale deconcentrate din judeţ, precum cei de la ITM, Agenţia de Mediu ori Casa de Pensii, pentru a se feri de "provocări" care i-ar putea duce în situaţia în care este Secoşan, adică la arestare. "Le recomand tuturor să-şi vadă de treabă, să evite orice provocare, ca să nu ajungă în asemenea situaţii", a spus Mang.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
replica la comentatori
@Cineva cu valva nu stii cine sunt eu @Romanul Simplu?ce sunt ?de ce sunt ?si cum sunt ?asa ca nu comenta la adresa mea veziti de valva bicuspida sau tricuspida de la inima sau de vulva tumefiata de la p.....:))=))@Mihai doar prost daca nu stii nu comenta,mai bine taci:))=))Eu @Romanul Simplu sunt de la PSD,pina cind ?nu se stie!Dar se stie ca daca ma exclud acestia din PSD si partidul va fi distrus trec la UNPR am mai scris-o asta pe forumul Bihoreanul:))=))@Mihai doar prost daca nu ai votat nu ai dreptul la opinie nici macar dreptul ca sa injuri pe politicieni:))=))@Mihai doar prost panarama esti tu si cine te-o facut tactu si mata pentru ca eu Romanul Simplu intodeauna am scris ,,replica la articol`` si reactiile mele au fost contraMang multe si pro Mang putine :))=))Mihai doar prost cu ,,piticu Pavel `` betivanul alias PEPEa homosexualul nu am avut nimic acum, dar am avut cu tatsu betivanul Pavel Emilian Florian ex directorul DADR am reprosat senatorului PSD Ioan Mang ca nu l-a sprinit sa nu fie demis asa cum a ,,facuto ``cu pasarica de la ITM si batrinul de la Protectia mediului:))=))Pixu p...ixului cred ca te gindesti PZSD:))=)) Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 14 Februarie 2011, 06:30 de Romanul Simplu
Pd- isti ametiti
Io cred ca -s toti de la PDL
Postat 13 Februarie 2011, 22:02 de pixu
panarame
Tare curios sunt ce apartenenta politica au cei care au postat la articolul asta. :) Mai ales cei care scriu cu LITERE MARI, sa se vada prostia, prostiile pe care le scrie. Nu am mai votat de mult, deci nu simpatizez cu nimeni ,dar cred ca majoritatea dintre cei care au postat aici sunt din alt partid decat PSD. Adica panarame , daca nu sunteti in stare sa dati o replica constuctiva la un articol, reactiile voastre nu sunt nici macar anti Mang. Si cu piticul Pavel ce ati avut? :))
Postat 13 Februarie 2011, 21:57 de doar mihai
Secosan"omul minune"
Nu trageti in Mang at comp....pentru ca 'SI CAII SE IMPUSCA citeodata"nu-i asa?
Postat 13 Februarie 2011, 10:57 de cetateanul"surmenat"
spaga srl
chiar imi pare rau de mang. mang trebuie acum sa curete dupa altul care acum s-a ascuns si nu mai zice nimic despre cum la promovat si sutinut pe secosan nui asa popica ca stii la cine ma refer, te-ai ascuns ii lasi pe altii sa traga ponoasele, fara blat cu prietenii spagari om ma fac
Postat 12 Februarie 2011, 22:48 de adevar si dreptate
cu dedicatie...
@Misa... ma faci sa rad...cu lacrimi chiar...auzi...SERAC mare om mare caracter...poate daca ma mai nasc eu odata si ma trezesc ca lumea e cu susul in jos...inainte sa sustii astfel de oameni eu as mai zice sa te gandesti de 2 ori inainte sa deschizi gura (sau ma rog...sa pui degetelele pe tastatura)...@Vanghelie nivelul tau de frustrare atinge cote maxime de nefut@i, si sa nu mai spun ca este invers proportional cu nivelul tau de inteligenta (se observa in incoerenta "discursului" tau)...iar @Romanul Simplu ? acelasi mosulet frustrat care se tot invarte ca un disc stricat...
Postat 12 Februarie 2011, 21:17 de cinevacuvalva
VALOARE ZERO-cu mustata cu tot-
Cand individu asta infect o sa dispara, n-o sa planga nimeni dupa el. Foarte rar , o persoana reuseste sa fie atat de respingatoare. Emana doar un aer de smeker, si starneste o senzatie de sila si lehamite. N-o fi Bihorul o pepiniera de genii, dar mai rau decat asazisul lider psd- nu se poate! Mai jos de-atata nu exista! UNDE SUNTETI voi cei de alta data? Adevaratii profesori.... Unde este SERES cu echipa sa, dar SERAC, dar BIGAN ? SECOSAN , a fost pus cu hartie de partid, iar Bigan a fost data afara, de PERVERS! Stiti ca acum Bigan ocupa o functie la OPC Bucuresti, si face fata fara sprijinul politic al mangalitei! UNDE SANTETI PSD-istilor? DATI-L AFARA PE INCOMPETENT, DE MANA CU CP(beizadeaua sefului de la DACIA)
Postat 12 Februarie 2011, 16:11 de Misa
Norocosul Mang
Zi ca nu-i vinovat si ca este manevra lui Basescu ca PDL sa cistige alegerile in 2012 ... Zi Mang, vulpoi batrin care te iei dupa textele caraghiosului de Ponta. Nu ca PSD ar fi asa de rau, dar nu este cu nimic mai bun decit PNL, UDMR, PC si ... din nou ... PDL de care vrem sa nu mai auzim. Dar nici voi nu sunteti mai breji asa ca ... sa ne bucuram ca Hosni Mubarack nu mai e ...
Postat 11 Februarie 2011, 20:11 de Links
Gainarie politica.
Spaga 300 de euro. Merita sa fie arestat pentru prostie, nu pentru luare de mita. Gainar sustinut de Mang, arestat pentru o gainarie.
Postat 11 Februarie 2011, 18:23 de Oradean.
replica la articol
Domnule senator PSD Ioan Mang aveti adevar si dreptate in afirmatii?NU! NU aveti dreptate si adevar in afirmatii!Si acuma va spalati pe miini si renegati pe Secosan asemeni lui Pilat din Pont :))=)).Are dreptate si adevar in afirmatii antecomentatorul meu @Vanghelie ati ales directori la deconcentrate pe Pasarica de la ITM Simona Iancu ,batrinul de la Mediu Daescu si pe drogatul etnobotanist Secosan dar ati uitat de ratatul betiv Pavel Florian de la DADR ,si oameni de baza in partid in PSD ex directori la deconcentrate nu i-ati sprijinit ,au luptat pina in ultimul moment cu PDL pentru functiile de directori la deconcentrate ,au urmat politica partidului PSD ex Gheorghe Roman,Gheorghe Bota ,Rugea Nicolae,Pompiliu Ioan acestia nu au fost sprijiniti le-ati intors spatele conducerea PSD Bihor,sa se descurce cum pot in fata partidului dusmanului PDL:))=)).Domnule senator PSD Ioan Mang presedinte de filiala PSD Bihor va laudati ca o sa schimbati statutul PSD ca sa excudeti din partid pe talibanii elemente revolutionare contra ,schimbati-l statututul PSD ca sa ramineti in partid cu familia ,amantele,si poupinkuristi sisa va votati intre voi :))=) .Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 11 Februarie 2011, 15:48 de Romanul Simplu
OUT
OUT cu Secosan din PSD.Si orice membru acuzat trebuie exclus urgent din partid.Cred ca trebuie lamurita si situatia celor ramasi in functii la deconcentrate daca mai sunt maembrii,daca platesc cotizatia si participa in organizatiile din care fac parte la sedintele lunare.
Postat 11 Februarie 2011, 15:22 de tero
HOTUL STRIGA HOTII!!!!!!!
NESIMTITULE! NU TU I-AI PLANTAT PE SECOSAN SI IANCU? TU N-AI CERUT BANI PT (TINE)PARTID? Parca erai in faliment inainte de alegeri! Apropo, din ce bani ai facut nunta fetii? PENALA SI "ARESTATU" SE LAUDAU AMU-S DOI ANY CA AU DAT SPAGI CONSISTENTE PE CARE SI LE VOR RECUPERA PRIN "ABUZ IN SERVICIU....."VA AMINTITI DE POVESTEA CU "VALIZA LUI POP, CU PELERINAJUL DE LA Dacia? PUTORRI POLITICE PRRVERSE, CARE FACETI PE NEVINOVATII!!!!!! NU ESTE NICI O DIFERENTA INTRE UN PORK< UN DERBEDEU DROGAT SI O TARFA PENALA! ACESTEA SUNT VALORILE REPREZENTATIVE A PSD-ului condus de acest neica-nimeni, crescut in umbra RECTORULUI! ITI VINE RANDUL, om de nimic ccare esti!
Postat 11 Februarie 2011, 15:11 de Vanghelie
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON